ganduri...

"Nu mereu ceea ce gandim, o si spunem. De multe ori, inima spune una, iar ratiunea ori orgoliul spune altceva. Dar de cele mai multe ori, inima are dreptate. Si ar trebui sa aiba stapanire absoluta asupra oricui. Simtirile ar trebui sa triumfe. Mai presus de ratiune. Mai presus de orgolii si incapatanari. Inima iarta. Sau cel putin ar trebui sa ierte si sa uite. Fericirea se construieste in prezent si in viitor, spulbera umbrele trecutului. Invinge-ti temerile si iubeste. Fara limite. Fara intrebari. Schimba-te, corecteaza-ti greselile. Sau mai bine indreapta-le. Si fii tu. Zambeste. 
Soarta iti va zambi. Timpul le rezolva pe toate."

decizii

" deciziile pe care le luam, sunt adesea luate la repezeala! Decizii care, dupa ce le analizezi, realizezi ca au fost niste decizii pripite, decizii care acum iti fac rau si urmarile lor te ranesc. Uneori, e nevoie de zile, nopti nedormite, pline de framantari, de remuscari ca sa realizezi ca nu esti perfecta, ca puteai da mai mult in loc sa astepti sa ti se ofere si sa nu fii multumita. Uneori, oamenii iti ofera inima pt ca e tot ce au mai de pret...si totusi, tu astepti mai mult. Ce vrei mai mult? Cand tot ce are iti ofera? De ce nu te trezesti la realitate sa vezi si sa simti iubirea ce te invaluie? De ce nu oferi? Teama nu e un raspuns, nici macar o scuza. Acum stai si plangi, te macini si iti doresti sa dai timpul inapoi. Acum stai si speri.e tot ce mai ai: speranta ca soarele iti va zambi din nou si iti va lumina viata! Pana atunci, suporta... Suporta-te pe tine, asuma-ti deciziile proaste si invata din ele! Tempereaza-te, analizeaza si pune in balanta fiecare decizie pe care o iei. Asta ca sa nu regreti mai tarziu si sa fie prea tarziu.
Pentru ca...timpul poate fi cel mai bun prieten, dar si cel mai aprig dusman!"

framantare

" de cateva zile ma framant...ma framant si ma framanta o intrebare la care nu am gasit un raspuns viabil, care sa ma multumeasca. Si da. Sunt suparata. Mai mult decat suparata, sunt enervata si plina de resentimente. Si gresesc. Stiu asta. Sunt suparata pe Dumnezeu. Pe Doamne- Doamne sau cum vreti sa il numiti. Si nu pot sa inteleg deciziile Sale. Toti imi spun " stie El de ce, " stie El ce face". Serios? Si care ar fi explicatia la faptul ca ia oameni deosebiti, in floarea varstei de langa oameni dragi? Joaca ala bala portocala si pe care cade, zice :" nah, asta e, tu trebuie sa mori!" ? Sau care e ideea?
Inteleg cu greu chiar si atunci cand mor oamenii batrani, ca nah...sunt batrani si asta e cursul vietii. Dar atunci cand omul care pleaca de langa noi are 7, 10 sau 20 de ani? Sau e in floarea varstei, are o familie , o sotie, un copil? Atunci ce explicatie mai are Dumnezeu? S-a gandit in sinea Lui ca ar fi cazul sa mai dea cate o boala ca sa " puna la incercare" sau sa nenoroceasca un copil, o familie?
Oricat ma chinui, nu pricep care e ideea si care sunt criteriile dupa care acest Dumnezeu alege oamenii carora le ia viata. Da, El a dat viata si am inteles ca El are dreptul sa o ia! Dar de ce alege oamenii minunati, oamenii buni care sunt un exemplu pentru cei din jur?
De ce nu le ia viata celor care ucid, care schinjuiesc, scursurilor societatii?
Nu am dreptul sa judec, dar nu e corect! Dumnezeul asta nu mai e corect!!!
Ah, si explicatia pe care o primesc atunci cand intreb : " dar de ce a trebuit sa moara?" este una idioata si banala: " asa a vrut Dumnezeu?"
Zau? De ce? Sa imi explice si mie cineva de ce! De ce un om bun, plin de viata, care pur si simplu e un exemplu pozitiv pentru ceilalti, un om care te indruma si te ajuta, te invata si te sfatuieste din suflet , de ce a vrut Dumnezeu sa il ia? S-a gandit ca suntem prea fericiti cu acel om prin preajma???
Am pierdut multe fiinte dragi la viata mea. Unele prea devreme, altele cand nici nu m-as fi gandit, iar altele in bratele mele, sub ochii mei. Cu fiecare pierdere mi-a plecat o bucata din suflet. Si la fiecare pierdere am intrebat "de ce?" si bineinteles ca am primit acelasi raspuns:" asa a vrut Dumnezeu!"
Dar Dumnezeu asta s-a gandit ca poate acele fiinte nu vroiau sa plece? Ca nu si-au implinit menirea si ca, odata cu ele, pleaca si o parte din sufletul celor apropiati? Dumnezeu s-a gandit ca fiintele alea erau un model pt cineva, poate chiar universul cuiva????
Nu cred! Si da, sa ma ierte Dumnezeu daca vrea, dar uneori e nedrept si deciziile Lui sunt proaste. Si deciziile Lui pot distruge vieti, familii..de asta nu ii pasa? De mame, soti, sotii, copii care raman in urma? Parca Dumnezeu ar trebui sa fie bun, nu un tiran! Si o entitate care ia vietile unor oameni deosebiti nu cred ca se poate cataloga ca si "sfant"!
Si inca raman si intreb: " de ce?"!

uneori...

" Uneori, as vrea sa fiu ca aerul...invizibila...sa nu ma vada nimeni, sa nu imi citeasca tristetea din ochi sau fericirea din zambetul meu..
Uneori as vrea sa nu mai aiba nimeni asteptari de la mine, sa nu mi se impuna ce sa fac sau sa nu mi se ceara socoteala pentru ceea ce fac sau ce simt. 
Uneori, as vrea sa ma abandonez in niste brate calde care sa ma stranga tare de tot, sa simt ca Universul e al meu, sa simt acea siguranta demult uitata...
Uneori, as vrea ca cineva sa ma priveasca, sa ma mangaie si sa-mi spuna ca totul va fi bine.
Uneori , as vrea ca cineva sa-mi citeasca sufletul si sa imi spuna tot ceea ce am nevoie sa aud...
Iar uneori..ei bine...uneori...mi-as dori sa pot spune tot ce simt...sa-mi spun ofurile...durerile...fericirea...orice..dar sa stiu ca ma eliberez...
Uneori, as vrea sa tac. Dar cineva sa stie tot ce simt...sa fie acolo, sa-mi intinda o mana si sa-mi spuna : " sunt aici doar pt tine, nu voi pleca, ai incredere in mine!"..
Uneori, as vrea sa cred ca totul e roz, fara sa analizez situatii sau sa fiu nevoita sa iau decizii...
Uneori, as vrea sa nu mai par atat de puternica in fata tuturor, sa nu par de piatra si fara sentimente...
Uneori...chiar si acum...mi-as dori sa fiu fericita...iar uneori...ei bine...uneori, as vrea sa fiu aer din nou...."