Dragul meu drag...

  

   Dragul meu drag,

    Atat de drag incat te-am lasat sa ma injosesti de atat de multe ori, te-am certat si te-am lasat sa o faci din nou. Atat de drag, incat am renuntat la ultimul gram de mandrie, lasandu-te sa iti etalezi ''machismele'' tale zi de zi, inghitind cu amaraciune fiecare minciuna a ta si mintindu-ma ca de data asta va fi altfel si nu ma vei mai rani. Atat de drag incat m-am prefacut ca sunt bine chiar si atunci cand simteam ca ma stig pe dinauntru. Atat de drag, incat ma prefaceam ca am uitat cuvintele care m-au ranit si gesturile tale lipsite de sensibilitate.

Dragul meu atat de drag, acum vreau sa iti explic exact care e ideea. As putea sa iti insir pagini intregi despre ce as fi vrut sau mi-ar fi placut sa facem in timpul in care nu ai avut timp pt. mine, dar ar fi fara folos. Doar mi-as irosi timpul, energia si lacrimile din nou. Si nu stiu daca acum le mai meriti. Oi fi eu mai dezaxata, dar am momentele mele de luciditate, in care ceea ce a mai ramas din feminitatea mea imi fute cate o palma si ma trezeste la realitate. Bine, pe moment doar, ca doar vii in urmatoarea zi cu privirea aia dulce a ta, cu o poveste nevinovata si te cred din nou. Asa ca... oricum ma simt datoare mie insami sa iti spun asta. Tu esti un barbat minunat. Cand ai chef si cand vrei sa obtii ceva. Esti tandru, cald si pasional. Ai un suflet bun ,cred, doar ca nu eu m-am bucurat de bunatatea sufletului tau in ultima vreme. Am inceput povestea asta banal: m-am indragostit, ai nascut sperante si mi-ai promis ceva ce nici macar tu nu poti duce. Si nu neaparat ca nu poti duce Poate ca nu vrei. Esti atat de naiv uneori, crezand ca tot ce zboara se mananca. Esti atat de naiv uneori crezand ca alta te-ar putea iubi mai mult decat mine. Dar iti place sa traiesti in naivitatea ta, te rasfeti cu priviri galante si flirturi care iti aduc fericirea o noapte. Probabil nasti sperante si in sufletele altora, asa cum ai facut cu mine, sperante pe care mai apoi le ucizi incetul cu incetul. Si asta pentru ca te face sa te simti bine, ori te plictisesti ori esti sadic. Si ce metoda ti-ai ales ca sa te distrezi: sa-mi calci sufletul in picioare, razand, stiind ca te las sa faci asta, doar ca sa ma mai bucur inca o secunda de tine. Ucizi visuri create de tine, visuri si idealuri atat de marete. Ucizi tot ce credeam ca ar trebui sa fie o familie, respect, dragoste. Candva mi-ai spus ca habar nu am ce inseana o familie, dar mi-ai promis ca tu vei fi cel care imi va arata. Se pare ca idealurile noastre nu coincid. in visul meu, eram fericiti. Ne iubeam, ne respectam. Ne daruiam unul atuia trup si suflet. Nu era femeie mai pretioasa decat mine pentru tine si nu era barbat mai pretios decat tine pentru mine. in visul meu, era idealul meu de onestitate.In realitate, ai invatat sa minti mai binde decat mine, asa cum spui tu. In visul meu, aveam un univers al nostru, impenetrabil. In realitate, sufltul tau e impenetrabil pentru mine, dar deschis pentru oricine altcineva. La fel si bratele tale.

Ai o manie in a ucide suflete? Iti creste cota de fiecare data cand mai bifezi unul? Sau ai o pasiune in a-mi ucide mie sufletul pentru a vedea de cate ori reusesc sa-l resuscitez? Stiai ca sechelele emotionale se resimt pentru totdeauna?

La inceput ai fost atat de perfect: un adevarat gentleman, un barbat care ar fi facut orice sa-mi aduca zambetul pe buze, (acum nu mai stii cum sa-l faci sa dispara), imi aduceai flori din te miri ce motive, aveai timp de plimbari, de mangaieri, de nopti pasionale si dimineti fierbinti, aveai timp sa imi asculti prostiile, ba chiar te amuzai, ma lasai sa plang pe pieptul tau, stiind ca acela e locul unde eu naufragiez atunci cand simt ca ma pierd, ca de acolo imi iau toata seva de care am nevoie ca sa ma ridic. Ai facut toate astea si m-ai facut dependenta de tine, ai devenit doza mea zilnica de heroina. Indiferent de efectele adverse, te vreau si te vreau la infinit.

Acum, ei bine, acum pari doar un actor extraordinar de bun, care are replicile la el atunci cand are nevoie, replici pe care le mai ''infrumuseteaza'' cu niste gestrui care vor sa para tandre si venite din suflet. Te face fericit sa stii ca poti candida pentru premiul Oscar de fiecare data cand ma faci sa iti cred povestile tesute cu atata migala?

Dragul meu drag, acum m-am pierdut. Eu pe mine. Tu inca nu m-ai pierdut pentru ca inca ma droghez cu tine si intru in sevraj daca ma rup de tine. Dar imi doresc sa ma regasesc. Sa pot raman indferenta la cuvitele tale asa cum tu ramai indiferent la lacrimile mele. Sa pot sa iti rad in fata sa cum o faci si tu cand eu urlu de durere si te implor sa te opresti din a-mi sfasia sufletul. Sa pot sa nu iti mai duc dorul si sa nu imi mai torturez inima , iubind un suflet care nu poate fi doar al meu si nu ma poate iubi asa cum il ibesc eu.

Dragul meu drag, intr-o zi, mi-as dori sa pot sa fiu ca tine. Asa poate ai vedea si tu ce inseamna sa fii luat cu ''imprumut'', doar in zilele in care eu m-as gandi ca merita sa imi pierd timpul cu tine, sa oferi firimituri de iubire si de atentie. Mi-as dori ca doar o clipa sa simti tot ce simt eu acum.

Ah, si dragul meu drag, intr-o zi mi-as dori sa poti iubi. Sa poti iubi sincer si curat, sa poti iubi cu tot sufletul si cu toata fiinta ta. Sa idolatrizezi, sa adori, sa venerezi, sa nu concepi o alta langa tine. Sa simti tot ce simt eu pentru tine. Nu ti-as putea dori rau, as suferi vazand ca te doare si proabil as fi in stare sa ma injosesc in asa masura incat sa merg sa te vindec, chiar daca m-ai alunga.

Dragul meu drag, acum sunt suparata si ma dor gesturile tale. Maine ma vei imbuna cu un zambet , 3 vorbe dulci si te voi crede din nou. Sau te vei enerva si ma vei da dracu'. Asa cum ai mai facut-o. Dar stii ceva? Nu regret. Nici durerea. Nici lacrimile. Nici suferinta. Nici iubirea. 

Stii de ce? Pentru ca esti dragul meu drag, mi-ai luat mintile si sufletul si mi-e bine asa!

Ultimul tren

       Mi-am pus cei mai frumosi pantofi cu toc si rochia mea preferata. Mi-am luat valiza fara sa ma uit in urma. Am pus in ea  tot ce am mai gasit din sufletul meu si am fugit.  Nu poti ramane acolo unde nu esti dorit, unde nu ai loc, asa ca am plecat.
      Tu ai in fata ta un drum lung de urmat, eu am ajuns la ultima mea carare din drumul tau.
Azi e toamna pentru mine, pentru sufletul meu,  sunt nevoita sa ma apropii de final. In lipsa ta, poate vor fi zilele reci. In lipsa ta, poate vor fi lacrimi inghitite sau soapte nespuse. Poate ar mai fi fost ceva de spus sau de aratat, dar acum eprea tarziu, trenul meu va ajunge in gara si TREBUIE sa urc .El  ma va duce departe de tine si de tot ce ar fi putut sa fie. De acum,  faci ce vrei cu viata ta. Nu te mai opresc si nu mai stau in claea ta. Ti-am dat sufletul intreg si l-ai calcat in picioare. Nu mi-as fi dorit sa ne piederm pe drum, dar ai facut asa gauri mari in sufletul meu incat ne-am pierdut in fiecare zi, putin cate putin. Ai plecat din sufletul meu si nu am mai incercat sa te opresc. Era inutil. Eram atat de naiva incat am crezut tot ce imi spuneai pana acum. Acum, vad din nou. Mi-a cazut valul pe care mi l-ai pus pe ochi, am inceput sa vad ca lucrurile roz de fapt sunt negre si tu nu mai esti printul din poveste, te-ai transformat intr-un zmeu rautacios, lipsit de scrupule si de sentimente. Te-ai obisnuit cu iubirea mea si ai crezut ca nu voi avea curajul sa plec vreodata. Te-ai obisnuit sa te las sa ma injosesti si nu te-ai gandit ca va veni ziua in care am sa ma satur. Cand te iubeam mai mult, te-ai inecat ca un tigan la mal si ai calcat iubirea mea in picioare. Ai varsat toata iubirea ce ti-o purtam si a intrat in pamant. Pacat! Ai apasat butonul de iesire si te-am lasat sa iesi cu totul.
Nu ma mai obosesc sa te condamn sau sa te mai invinovatesc ca nu ma poti iubi asa cum ar trebui si nici ca nu ai putut sa vezi cum imi omorai sufletul , in fiecare zi mai mult. Nu te invinovatesc pentru ca vina e a mea. Eu sunt de vina ca am ramas unde nu aveam loc. E vina mea ca am fost naiva si credula si nu am deosebit adevarul de minciuna. E vina mea ca te-am crezut, chiar daca nu imi aratai nimic din ce promiteai.
       Acum a venit trenul, trebuie sa urc! E singura mea sansa sa ma regasesc, sa te las acolo unde ai nevoie sa ramai, dar fara mine! Eu nu sunt ceea ce cauti, iar tu nu mai vrei sa fii ceea ce ai fost si ceea ce mi-am dorit. Am urcat deja si am avut curajul sa nu ma uit in urma! Am calcat apasat cu tocurile in tot ce a insemnat trecut, mi-am regasit echilibrul si mi-am gasit un scaun confortabil, mi-am pus valiza langa mine si am inceput sa imi lipesc sufletul la loc. Ma uit doar in fata si ce sa vezi, vad raze de soare! Imi mangaie usor chipul si imi lasa impresia ca pot avea ''un nou inceput'', dar nu inainte de a ma regasi.
       Acum nu imi mai pare rau ca am urcat. Daca aveam unele indoieli in urma cu cateva clipe,acum sut convinsa ca am luat cea mai buna decizie. Nu iti lipsesc acum si nici nu o sa iti lipsesc. Ai drumul tau si nu are sens sa merg si eu pe langa el. Drumul tau e prea ingust pentru amandoi , m-ai impins dupa carosabil si erau doar spini , nu ti -a pasat ca eram plina de rani si te rugam sa ma ajuti. Ai ramas pe drumul tau si m-ai lasat sa ma tarasc prin spinii aia care imi plangeau de mila.
     A pornit trenul, dragul meu! Ramai cu bine pe drumul tau ingust ! Eu sunt nevoita sa-mi croiesc un drum pe care sa incapa doua suflete, mie nu imi place singuratatea!
       Ramai cu bine, dragul meu! Si curata-ti marginile drumului. Nu stii cand te poti impiedica si vei ajunge in aceiasi spini in care m-am tarat si eu. Si nu stiu daca tu vei reusi sa supravietuiesti asa cum am facut-o eu! Eu am avut un suflet cald care m-a ajutat sa rezist, dar tu nu il ai!
       Ramai pe drumul tau ingust, ramai cu bine, dragul meu! Ramai cu bine!
   
 

Fugi naibii odata!!!

     Toti spun ca dragostea e minunata, ca te face sa infloresti, ca iti aduce culoare in obraji si stralucire in privire, ca iti pune un zambet tamp pe fata de care nu poti scapa si te face sa iesi in evidenta oriunde. Dar nimeni nu spune si de dragostea aia otravitoare, bolnavicioasa, dragostea aia care doare.
Ca dracu' de tare. Aia care iti consuma toata energia si te secatuieste de putere. Iti fura zambetul ala tamp de pe chip si iti stinge sclipirea din privire. Iti sterge culoarea  din obraji si incepi sa semeni din ce in ce mai mult cu o fantasma care se hraneste doar cu iluzii false, minciuni si speranta ca va fi candva bine. Ah, si sa nu uitam ca tot dragostea aia te lasa sa te injostesti in ultimul hal, sa accepti lucruri pe care ti-ai jurat ca nu le vei mai accepta! Si totusi, exista un ''si totusi'', vine momentul ala nenorocit in care decizi ca e timpul sa iti iei toate bagajele si sa fugi, sa lasi dracului tot si sa pleci! Sa-ti tai sufletul si sa lasi acolo partea aia tampita care te-a transformat intr-o fantasma si te-a lasat sa te injosesti ca o proasta si fugi! Fugi al naibii de repede si de departe fara sa te uiti inapoi, chiar daca te doare, chiar daca te smulgi, chiar daca pe undeva, iti pare rau. Fugi si iti urmaresti visele! Fugi si iti juri ca nimeni vreodata nu te va mai injosi si nu vei mai permite vreodata ca tu sa uiti cat valorezi!
      Fugi naibii odata atunci cand ceea ce va lega candva nu mai exista. Fugi atunci cand nu te mai respecta. Fugi atunci cand se crede superior si nu vede ca se ineaca intr-un cazan cu ignoranta si prostie. Fugi atunci cand nu mai are nimic bun sa iti ofere si te face sa te indoiesti de tine. Fugi atunci cand nu te mai face sa te simti femeie, cand nu iti mai arata cat de atragatoare esti. Fugi dracului cat mai departe atunci cand vezi ca tot ce mai are sa iti ofere sunt vorbe , fara fapte. Fugi, tampito!!! Fugi si lasa totul in urma! Lasa amintiri, lasa mangaieri, lasa saruturi si nopti pasionale! Lasa in urma vorbe dulci si imbratisari in miez de noapte, promisiuni desarte si vise spulberate! Fugi, idioata ce esti! Alearga cat mai repede si cat mai departe, cauta ceea ce iti face bine, regaseste-te, adu-ti aminte ca esti frumoasa, minunata si fantastica! Adu-ti aminte ca ai cei mai frumosi ochi si meriti tot ce e mai bun! Nu ramane acolo unde nu esti dorita, unde nu te mai regasesti, unde nu esti tu, unde nu esti minunata si frumoasa!Ia-ti nabii cei mai lejeri pantofi, aduna-ti catrafusele, bucatile de inima si de suflet, aduna-ti privirile calde, surasul suav si soaptele dulci, mangaierile calde si tot ce ai si pleaca dracului odata inainte sa fii ucisa cu totul! Pleaca inainte sa te ingroape in neputinta, in mizeria trecutului si in mocirla din sufletul lui! Pleaca inainte sa fii calcata in picioare si sa te pierzi pe veci! Pleaca si trateaza-te odata si revino-ti!
      Fugi naibii odata si gaseste locul unde esti tu, unde esti in siguranta, unde te simti cea mai minunata si cea mai frumoasa, locul in care ai incredere. Cauta-l si-l vei gasi! Acum, maine, peste o luna sau u an, dar acel loc exista! Fugi naibii odata si regaseste-te, reindragosteste-te de tine, invata sa te apreciezi si sa fii o minune din nou!
   Du-te, fugi naibii odata! Frange-ti tu inima, nu astepta sa ti-o toace un el indiferent si plin de orgoliu, un macho care nu te apreciaza si nu stie sa iti arate zi de zi cat valorezi!
Pleaca, nebuno, nu te mai uita in urma! Fugi naibii odata!

Scrum....

       Stii, nu m-as fi gandit vreodata ca o sa ajungem pana aici sau mai bine zis, in acest hal aici. Pana acum mi-ai frant inima, acum i-ai dat foc si mi-ai lasat doar scrum in loc de inima...Iar sufletul meu...Ei bine, suflet nu mai am de mult. Ti l-am pus pe tava, l-ai luat si l-ai transformat in presul de care iti stergi picioarele pline de noroi, apoi il scuipi...L-am curatat de fiecare data, dar acum nu mai am cum. I-am pus si inalbitor, dar...e la fel de murdar, e rupt , e zdrente si nu pot sa il mai cos. Il cos intr-o parte si se desprinde alta...Nu pot nici macar sa il lipesc, ai rupt prea mult din el si nu ii mai gasesc bucatile care lipsesc. 

     Stii, te-am observat intr-o zi obisnuita, ne-am ''ciocnit'' si atat...cand nu aveam asteptari de la dragoste sau alte minuni de genul...si ai aparut tu, ai distrus ziduri si ai devenit lumina mea...barbatul care imi aducea zambetul pe buze doar cand te vedeam. Nu stiam, nu ma gandeam ca poti opri timpul doar cu un sarut, nici ca poti sa ma domini doar cu o privire, sa ma treaca toti fiorii doar la o atingere de a ta sau la auzul vocii tale. Nici macar nu stiam ca te pot iubi atat, ca ma pot darui tie complet, dar am invatat asta de la tine. Nu stiam ca daca nu ma bucur de saruturile tale, trece atat de lent timpul incat minutul pare o vesnicie. Nici ca, atunci cand ma chinuiam sa rezist sa nu te sun, ma secatuiam de putere...Nici nu stiam ca o sa iti simt atat de mult lipsa atunci cand nu esti , nici ca imi secatuiesc ochii de lacrimi atunci cand ne certam...dar am invatat langa tine ca totul e posibil. si m-am indragostit de tine. nebuneste. pierduta. iremediabil. Si in ciuda tuturor greselilor mele, erai barbatul vietii mele.

      Iarta-ma ca vedeam cerul in culori atunci cand totul era gri. Iarta-ma ca m-am convins singura ca voi fi fericita langa tine, ca m-am daruit tie. Iarta-ma ca te-am crezut sincer, am crezut ca aveai ochi doar pentru mine..Ce proasta, nu? Cred ca radeai cu lacrimi de naivitatea mea. Te-am idealizat, te-am vazut langa mine zi si noapte si am fost convinsa ca sunt iubirea vietii tale. Iarta-ma ca am crezut in vorbele si in gesturile tale atat de perfect jucate. Iarta-ma ca mi-am pus inima in bratele tale si mi-am incredintat trupul mainilor tale. Iarta-ma ca am crezut ca si iubirea ta e adevarata. Iarta-ma ca mi-am creat o lume doar a noastra si am asteptat prea multe de la un pierzator. Mi-ai aratat in fiecare zi ca nu am dreptate, dar te idolatrizam..Cat de mult ai putut rade pe seama mea!  Iarta-ma ca te-am dezamagit. Azi te rog sa ma ierti pentru fiecare clipa in care te-am dezamagit. Iarta-ma pentru fiecare clipa in care am fost egoista si te vroiam doar langa mine, doar cu mine. Iarta-ma ca nu mi-am ascultat inima atunci cand mi-a zis sa iti dau drumul, pentru ca vedea cum incerci sa ii dai foc si sa o distrugi.

      Acum simt ca nu ne mai cunoastem, ca iti e totuna carnea mea sau a alteia. Traiesc in fiecare zi cu frica, iar nesiguranta creste cu fiecare zi mai mult. Nu mai esti cum ai fost. Te iubesc, asta e adevarul. Dar prezenta ta ma omoara, atunci cand te simt doar pe jumatate langa mine. Am incercat sa te recuceresc, dar...Vrei sa ma ranesti, de aceea azi iti redau libertatea daca ii putem spune asa. Nu am sa iti port pica. Pur si simplu dorintele tale nu mai sunt la unison cu ale mele. Au disparut culorile din planurile noastre si acum e totul gri. Iubirea mea  nu e de ajuns pentru a te face sa ti-o asumi, sa-mi ingrijesti sufletul si sa-mi vindeci ranile. Credeam ca acum vom trai un basm...Ai revenit ca o raza de lumina in viata mea. Mi-ai readus sperantele atunci cand credeam ca totul e pierdut. Dulceata buzelor tale se plimba prin venele mele, am crezut in toate vorbele dulci, care imi mangaiau inima. Acum nu stiu ce sa mai fac cu buzele mele, care tanjesc dupa saruturile tale, nu stiu ce sa fac cu mainile mele, care se cer mangaiate de mainile tale, nu stiu ce sa fac cu trupul meu care zbiara dupa atingerile tale. Nu stiu, pur si simplu nu stiu ce sa fac cu zilele mele , care trec din ce in ce mai greu, cu noptile mele care au devenit in ultimul timp zile, nu stiu ce sa fac sa nu innebunesc fara tine...

Am crezut ca acum te fac fericit. Ti-am oferit toata inima mea, tot trupul si sufletul meu. Toate gandurile mele si nu e suficient, ma omoara sa stiu ca te pierd. Te implor cu fiecare privire sa ma iubesti, sa ramai, sa ma vrei, sa nu pleci si tu nu vezi nimic din toate astea. 

    Ma doare doar ca mi-ai creat iluzii si acum sunt nevoita sa le distrug.  Ma doare ca nu mi-a spus nimeni cat de rau doare sa vezi cum omul de langa tine se indeparteaza de tine si isi ia si sufletul cu el si mai apoi, te ucide cu indiferenta din privire. 

     Chiar daca mi se rupe sufletul in doua, ma vad nevoita sa iti dau drumul, sa te las sa zbori spre fericirea ta, oriunde si oricare ar fi ea. Sa fii linistit si implinit. Ma lupt cu mine, dar pentru tine totul nu e de ajuns. Mi-as dori sa imi smulg toata durerea asta din suflet si sa merg inainte.

 Dar eu nu sunt atat de puternica ca si tine si nu rezist in toata nesiguranta si incertitudinea asta. Nu imi permit sa am asta si in povestea mea de iubire pentru ca m-ar distruge o dezamagire. Nu imi permit sa fac asta si nu imi doresc pentru ca ma omor incet pe dinauntru. Pur si simplu vreau sa stiu si sa fiu sigura ca barbatul de langa mine va fi acolo mereu. Ca am sa adorm si am sa ma trezesc mereu in bratele lui. Ca acolo unde vom fi, vom face in asa fel incat sa fie un camin si armonie.

   Mi-as fi dorit sa simti pentru mine ce simt eu pt tine. Cu aceiasi intensitate. Cu aceiasi dorinta. Sa iti doresti si tu sa fii mereu langa mine, sa ti se para o eternitate timpul atunci cand nu esti langa mine. Sa iti se faca dor. Sa vrei sa ma auzi mereu. Ti-am spus candva ca esti doza mea zilnica de heroina. Nu am mintit. Chiar esti mai mult decat un drog pentru mine. Mi-ai creat o dependenta de care nu pot si nu vreau sa scap. Dar acum am ajuns in punctul in care nu mai e nimic de facut. zi. Am realizat ca prezenta mea nu iti e indispensabila, nici macar nu te va afecta absenta mea. 

       M-am pierdut si m-am regasit de atatea ori in caldura ochilor tai, iar acum ma ingheata privirea ta rece si indiferenta.Nici macar nu mai ai puterea sa ma dezarmezi cand ma privesti. 

Tremuram de atatea ori sub atingerile tale, iar acum tremur de durere, ca sa mi le pot scoate din pori. Vocea ta ma hiponitza-o voce calda si dulce, insotita de cele mai minunate soapte, iar acum doar imi aduce lacrimi in ochi, o voce dura, insotita de orgoliu prostesc si un machism de prost gust...

  Nu mi-am imaginat vreodat ca vei deveni un ucigas...sa ucizi cu atat de multa indiferenta visuri, sperante, suflete, inimi...Am crezut orbeste in tine si in iubirea ta...Care exista doar in imaginatia mea...

     Acum m-am ales doar cu lacrimi, cu un suflet murdar, facut zdrente, cu sperante ucise, visuri naruite si o inima scrum. O inima pe care ai aprins-o cu dragostea ta candva demult si in loc sa ii faci flacara pe zi ce strece mai mare, ai parjolit-o, mi-ai lasat-o scrum. Fara macar o trusa de prim-ajutor prin preajma, fara vreo avertizare. Iubirea ta s-a stins asa cums e stinge focul cand vine ploaia, brusc si ramane in urma lui doar un fum ce te ineaca si scrum, un scrum care te manjeste si injuri pentru ca ai trecut pe acolo si te-ai murdarit...

     

prea tarziu...

Poti pastra pe cineva doar daca il lasi sa plece. Si il pastrezi in mintea ta. Si in inima ta. Alaturi de toate clipele frumoase si toate saruturile si imbratisarile. Si alaturi de toate planurile si visele care nu au mai apucat sa devina realitate. Cineva spunea candva sa nu te atasezi de nimeni si de nimic, astfel nu risti sa fii ranit. Sunt curioasa daca si cel sau cea care a scris asta a putut vreodata sa se tina de propriul sfat. Doar atasamentul se transforma mai apoi in dependenta, acea dependenta care iti hraneste iluziile si sperantele si te face sa vezi totul roz, o dependenta placuta. Iar apoi trebuie sa renunti. Si e al dracu` de greu. Intri in sevraj, te iau frisoane, calduri, ai rabufniri si crize de depresie, treci prin niste chinuri inimaginabile pana resusesti sa scoti dependenta din tine, sa smulgi totul de pe buzele tale, din porii tai, din mintea ta, din sufletul tau. Si apoi ajungi un om gol. Lipsit de atasament sau afectiune.Rece si cu privire goala de mort.
Dar e alegerea fiecaruia sa plece sau sa ramana. Poti alege si tu sa te chinui sau sa il chinui, incercand prin orice mijloace sa-l faci sa ramana. Sau poti sa iti deschizi bratele si sa ii dai drumul. Sa zboare acolo unde considera ca e binele lui si fericirea lui. Apoi, tu intoarce-ti spatele, inchide-ti bratele si nu le mai deschide vreodata pentru cineva ! Nu ca ar avea cineva ce sa iti mai ia, doar sufletul tau s-a dus cu prima adiere a vantului si ai ramas goala. Doar nu mai privi in urma. Pleaca, fugi ! Nu este nimeni obligat sa isi asume o iubire, asa cum nimeni nu este obligat sa accepte neasumarea ei !
Poate intr-o zi, acei oameni care au renuntat la iubire, vor intelege ca iubirea e mai presus de orice avere sau de orice lege a firii si a Univesrului ! Vor intelege, dar va fi prea tarziu !

Confesiuni

Si da. Nu sunt perfecta si nici nu am pretins vreodata ca sunt sau ca voi fi. Cel mult pot incerca sa fiu mai buna, mai onesta si mai intelegatoare. Poate mai putin naiva si mai mult cu picioarele pe pamant.
Daca am gresit??? Si inca cat. 
Daca am ranit? Mai mult decat imi imaginam.
Daca am inselat? De la oameni, pana la asteptari, inclusiv pe mine.
Daca am mintit? Mai bine decat ma asteptam sa stiu minti.
Daca regret??? Unele chestii, da. Altele, nu. Pentru ca mi-au aratat ce inseamna : ASA NU!
      Am gresit. Atunci cand cei din jur imi spuneau ca nu e bine, dar nu am tinut cont. Am gresit atunci cand ego-ul meu a fost mai presus de sentimente si am pierdut bucati din suflet si oameni dragi. Am gresit atunci cand nu am spus ce simt, ce ma doare si am izbucnit dupa o perioada, ranind si ranindu-ma. Am gresit atunci cand am crezut ca totul mi se cuvine si ca nu trebuie sa ofer nimic in schimb. Am gresit atunci cand nu mi-am asumat greseli si am incercat sa dau vina pe cei din jur pentru esecurile mele. Am gresit atunci cand nu mi-am delimitat bine prioritatile si i-am ranit pe cei din jur. Mereu cei care te iubesc au prioritate. Dar asta am vazut dupa mult timp. Si nici acum nu prea stiu sa aplic bine treaba asta. Mai am de invatat.
Am gresit atunci cand am catalogat oameni care ma iubeau, strigandu-le in fata ca nu simt nimic pentru mine, doar pentru a-i rani, desi stiam ca gresesc. Am gresit oferind prea putin celor care meritau totul si prea mult celor care nu meritau ceva. Am gresit de fiecare data cand ma descarcam urland la persoana iubita, desi nu avea vreo vina. Am gresit atunci cand nu am spus : ''iarta-ma!'', ''multumesc!'' si poate era tot ce persoanele din jur aveau nevoie sa auda. Am gresit atunci cand nu am spus : ''hai sa vorbim!'' si am preferat sa tip si sa arunc cu gunoi si apoi am facut pe victima. Tot eu.
Am gresit avand asteptari de la cel de langa mine, fara ca eu sa-mi dau interesul sa aflu macar ce asteptari are el de la mine.
       Am ranit. Atunci cand nu am putut sa impartasesc sentimentele cuiva, desi amageam cu vorbe dulci. Atunci cand promiteam un lucru si probabil si uitam ce promiteam, de unde sa ma mai tin de promisiune?? Singurele promisiuni de care m-am tinut mereu sunt cele facute fiicei mele. Ea e sfanta pentru mine.
Am ranit atunci cand am aruncat vorbe grele la nervi. Bineinteles, nu mi-am cerut scuze mai apoi. Pentru ce??? Tipic mie. Am ranit atunci cand am negat adevarul, desi stiam ca persoana in cauza ma va ierta. Am ranit atunci cand , din prea multa siguranta,  ''jucam'' ping-pong cu inima cuiva. Nu stiam ca doare al dracu' de tare. Dar si dupa ce am aflat, am facut la fel. Asa ca...
Am ranit atunci cand nu mi-am aratat adevaratele sentimente sau trairi, iar omul de langa mine traia pentru asta. Am ranit atunci cand m-am inchis in mine si am preferat sa ma refugiez in alte brate decat sa discut. De ce sa fac un lucru simplu cand pot rani si rupe suflete? Doar n-oi fi proasta!! Oribil! Am ranit atunci cand am inselat asteptari si nu am facut nimic ca sa repar asta.
Cred ca am ranit mereu. Zi de zi. Si pe fiecare om ce exista sau a existat in viata mea. Nasol sa traiesti cu asta ....
         Am inselat. Oameni. Oameni pe care nu i-am iubit. Am pus pe spatele milei, ca cica imi era mila sa le spun ca nu mai merge, asteptam sa-si dea seama in timp ce paote eu eram in alte brate. Nu pentru sex. Mai mult pentru cuvinte dulci care sa ma faca sa visez. Ca nah, mi-era greu sa-mi deschid gura, sa spun : ''prietene, nu mai merge! mersi pt tot, dar gata!''. Am incercat o data, pe bune, nu a mers. Omu` ma iubea, m-a rugat sa ne mai dam o sansa si am cedat. Mi-a parut rau de el si mi s-a facut mila. Asta e ceva ce nimeni nu poate nega: ca am suflet bun si sunt sensibila. Dar nu ma ajuta si nici nu ma scuza. Din contra.
Am inselat omul de langa mine.Da, omul iubit. De ce? De proasta!! Nu pentru ca el nu era bun. Ci pentru ca eu nu am fost destul de inteligenta sa vad dincolo de orgoliu si sa imi spun durerile intr-un mod in care el sa inteleaga. Si bineinteles, era prea greu sa inteleg ca responsabilitatile lui si stresul zilnic il impiedica uneori sa-mi deseneze castele pe nori si sa-mi spuna povesti despre zane si printi. Si normal, de ce naiba sa fi incercat sa il ajut? Mai bine i-am dat pace si l-am lasat neajutorat, fara o vorba buna sau o mangaiere sau o imbratisare si m-am dus sa ascult vorbe dulci.Si bineinteles, de ce sa apreciez eforturile pe care le facea ca sa ma multumeasca sau sa imi faca pe plac? Da' pe dracu! Am dat in el, i-am cerut incontinuu, l-am blamat si acuzat si am oferit NIMIC! Invinuindu-l pe el pentru tot. Bine, avea o mica parte din vina. Dar tot eu nu stiam exact ce sa-i explic ca nu face bine , asa ca e scuzat. SI tot eu raman scorpia fara suflet. Desi e omul iubit. Si sufletul meu e la el. Cu tot cu inima si pori si piele si trup si minte. Bineinteles ca nu va crede niciodata asta. Nici eu nu m-as putea crede! e sub orice ratiune sa pot trai impacata cu asa ceva!
Am inselat asteptarile oamenilor dragi, oamenilor ce ma iubesc. Atunci cand credeau ca sunt pe linia de plutire, Poc o plama ca sa se trezeasca la realitate si sa vada ca nu am tinut cont de nimic si am dat-o iar in bara. Si ghici cine plangea apoi si mergea sa caute sprinjin?? Tot eu! Bineinteles, spasita, cu regrete si spunand ca data viitoare voi fi mai atenta si nu imi voi mai repeta greselile. Un drac! Am facut la fel si data viitoare, si dupa aceea!
M-am inselat inclusiv pe mine. Mi-am inselat asteptarile ce le aveam de la mine. Cum? Foarte simplu. Mintindu-ma in timp ce stiam adevarul!
Cu asa ceva e chiar greu sa nu ai remuscari sau mustari de constiinta. Sa stii ca ai dezamagit constant. Si nu ai facut nimic ca sa te opresti.
    Am mintit Vai, si inca cat! De ce? De idioata, asa cum spune si EL atunci cand il enervez. Mama, si cata dreptate are. Dar bineinteles ca ma oftic , doar e greu sa recunosc ca are dreptate. Desi nu e frumos sa jignesti, dar cateodata mai e nevoie de o mustrare din asta ca sa atingi pamantul putin. Am minti de la oameni dragi pana la persoane iubite mult si bine. Doar pentru ca mi-a fost teama sa infrunt adevarul. Nu ca mi-ar fi dat cineva in cap sau ca nu ar fi considerat ca e omeneste sa gresesc, da' nah..Nu e asa ca e mai usor sa trantesc o minciuna??? Pe care ma chinuiam sa o tin minte in caz ca mai ating acel subiect vreodata. Am mintit doar ca sa spun ce asteptau altii sa auda. Ca cica asa le fac un bine. Da un drac'! A fost mai rau apoi pentru ca nu mai puteam sa imi retrag vorbele si omu` ma credea si era fericit. Si era o fericire care ma durea. Pentru ca i-am construit fericirea pe o minciuna . Sau pe minciuni. SI doare al dracu` cand incerci sa iei asa ceva.
Si ghici ce? Pana si pe mine m-am mintit. Ba ca nu-mi pasa, ba ca nu iubesc, ba ca nu se va afla, ba ca nu face rau o miciuna mica. Desi nu exista minciuna mica sau mare. E MINCIUNA si gata! Si doare! Ranesti persoana pe care o minti si apoi te doare cand iti spune ca nu mai da doi bani pe cuvantul tau. Apoi poti tu sa te tarasti cu morti si sfinti si dumnezei, chiar daca ai dreptate. Ca ciuciu! Altii vor avea credibilitate si tu pauza.
Ei, si sa vezi apoi mustrari de constiinta. Alea ca alea, da' pana mai fac eu oamenii aia sa creada in mine...Vai mama mea!
     Regret. Multe. Unele ca nu le-am facut la timpul lor, altele ca le-am facut prea repede si altele ca doar am indraznit sa ma gandesc sa le fac. Regret cuvintele nespuse. Vorbele aruncate la nervi. Mangaieri ce nu le-am ofr\erit si altele ce le-am oferit. Regret ca nu am stiut sa tin cont de anumite sfaturi. Ca nu am stiut aprecia si nici nu am stiut sa fiu onesta. Regret. Si nu ma ajuta la nimic.
Cel mult ma pot uita in oglinda si sa incerc sa fiu un om mai bun. Sa nu-mi repet greselile si sa fiu exact asa cum trebuie sa fiu. Fara sa insel asteptari sau oameni, fara sa mint sau sa dezamagesc. Fara sa ranesc si fara sa astept fara sa dau ceva in schimb. Vreau sa imi promit asta. Si sa ma tin de promisiune. E de ajuns. Si nu pot sa duc mai mult. Nu ma mai suport nici eu, cum naiba sa ma suporte altii???

Moliile

     Stiam ca la un moment dat ma va durea. Mai rau decat oricand altcandva. Mai intens si mai sfasietor ca niciodata. Stiam ca la un moment voi simti ca imi fuge pamantul de sub picioare. Stiam ca Soarele va fi acoperit de nori mari si grei si pe strada mea va domni din nou furtuna, ploaia, acel gri deprimant si de nestrapuns.  Nu stiam insa ca ziua aceea e atat de aproape. Poate pentru ca mi-am hranit sperantele pana in ultima clipa, poate pentru c asta era oarecum ratiunea mea. Ma hraneam, mergeam inainte sperand. Acum..ei bine...acum nu mai sper. Nu mai visez. Nu mai cred in printi calare pe cai albi si nici in sarutul de la miezul noptii care iti ridica involuntar piciorul drept si te face sa ai fluturi in stomac. Acum am molii. M-au invadat, Si ma mananca putin cate putin, imi devoreaza sufletul si imi lasa inima plina de gauri. De unde au aparut oare??? Cred ca de la atata neputinta. Frustrare. Rautate. Minciuna. Prefacatorie. Dezamagire. Durere. Toate astea mi-au transformat fluturii in niste molii imense care se vad si daca ma privesti adanc  in ochi. Sunt acolo. Co ochii lor bulbucati si te invita sa te duci dracu' pentru ca nu mai ai ce gasi in privirea mea. Sau in sufletul meu. M-au devorat si m-au lasat goala!!! Plina de amaraciune. De duerere. De dezamagire.
      Uitasem cum e sa ma urasc. Sa ma privesc in oglinda si sa vreau sa o sparg. Nu pot pentru ca nu e a mea. De era, o spargeam demult si ma amuzam copios de cioburile ei. Pentru ca as fi fost ca ea...rupta in bucati..cu inima sangeranda si sufletul devorat de molii. Le uram, faceam orice sa nu vad vreuna in casa, ca nu cumva sa imi atace dulapurile. Acum imi par frumoase. Cel putin mai frumoase ca  mine. Acum au un suflet ele. Cate putin in fiecare. Oricum ar fi, stiu ca sufletul meu nu era atat de rau si de urat. Poate l-am murdarit eu cu porcariile mele, dar era bun candva. Si cald. Si iubit. Acum, sunt ....De fapt nici nu sunt. Am privirea goala, de mort. Ma privesc in oglinda si nenorocita imi arata un chip palid, lipsit de culoare si de viata, iste ochi goi si umflati, buze uscate si piele lipsita de stralucire. Molii nenorocite!! Pe langa suflet si stomac, m-au devorat si pe mine. Complet. Au inceput cu zambetul, cu privirea, cu stralucirea pielii, mi-au luat si culoarea pielii.
     Nenorocite insecte! Am si amintiri, pe alea de ce naiba nu le devoreaza??? De ce nu devoreaza tot, ca sa uit felul in care ma saruta, ma imbratisa, ma pupa pe frunte si imi spune ca totul va fi bine? De ce nu distrug totul, de ce nu imi devoreaza si porii ca sa nu ii mai simt mangaierile si sartuturile patimase??? De ce nu imi devoreaza pielea, ca sa stiu ca nu mai urla dupa mangaierile lui????
  Oribile insecte, nu isi duc niciodata treaba la bun sfarsit! Mereu mai lasa ''samanta'', sa nu cumva sa uit cum e sa ma doara sau sa simt ca ma prabusesc si nu mai am sperante de care sa ma agat.
  Nenorocite insecte!! Ne meritam cred.

Daca iubesti....

    Dragostea presupune multe...atat fericire , cat si nefericire. Atat implinire , cat si dezamagire.
Dar oricum ar fi, persoana iubita e mereu cea mai importanta, cea mai minunata si trebuie respectata. Indiferent daca relatia voastra mai sta sau nu in picioare. Indiferent daca a ales sa plece sau sa te trimita din viata ei. Indiferent daca te-a iubit sau nu a reusit sa nutreasca sentimente pentru tine. Indiferent daca fericirea ei e langa tine sau in alta parte. Persoana iubita trebuie sa fie sfanta. Pentru ca, daca iubesti, fericirea ei/a lui e si fericirea ta.
    Daca iubesti cu adevarat, te bucuri de fiecare zambet, chiar daca  nu e provocat de tine. Daca iubesti cu adevarat, imaginea persoanei iubite e icoana ta cea mai de pret si nu vei fi vreodata in stare sa o murdaresti sau sa o scoti din sufeltul tau pentru a o calca in picioare.
Daca iubesti cu adevarat, chiar daca a plecat de langa tine, in sufletul tau ramane amintirea care nu iti da voie sa gandesti rau despre persoana ce ti-a ingenuncheat inima. Chiar daca te-a ranit. Chiar daca te-a dezamagit si ti-a facut inima franjuri. Chiar daca nu va mai exista in viata ta vreodata. Dar va fi in inima ta. Ca o icoana pe care o vei sterge o lunga perioada ca sa nu se aseze praful pe ea. Ca sa nu fie atinsa de nimic rau sau urat. Iar atunci cand vei renunta sa o mai stergi, va insemna ca i-ai dat drumul din inima ta si pastrezi doar o amintire placuta a ceea ce a fost candva. Iar daca nu va fi asa, daca vei putea vorbi urat despre persoana iubita, daca ii aduci jigniri si urli in gura mare cat de tare o urasti, nu ai iubit-o vreodata. Daca o poti jigni, daca o poti picta in cele mai urate culori si nu ai grija de icoana in care ai pastrat-o candva, nu ai iubit-o vreodata. Probabil nici nu stii ce inseamna iubirea si  nici nu vei sti vreodata. Injosind persoana iubita, te injosesti pe tine.
   Dragostea nu ar trebui sa doara. Dar stim ca nu totul e roz. Sau perfect, Si suntem oameni si gresim de cele mai multe ori. Ranim si suntem raniti. Dar asta nu inseamna ca nu iubim. De cele mai multe ori, doar inima alege, nu ratiunea. Si inima il alege pe acel om perfect, cu inima facuta exact pentru forma inimii tale. Acel suflet-pereche care te implineste, iti incanta simturile si privirea, te face sa infloresti de fiecare data cand apare in fata ta, iti da fiori la fiecare atingere si iti aduce zambetul pe buze si sclipirea in privire fara sa realizezi. Acel suflet-pereche fara de care nu te vezi mai departe, fara de care nu gasesti frumusetea diminetilor si misterul noptilor in care adormi in acele brate calde si iubitoare.
  Daca iubesti, respecti. Ingrijesti. Cureti. Luminezi si te lasi luminat. Alinti. Adori. Plangi. Razi.
  Daca iubesti, pur si simplu iubesti.
 Daca nu poti pur si simplu iubi, nu iubesti,

Atunci cand ingerii cad...

       Stiu ca toti avem ingeri pazitori, care se prespune ca ar trebui sa fie buni, sinceri, curati, minunati, lipsiti de egoism. Ingeri care vegheaza sa ne fie bine, sa zambim, sa fim fericiti...
Doar ca uneori, ingerii iau infatisarea unor persoane...Iar eu am avut un inger frumos, cu un suflet pur, curat, sincer, cu ochii incarcati de iubire si bratele in care nu ma putea atinge nimeni daca eu nu imi doream...Doar ca ingerul meu s-a gandit ca e plictisitor sa fie asa, a ales opulenta,ironia si jocurile murdare....
     Iti amintesti povestea lui Lucifer, dragul meu? Cum era el cel mai frumos inger si preferatul lui Dumnezeu, dar pentru ca era prea ingamfat si lacom si a vrut sa ii ia locul, Dumnezeu l-a izgonit din Cer... o stii? Nu prea cred, nu ti-am spus-o niciodata, nu am avut discutii atat de profunde despre ingeri, ma multumeam sa te numesc ''ingerul meu'' fara explicatii. Si credeam orbeste in tine. In cuvintele tale. Ma rusinau dojenelile tale, ma dureau cuvintele tale reci fara incarcatura emotionala si privirile tale lipsite de stralucire.
     Dar hai sa revenim la ingeri. Te- am asemanat deseori cu Lucifer. Pentru mine ai fost cel mai frumos barbat: inalt, zvelt, puternic, ambitios, cu trasaturi masculine accentuate. Dar pe cat de frumos, pe atat de ingamfat. O ingamfare atat de prosteasca! Sigur fiind de dragostea mea, stiai ca nu am sa iti pot refuza nimic, ca nu am sa ma pot rupe de sufletul tau, indiferent de ce mi-ai spune sau mi-ai face. Dar ai uitat ceva: si Lucifer era increzator si tot a fost aruncat din Cer, fara sa aiba timp sa reactioneze macar. Tu te-ai gandit macar o clipa, inainte sa calci plin de rautate in sufletul meu ranit, te-ai gandit ca s-ar putea sa distrugi tot ce mai este curat si bun acolo? Te-ai gandit ca poate, calci peste toate amintirile care te faceau frumos in inima mea, peste toate clipele care m-au facut sa-mi pastrez gramul ala de inocenta caree m-a facut sa te cred, peste zambetele care ma ridicau de la pamant cand ma simteam pierduta, peste mangaierile care ma ajutau sa merg inainte si soaptele care ma faceau sa ma mai mint putin, ca sa nu ma pierd?? Te-ai gandit ca distrugi ceva ce nu mai poate fi reparat vreodata, ca omori o iubire nascuta de la o privire sincera? Te-ai gandit, dragul meu Lucifer, ca sufletul poate fi ca si Cerul si poti fi aruncat oricand din el? Te-ai gandit ca frumusetea ta paleste in fata bunatatii? Ca pasiunea ta paleste in fata lacrimilor sincere? Ca pana si tu te poti insela si distruge un suflet ce te iubeste? Te-ai gandit oare ca mi-ai sfasiat atat de tare sufletul cu aripile tale, incat e pe punctul de a ingheta si nu isi mai poate reveni?? Te-ai gandit, dragul meu ca s-ar putea sa gresesti? Ca ai sters degeaba cu sufletul meu pe jos?
      Stii, dragul meu inger...te-a privit de atat de multe ori cand dormeai...iti cunosc fiecare linie a chipului, a trupului. Nu-mi incapeam in piele de fericire privindu-te, admirandu-te, nu-mi puteam stapani lacrimile de fericire stiind ca esti langa mine si ma intrebam de multe ori ce am facut ca sa te merit. Mi-ai spus de multe ori ca exagerez. Tu stiai de ce o spui. Nu erai tu chipul de inger pe care l-am pictat atat de frumos in inima mea??? Unde e bunatatea aia de care m-am indragostit??? unde e privirea sincera???? unde e iubirea neconditionata????
 Unde dracu' esti cand am nevoie de  tine ,ingere? Nu mai esti. Ti-ai facut treaba murdara si ai plecat. Chipurile ca nu mai e frumos sufletul meu. E prea murdar pentru tine. Serios?????
         Nu poti sa vii cu smoala pe talpi, sa imi parjolesti sufletul, sa il murdaresti, si apoi sa te plangi ca nu mai e ca in Rai! Nu poti sa imi spui ca zambetul ala incarcat de rautate si resentimente e zambetul sincer de care m-am indragostit! Nu poti sa imi spui ca privirea aia goala si lipsita de stralucire e privirea calda in care ma pierdeam candva! Nu poti sa imi spui ca buzele tale indiferente sunt acele buze imbietoare dupa care tanjeam candva! Si mai stii ceva, nu poti sa imi spui ca bratele tale respingatoare sunt bratele in care e toata lumea mea! Stii ceva???? Nu imi vine sa cred ca ai devenit un inger cazut. Tocmai tu, care aveai tot ce aveam eu mai de pret: sufletul meu, iubirea mea, lacrimile mele, sperantele, iluziile si visurile mele. Erai intreg Universul meu si existam doar noi doi in el. Si ti-am sorbit fiecare vorba, fiecare privire, fiecare gest. Ti-am crezut promisiunile si vorbele goale, desi stiam ca nu prea seamana cu ce eram obisnuita. M-am gandit ca si ingerii au zile proaste.
       Stii cand ai cazut, ingere? Cand mainile tale au incetat sa imi mai stearga lacrimile si vorbele tale au fost menite doar ca sa imi provoace lacrimi! Cand vorbele tale au incetat sa imi aline durerea si au inceput sa imi provoace durere. Cand mainile tale au incetat sa imi mai ofere mangaiere si au inchis Universul meu. Cand sufletul tau s-a dezlipit de al meu. Cand buzele tale nu mi-au mai oferit acel zambet cald, ci un ras ironic care ma sfasia pe dinauntru. Cand iubirea in care credeam orbeste,  nu a mai existat in sufletul tau. Nu pentru mine
       Dar sa nu uitam ca si Dumnezeu l-ar fi iertat pe Lucifer daca s-ar fi cait cu adevarat si nu ar fi fost orbit de egoism, opulenta, mandrie si ingamfare...
      Dragul meu inger, inca mai am tabloul tau in sufletul meu. L-am ferit bine de smoala si rautatea ta...e la fel de curat...cu aceiasi privire limpede si curata, cu acelasi zambet pur si suflet cald...
Poate candva vei vrea sa il vezi, sa te regasesti....Pana atunci, sa te vegheze ingerii! Aia care sunt asa ca si tine acum!!!

Printesa Rasfatata si Muritorul de rand

" ... M-am asezat pe o banca, incercand sa ma linistesc putin. Sa-mi inghit lacrimile si sa ma reculeg. Vroiam doar sa plang in voie, fara ca privirea lui sa-mi urmareasca lacrimile si fara ca gura lui sa mi le soarba...mi-am pus castile, nu vroiam sa mai aud nimic. Am lasat doar vantul sa ma mangaie...
- Domnisoara, esti ok?, m-a intrebat o silueta masculina impunatoare, cu un chip putin ingrijorat...
- Da, multumesc. Sunt ok...
- Nu s-ar parea...ti se aud suspinele de departe.
-Si ce-ti pasa? Pune-ti vata in urechi daca te-am deranjat!
- Scuza-ma , eu doar..
- Tu doar ce? S-a interzis fumatul, nu si plansul in public!!! Asa ca...
- Hey, nu fi morocanoasa. Am vrut doar sa vad daca pot ajuta. Ai niste ochi frumosi, chiar daca inflamati de plans.
- Atunci fa pasi, daca nu vrei sa te indragostesti si tu si sa-ti calc sufletul in picioare! Cara-te!, am strigat revoltata..
- Bine , plec, imposbila ce esti!!! Si plina de tine pe deasupra. Nici sa fii amabil nu mai e ok in zilele astea.
Si s-a indepartat. L-am privit si parca mi-a parut rau ca am tipat asa la el. In fond si la urma urmei, nu era el de vina pentru nefericirea mea.
- hey, straine amabil! Asteapta putin, i- am spus ridicandu-ma dupa banca si stergandu-mi lacrimile.
-Ha ,ha, printesa vorbeste cu oamenii de rand acum?
- Nu sunt printesa! Si nu fi ironic.
- Nu esti, dar ai putea fi la cat esti de frumoasa.
- Multumesc.. Eu vreau doar sa imi cer scuze. Nu e vina ta pentru starea mea. Ai vrut sa fii doar amabil. Uite, eu sunt Roxana, i-am spus intinzandu-i mana.
- Incantat, mi-a spus , in timp ce mi-a sarutat mana. Eu sunt Vlad. M-am apropiat de tine pt ca se auzea tare ecoul
suspinelor tale. Ma gandeam ca poate pot ajuta. E pacat sa stai sa plangi. Si asa e innorat, mi-a zis razand. Mai bine zambeste. Ai niste ochi foarte mari si foarte frumosi, Roxana.
-Iti multumesc din nou pt amabilitate. Si inca o data te rog sa ma scuzi ca am tipat la tine.
- N-are nimic. Esti tare sigura pe tine si ai cu ce din ce vad. Nu cred ca el merita sa plangi pt el.
- De unde stii ca plang pentru un el?
- Doar nu plangi pentru mine, mi-a raspuns ironic .
- Merita mai mult decat lacrimile mele...
- Hai fii serioasa. Mai bine pleaca acum.
- de ce?
- Ca sa nu ma indragostesc si sa nu imi calci sufletul in picioare , mi-a raspuns razand. Glumesc, e frig si esti subtire imbracata. Ar fi pacat sa fii si plansa si mucoasa.
Am ras zgomotos si cu pofta.
- Plec, chiar e frig.
- Pa, printeso!, mi-a spus zambind.
Auzi, nu vrei sa te insotesc? Asa sigur nu mai faci risipa de apa, a strigat el.
- Nu, muritor de rand ce esti, i-am raspuns razand. Sa ai o zi frumoasa.
- Si tu, printeso! La revedere. Poate ne mai revedem.
- Nu cred...Pa. Si multumesc.
- Eu iti multumesc ca mi-ai incantat privirea.
- Lingaule! Hai ca am plecat, i-am spus razand..
- Printesele vorbesc asa urat?, mi-a raspuns ironic.
-Poate. Si mai sunt si increzute.Pa, Vlad."

Dulce suferinta...

     Presimteam oarecum ca urmeaza sa il intalnesc la un moment dat. Mi-am spus calma:
'' - si ce daca? sunt puternica, nu am sa cedez, nu imi va vedea slabiciunea, nici nu va simti cum imi zboara inima din piept. nici nu va auzi cum fiecare por al meu il striga. nici nu imi va vedea sufletul sfasiat. Ce poate fi asa de complicat? Nu e ca si cum nu l-as mai fi vazut si alte dati.''
 In timp ce incercam sa imi impun toate lucrurile astea, mi-am ridicat privirea si l-am vazut. Era acolo ca o statuie frumos sculptata, impunatoare, cu o privire rece si indiferenta. Am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, ca mai am putin si curg. Nu stiam cum sa imi stapanesc lacrimile care imi bombardau ochii si se straduiau sa imi invadeze obrajii. L-am salutat inecat in momentul in care el m-a salutat. Parea atat de relaxat, de parca nu s-ar fi intamplat vreodata ceva si eram  doar o alta din  multime.
- Ce faci? Cum esti? , m-a intrebat politicos.
-Bine, tu? , l-am intrebat rapid fara sa astept vreun raspuns...
-Ce e cu tine? Esti ok?
-Da., i-am raspuns rapid si incet, trantindu-i minciuna pe care se astepta sa auda.
Mi-a zambit ironic, stiind ca mint. Doar ma cunoaste mai bine ca oricine. Imi cunoaste bataile inimii. Felul in care privesc sau imi musc buza cand ma simt pierduta. Felul in care il priveam pe furis, sperand sa ii intalnesc privirea si sa gasesc un gram din ceea ce eram noi acolo.
        A incercat sa poarte o conversatie normala cu mine, cert e ca nu prea auzeam nimic din ce spunea. Ii urmaream buzele si raspundeam pierduta, in timp ce ma rugam sa vina cineva, oricine, ca sa nu mai fiu doar eu cu el, Desi nu eram singuri, nu puteam sa mai vad pe nimeni in jurul meu. Il mai priveam din cand in cand cu coltul ochiului si zambeam satisfacuta...Mi s-a parut o vesnicie timpul in care am stat si nu ne-am vorbit .De atins ce sa mai zic... Nici macar nu ne-am privit. Mai bine zis, el nu m-a privit. Pentru ca eu l-am privit ca o obsedata care nu mai vazuse vreodata un chip masculin.
        M-am ridicat in graba de la masa, incercand sa ajung la baie, impleticindu-mi picoarele in perdeaua mult prea lunga. Mi se parea o vesnicie drumul pana la baie. Si trebuia sa ajung acolo inainte sa ma napadeasca din nou lacrimile. Trebuia sa ma reculeg. Nu puteam sa ii permit sa ma vada asa , nu puteam sa il las sa vada ca acest castel e de fapt o mare ruina....Am stat pret de cateva minute si m-am privit in oglinda, incercand sa ma reculeg, in timp ce lacrimile imi mangaiau obrajii.
- Inceteaza , Roxana! Nu ii poti permite sa te vada asa, atat de slaba, de lipsita de vointa, prabusita si pierduta!, incercam sa ma imbarbatez in timp ce ma uitam in oglinda. Am tras aer adanc in piept si am iesit din baie...Drumul spre masa trecea pe langa el. I-am simtit parfumul, Pe care il adoram. In combinatie cu parfumul trupului lui, era o combinatie letala. Ma rugam doar sa nu ma impiedic, sa nu cad, sa nu ma prabusesc.
- Eu plec. Vii pana la masina? Ti-am spus ca trebuie sa iti dau ceva.
-Mda, i-am raspuns cu jumatate de gura. Vin.
- Ok. haide.
 I-am luat-o inainte si am iesit.
- Ce stai asa de zgribulita de frig?, m-a intrebat razand. Doar nu iti e frig...
- Ba da, i-am raspuns grabita. stia ca mint. din nou.
L-am urmat pana in fata masinii. a deschis usa si a scos o mica atentie...Mi s-au umplut ochii de lacrimi si am inceput sa tremur.
- Multumesc..., i-am spus cu jumatate de gura.
- Nu ai pentru ce. La multi ani! Hai aici!, mi-a spus luandu-ma in brate.
Am simtit ca timpul s-a oprit in loc. Simteam ca acolo, in bratele lui, e toata lumea mea si tot Universul meu.
- Ce tare iti bate inima! si toata tremuri!
- Nu mi-e frig...
-Stiu, mi-a raspuns in timp ce m-a sarutat pe frunte. Hai aici!
M-am cuibarit in bratele lui...am inchis ochii un  moment si am retrait totul intr-o secunda.
- Lasa-ma sa plec!, i-am spus in timp ce ma lipeam din ce in ce mai tare de pieptul lui...
- Ok. Hai du-te!, iar el ma strangea si mai tare, sarutandu-ma pe frunte si privindu-ma in ochi.
 Nu puteam sa ma controlez, tremuram ca varga, incercand sa imi stapanesc lacrimile pana pleaca.
- Iarta-ma!, mi-a spus spasit.
- Te-am iertat demult. Si tu stii asta. Acum lasa-ma sa plec, i-am spus in timp ce ii strangeam bluza, doar ca sa nu ma dezlipesc de el.
- Hai fugi!
M-am dezlipit cu greu din stransoarea bratelor lui, din care nu as fi vrut sa plec. Am plecat distrusa, plina de dor si goala. Mi-a luat tot ce mai ramasese din sufletul meu. Si nu l-a luat ca sa mi-l inapoieze.
M-am asezat pierduta la locul meu.
- Rox, esti ok?
- Da , draga mea, am raspuns printre lacrimi.
Nu am mai scos vreun cuvant. Incercam sa retraiesc imbratisarea lui, cuvintele lui incarcate de sensibilitate si privirea lui atat de calda. As fi vrut sa oprsc timpul in loc. Sa nu mai plece sau sa nu plec. Sa ma regasesc.
   Inca ii simt bataile inimii. Mereu inimile noastre au batut la unison. Inca ii simt buzele pe fruntea mea. Si parfumul . Inca simt caldura trupului sau si felul in care porii mei urlau dupa trupul lui.
Inca e al meu. Inca il simt. Inca pot sa ma pierd in privirea lui. Inca nu imi pot ascunde trairile.
Inca.

Dezamagire

       Acum, ca viata mea a inceput sa o ia pe o carare mai dreapta, sa isi urmeze cursul...acum ca simt ca mi-e mai bine si ca timpul a reusit sa ma faca sa trec peste iubirea care mai avea putin si ma ucidea, acum ca simt ca nu mai e durere si ca incep sa redevin eu, imi amintesc de el. Ce-i drept, imi pierd calmul si simt ca imi pierd si zambetul si lumea mea devne iar gri. Dar e un rau necesar. Acum, ca incep sa stralucesc si sa recapat increderea ce mi-a furat-o, simt ca pot sa scriu despre el...
               Mi-a luat ceva timp pana sa pot sa scriu despre el...sa ma gandesc la el..sa realizez ca ceea ce simt nu e ura sau vreun sentiment negativ...E pur si simplu dezamagire. dezamagire pentru ca mi-a sfasiat sufletul. Mi-a ucis sperantele si iluziile. Mi-a luat inima si a tavalit-o printr-o mocirla otravitoare , in asa fel incat sa nu se mai poata nimeni apropia de inima mea. Dar cel mai grav si dureros e faptul ca mi-a distrus acel tablou minunat in care l-am pictat in toata splendoarea lui si l-am atarnat pe peretele inimii mele, ca sa fiu sigura ca nu il pierd. Era o splendoare: un barbat impunator, cu o privire care ma topea, ma ingenunchea si ma facea in acelasi timp sa plutesc..niste buze carnoase si insetate, mainile puternice si pieptul pe care naufragiam atunci cand imi cautam linistea. era..cel mai bun lucru pe care nu l-am avut de fapt vreodata. Si ce a facut? a rupt in bucatele tabloul in care era el..mi-a spus ca nu e el chipul de inger pe care l-am pictat in acel tablou, mi-a aratat cat de mult ma inselasem si cat de mult doare o dezamagire.
     L-am urat cand a plecat. L-am urat si detestam sa ii simt parfumul peste tot. Sa ii aud ecoul vocii sau sa ii simt mangaierile in somn. Detestam sa ii simt lipsa si sa ma doara gestul lui. Detestam fiecare por care urla dupa mangaierile lui. M-am spalat frenetic in atat de multe seri...doar ca sa pot sa scot mirosul lui din piele, sa pot sterge mangaierile lui si saruturile tandre. Am detestat noptile in care ma simteam mica si nu era acolo sa imi arate ca el e acolo pentru mine, sa ma protejeze.
Am detestat felul in care se lasa intunericul si nu era acolo sa ii intalnesc privirea, sa ii aud rasul sau criticile. Chiar am purtat un dialog imaginar cu el. Si m-am descarcat cumva.
         ''Nenorocitule! Cand ai plecat, mi-ai luat zambete si iluzii. Visuri si priviri calde.Ai rupt din sufletul meu si mi-ai lasat un gust amar. Si acum mi-e teama de orice. M-am atasat sufleteste de tine. Stii cum e cand un om rupe din sufletul tau si pleaca? Scoate-ti un ochi si apoi vezi daca iti e totuna. Taie-ti o mana. Sau scoate-ti inima din piept si arunc-o. Ia vezi, iti e totuna?? Desi s-ar putea sa iti fie. Pentru ca tu nu ai suflet. Nu ai inima. Nu ai nimic. Si chiar si asa, imi lipsesti, bolovanule! Mi-e inima plina de mocirla si trebuie sa imi curat sufletul printre toate ranile si nu e usor. Am durere in fiecare colt al lui. Si am si gasit o bucatica din sufletul tau , lipita de al meu. Am rupt-o si m-a durut mai tare ca orice. S-a trasformat in piatra. Sta plina de praf pe mobila mea. Si imi ainteste ca asa esti si tu. Rece. Indiferent. Plin de praf si gol.
Cum sa ma regasesc acum? Cum sa imi regasesc zambetul? Unde sa imi gasesc privirea calda, sperantele, iluziile? Unde sa gasesc dorinta de a iubi si de a ma simti iubita? Nu mai stiu sa primesc un compliment sau sa ma bucur de el..M-ai improscat cu mocirla din sufletul tau si m-ai lasat asa. Mi-ai sfasiat sufletul si tot ce ai facut, nu m-a durut fizic...ci m-a ucis pe dinauntru.. Cateodata mi-e dor de prostiile tale, de felul in care ma priveai cand imi spuneai ca ma iubesti. Cateodata , chiar simteam ca lumea ta se invarte in jurul meu.
Nu te-am mai vazut de atunci. Evit orice loc in care ai putea fi. Nu vreau sa imi intalnesti privirea si sa vezi ca te-am iertat demult. Ca mi-e dor de tine. De noi. De iubire. De mine.
Inca mai traiesti in mine., nu te pot scoate de tot. Dar iubesc faptul ca te-am iertat. Ma simt mai libera, chiar daca mi-ai facut inima franuri. Am sa fiu sincera. Cateodata simt ca te urasc pentru ca imi amintesc de cate ori m-ai ranit si mi-ai adus lacrimi pe fata. Si chiar si atunci cand te urasc, zambesc pentru ca imi aduc aminte de privirea ta calda si de felul in care stiai sa imi alungi supararea cu un sarut izvorat din iubirea ta.
            Nu am sa joc rolul femeii ranite din dragoste, cu inima franta. Am pierdut, Si eu, Si tu. Acum, am un loc al meu. Un loc in care nu m-am gandit vreodata ca voi fi. Traiesc intr-o lume in care tu nu mai esti, iar eu ma simt libera sa imi intind aripile si sa zbor cat mai sus, Fara sa imi fie teama ca tu mi le vei taia fara mila.
          Dragul meu, acum inchid ochii si vad marea. Acele valuri pe care mi le-ai filmat in toata splendoarea lor. si mi-ai spus:
^^..tu iubesti marea. si..marea te iubeste pe tine....si eu te iubesc pe tine. deci  in concluzie iubesc marea, pentru ca te iubesc pe tine!^^
Daca vreodata iti voi lipsi, cauta marea...te va mangaia cu valurile ei asa cum o faceam eu. te va lasa sa te pierzi in ea asa cum te pierdeai in ochii mei. va fi nemarginita. asa cum era dragostea mea pentru tine.
Daca vreodata imi vei lipsi, te voi cauta printre pietre si bolovani perfect sculptati. Reci, plini de praf si fara suflet.
Asa ca tine.''

suflet chinuit

    Stateam linistita, ascultand muzica si meditand la prostiile mele zilnice...Pana cad vad notificarea care imi palpaie la telefon..Un nou e-mail....Deschid grabita e-mailul si citesc concentrata...Era de la el...

''<<Se apropie ora in care iar vei pleca de langa mine, ora in care lumea mea se va prabusi...iar nu te voi vedea,iar ma voi lupta cu acea parte din mine ce imi tot repeta ca relatia noastra e doar o iluzie....

    -Da...iar a plecat mereu pleca nu vezi ca asa va fi mereu?...te-a vrajti cu vorbe frumose,cu sarutari fierbinti ca in fiecare zi, dar la sfarsitul zilei tot tu ramai cu inima ravasita,cat mai vrei sa iti faci singur rau,cand ai sa vezi ca intre voi e doar iluzia unei relatii?

   -Da prietene,iar a plecat si a revenit haosul in sufletul meu,dar la dimineata o voi revedea iar si imi va readuce bucuria in suflet cum o face de fiecare data, imi va reda zambetul si energia pe care a lasat-o in urma aseara,mereu face asta,mereu imi umle sufletul de bucurie imi da puterea sa renasc in fiecare zi. Uiti cum tanjesti si tu dupa o atigere,o privire,un sarut,uiti cum stai ca pe ace pana ii intalnesti privirea,uiti cum iti fuge pamantul de sub picioare cand o strangi in brate si o saruti dimneata,uiti ca ea ti-a arata si tie ca te-ai inselat atat timp,uiti ca inainte sa apara ea, eram amandoi o epava, uitasem ce e iubirea, ce inseamna sa fii iubit,sa simti ca esti fericit...iar vrei sa incepem discutiile alea interminabile despre ce am fost si ce suntem acum?

   -Esti un prost...

   -De ce spui tu asta?

   -Pentru ca te lasi vrajit de vorbe, iti spune ca te iubeste ca vrea sa fie langa tine,ca tu esti cel mai cel,ca pe tine te vrea, dar tot la el se  intoarce si tot la el se va intoarece mereu pentru ca tu esti doar o insula unde isi gaseste linistea,cum sa nu fi prost daca tu nu vezi asta?

    -Vad,crede-ma ca vad, vad cum ii piere srtalucirea din ochi cand trebuie sa plece,vad cum zambetul ei se stinge incet in fiecare zi pentru ca pleaca de langa mine,vad...vad ca nu e fericita, asta vad eu...spune-mi tu ala mare si tare, spune-mi tu daca tot esti destept cum vrei sa fie doar a mea cand ea mai are si alte responsabilitati.... datorita tie, datorita ideilor tale tampite despre iubire,ca viata trebuie traita la intesitate maxima,spune-mi tu cu ce ma ajuta pe mine acum ca mi-am facut de cap pana cand am ajuns sa ma scarbesc de viata...datorita tie is acum in situatia asta, pentru ca nu m-ai lasat sa ma gandesc la viitor, nu te asteptai sa ma indragostesc,nu te asteptai sa apara acea ea care sa imi topeasca inima pe care tu ai transforma-o in gheata. Daca nu erai tu asa prost, puteam avea mult mai mult acum,o puteam avea  si pe ea...ma cunosti doar,nu pot sa las lucrurile la voia intamplari,nu pot sa ii ofer ce vreau eu, sa ii ofer adica un camin fericit,o famile fericita in care  sa nu apara discuti din cauza lipsurilor,iar in situatia in care m-ai adus nu pot sa am grija nici de mine,dar sa mai am grija si de ingerasul ei...de ce nu vrei tu sa te inchizi undeva si sa ma lasi sa fac lucrurile cum trebuiesc facute macar acum cand ti-am demonstrat ca te-ai inselat atatia ani...

Ai sa vezi, prietene , ca femeia asta merita toata suferinta si nelinistea,  merita pentru ca ma completeaza,mi-a redat pofta de viata, mi-a redat incapatanarea si demnitate...cum poti sa imi spui ca nu merita sa ma lupt pentru ea,cum poti sa imi ceri sa renunt la ea,imi ceri sa renunt la tot ce am mai pretios in viata la tot ce imi doresc de la viata,imi cer sa renut la mine...>>

     

 Genul asta de discuti le am zilnic cu mine, discutii care ma tot bantuie, ma tot fac sa ma indoesc de sentimentele tale, stiu ca e cam ciudat din partea mea sa iti iti spun  aceste lucruri,dar de multe ori am impreisa ca am ajuns la capatul puterilor, uneori imi vine sa urlu, sa dau cu pumni in pereti, sa distrug tot ce e in jurul meu si dintr-o data, imi trece prin gand chipul tau sau o amintire cu tine, moment in care ma calmez imediat...Imi aduci durere in suflet,dar tot tu ma si linistesti...ma arunci in gol si tot tu ma salvezi...

      Ai devenit ca un rau necesar de care nu ma pot lipsi pentru ca mi-ar face mult mai mult rau lipsa ta...Esti o femeie extraordinara, independenta, dar totusi dependenta de iubire....nu prea inteleg ce e acum in mintea ta, stiu ca nu iti e usor stiu ca si tu vrei,la fel de mult ca mine, sa fim impreuna stiu ca ai anumite sentimente pentru mine,nu pot sa stiu daca ma iubesti cu adevarat, nu am cum sa fac lucrul asta ,pentru ca nu mi-ai aratat... doar mi-ai spus, cred in vorble tale si cred ca sunt vorbe sincere, adica nu vad de ce m-ai mintii... Inteleg situatia in care te afli si nu vreau sa te constrang sa iei o decizie proasta,nu pot sa iti cer sa il lasi pe el pentru ca eu te voi lasa pe tine...adica voi pleca... nu pot sa iti cer sa imi demonstrezi iubirea prin fapte cand eu nu fac asta, dar ma enerveza cand stiu ca nu te cunosc, ca tu nu ma cunosti,ca nu pot sa te vad in toate ipostazele, sa iti vad chipul dimineata, cum te tarasti prin casa adormita,cum iti bei cafeau, cum te pui sa faci ordine prin casa, cum te panichezi cand iti amintesti ca ai uita ceva pe foc si sari repede din bratele mele.....mi-am imaginat o zi cu tine de zeci de ori, dar cand ar trebui sa vina seara, mereu se termina si inspiratia,nu pot sa vad mai departe o zi cu tine si asta ma nelinisteste...nu pot sa iti cer sa fi cu mine daca tu nu esti hotarata...prefer sa astept,sentimentele mele pentru tine pe zi ce trece sunt tot mai puternice si nu am cum sa ma impotrivesc...

    Nu vreau sa ma dau peste cap pentru mofturile tale...nu tin eu cont de mofturile tale...eu vreau "sa ma dau peste cap" pentru noi,noi trei...daca tu esti rasfatata,  asta e problema ta, te rasfeti si singura,eu vreau sa fiu sigur ca in momentul in care vom fi impreuna cu adevarat, voi fi stalpul familei....stiu ca nu exista familia perfecta, dar vreau ca noi sa ne apropiem cat mai mult de perfectiune,vreau sa fim fericiti pana in ultima clipa...Te iubesc,femeie, te iubesc nebuneste! 

   De cand te cunosc pe tine, m-am schimbat foarte mult, pentru mine esti ca o palma trasa unui adormit cand avea mai mare nevoie de ea...sa ma fac mai inteles...mi-ai schimbat perceptia despre viata...din treaca azi, vina maine cum eram inainte...acum am un scop,un tel, un vis pe care vreau sa il transform in realitate.''

 

suflet curat

- Daca ai sti ce greu imi e sa te privesc, sa te ating, sa fii in preajma mea si sa nu ma pot bucura de dragostea ta...ce mi-ai facut? de ce mi-ai luat fericirea, femeie? de ce mi-ai luat toata dragostea si nu vrei sa ma iubesti cum o fac eu? de ce e asa de greu sa fim fericiti impreuna?
-..... Dragule..tu...ei bine, tu ai un suflet minunat, curat, o inima pura. Nu te pot murdari cu mocirla din sufletul meu, cu toata mizeria din inima mea. In plus, nu e drept sa iti ofer doar jumatati de masura cand tu meriti un intreg, meriti tot ce e mai frumos si mai minunat pe lume!
- Ce vrajeala ai! Nu crezi ca e prea tarziu sa te gandesti la asa ceva ?
- Nu e vorba de vrajeala, Poate am o slabiciune pt tine. De aceea am plecat si aseara. Nu ma pot controla in prezenta ta, atingerile tale imi dau fiori.
- Mereu ti-am inteles situatia, draga mea. Nu mai am puetre sa imi traiesc viata fara tine. Cand te vad, mi se umple sfletul de fericire. As vrea sa fii in viata mea si nu as renunta la tine, indiferent de piedici sau greutati. stiu ca nu sunt cel mai bun barbat care a aparut in viata ta, dar stiu ca sut cel care a fost , este si va fi mereu siner cu tine, langa tine. Fara limite , conditii, reprosuri. Nu mai stiu ce sa fac ca sa inteleg, sa vezi, sa constientizezi ca ma daruiesc tie trup si suflet.
-.....

Am ramas perduta, inlacrimata si fara cuvinte. Nu pot rani din nou un suflet al carei rana inca nici nu a prins cicatrici. Un suflet curat. Si vezi limpezimea lui in acei ochi verzi ca smaraldul, somnorosi si sinceri. Un suflet curat, care nu a fost inecat de mocirla sau rautati. un suflet care daruieste fara sa ceara nimic in schimb. Stiu ca va gasi implinirea. Dar nu sunt eu implinirea lui. Nici nu am fost.
  Am batut la usa lui, m-a lasat sa intru si i-am facut rani cu cioburile viselor mele sparte...si am plecat inainte sa pot sa il pansez,,,
Sa stii, suflet curat, ca acea ''ea'' iti va pansa fiecare rana si va curata fiecare sertar in care ai pus amintiri cu mine, va arunca toata mocirla si  iti va umple sertarele de clipe fericite. Te a implini. Si iti va oferi tot ceea ce mi-ai oferit tu mie si nu am putut sa iti ofer inapoi.
Si...sa mai stii, suflet curat ca tu mereu vei fi asa: sincer, tandru, plin de viata si de iubire, bun si dragastos, incapatanat si nebunatic. Ai locul tau in inima mea. Pentru toate zambetele atunci cand imi venea sa plang. Pentru ca nu m-ai lasat sa cad atunci cand simteam ca lumea mea se prabuseste.
Pentru ca m-ai iubit. Neconditionat, fara sa vrei si fara sa stii. Pentru clipe frumoase si amintiri de neuitat.
Pentru ca mi-ai aratat sufletul tau. Curat ca lacrima.
Pentru ca niciodata sufletul meu nu va mai fi la fel,
Te invidiez.
Iti multumesc.

Carari

Oricum ar fi... contrasens sau nu... probabil că undeva există măcar un vinovat sau nevinovat pentru toate.
Viața sau mai bine zis, timpul în care o trăiești sau o ocolești te fac să ai parte și să treci prin toate. Uneori pe rând, alteori deodată, rareori niciodată. 
Viața sau mai bine zis, timpul în care o trăiești sau o ocolești fac ca, sub o formă sau alta, cu toții să ajungem să parcurgem aceleași drumuri. Unii înainte, iar alții înapoi. Există și aceia care odată ajunși pe un drum stau. Puțini sau nu, ei există.
Viața sau mai bine zis, timpul în care o trăiești sau o ocolești fac într-un mod sau altul, ca în timp, cu toții să ajungem undeva cândva în dreptul unei uși sau a mai multora. Unii dintre noi batem la ușă din bun simț, în timp ce alții le rupem din nesimțire sau... din grabă! Alții le deschidem sau să le închidem. Cu teamă sau cu speranță, căci nu sunt mulți cei ce îndrăznesc să se apropie de uși închise. Cei mai îndrăzneți ajung chiar să treacă de ele, în timp ce cei mai timizi se opresc în pragul lor.
Mai sunt și aceia care nu găsesc mereu uși sau care nu acceptă că ele sunt închise, iar în dorința lor prea mare... folosesc geamuri. Pentru ei și acelea sunt tot un fel de uși. Ceva mai mici, e drept.
Cele mai multe drumuri, cele mai multe uși, cele mai multe geamuri fie că vrem fie că nu, au legătură cu iubirea, cu dragostea... care oricum ar fi, dulce ca mierea sau amară precum o cafea, dă mereu o altă aromă și o altă nuanță vieții... și se întâmplă ca nuanța aceea să nu fie mereu tocmai cea dorită.

Tipologii de barbati

Sunt barbati care iti tin umbra. Si in loc sa iti incalzeasca inima, o racesc si o tin in frig. 
Sunt barbati care sunt ca razele de soare. Te incalzesc putin si la prima adiere a vantului, dispar si iti lasa inima in intuneric si ceata.
Si mai sunt barbati care sunt ca Soarele , insusi Soarele maret. Care iti dezgheata inima. Te incalzesc in permanenta, inlatura toti norii din calea ta si Cerul vietii tale e mereu senin, plin de caldura, fericire si zambete.
Acel barbat - Soare e acel barbat pe care l-ai asteptat dupa furtuni devastatoare, sa iti lumineze viata. Sa iti incalzeasca inima si sa iti aduca linistea in viata. Sa iti aduca toata increderea de care ai nevoie. Sa te iubeasca si sa iti fericeasca sufletul. Sa iti ingrijeasca inima si sa te faca sa vezi doar Cerul senin. Sa te lase sa te bucuri de "razele" lui prin fiecare sarut si imbratisare, prin fiecare privire calda si vorbe frumoase. Prin fiecare mangaiere divina care te face sa plutesti. Prin fiecare gest prin care te face sa te simti Universul lui. Prin fiecare cuvant care iti aduce linistea si increderea.
Acel barbat - Soare pe care ajungi sa il adori si te face sa devii dependenta de el, sa nu intelegi cum ai trait pana acum fara el si sa nu iti poti imagina viata de acum incolo fara el.
Acel barbat caruia ii adori vocea si iti aduce fluturi in stomac. Iti iubeste sufletul mai presus de trup si iti adora inima.
Acel barbat pe care l-ai asteptat si l-ai visat candva.
Acel barbat care apare in viata ta pe neasteptate si se stabileste in inima ta.
Soarele pe timp de furtuna care inlatura toti norii.
Soarele care te incalzeste si te dezmorteste.
Soarele tau.

soarele pe cerul tau

Atunci cand cerul tau e innorat si nu gasesti nicaieri o raza de soare, apare insusi Soarele care inlatura toti norii si te revigoreaza, iti aduce speranta in suflet, zambetul pe buze si acea sclipire de mult pierduta in privire. Si vine sub forma unui barbat. Un barbat cu privire calda, ras colorat, voce suava si cu un suflet minunat. Acel barbat care e capabil sa trezeasca in tine simtiri demult apuse. Acel barbat care se preocupa sa iti puna cel mai frumos zambet pe buze si sa iti fure cele mai strengare priviri. Acel barbat care iti aduce lacrimi de fericire pe fata si te face sa ai o continua stare de implinire, de fericire, de extaz. Acel barbat care te face sa iti doresti sa ajungi cat mai repede in bratele lui si sa ii furi saruturile dulci la care tanjesti. Acel barbat care intai ti-a dezbracat sufletul si doar dupa aceea vrea sa te dezbrace de haine. Acel barbat pentru care tu esti Universul intreg , iar el Soarele fara de care nu poti supravietui.
Acel barbat care te iubeste. Sincer. Dezinteresat. Pur si sublim. Fara urme de indoiala sau egoism. Acel barbat care ti-a dat inima pe tava si te-a lasat sa alegi daca o iei sau o calci in picioare. Si ai ales sa o iei incet, sa o pui in locul inimii tale si sa ii dai lui inima ta. Ca sa fiti siguri amandoi ca veti avea grija. Ca nu o veti strivi si ca vantul sau vremea rea nu vor ajunge la ea. Ai ales sa iti '' legi" sufletul de al lui pentru ca asa, amandoi sunteti impliniti. Ai ales sa te indragostesti. De felul in care isi musca buzele, invitandu-te sa le gusti. De felul in care te priveste si te pierzi in sufletul lui. De sufletul lui primitor, atat de bun si de cald. De vocea lui calma, care iti alina orice suferinta. De el. De conturul trupului sau . de fiecare por si de fiecare gest.
Ai ales Soarele . iar el a ales Cerul Universului tau. E o legatura ce nu mai poate fi rupta. El va straluci etern pt tine, iar tu vei straluci prin el.
Asa a fost sa fie!

yin si yang

Fericirea e ceva relativ. Te " plesneste" uneori doar pentru a te face sa traiesti in basme , apoi iti aduce inlocuitorul ei : nefericirea. Si da. Pot spune ca nefericirea se naste din fericire. De ce? E simplu.
Fericirea naste speranta. Nefericirea omoara speranta.
Fericirea aduce visuri. Nefericirea te face sa te ranesti in cioburile visurilor sparte
Fericirea are promisiuni. Nefericirea are promisiuni incalcate.
Fericirea iti face sufletul sa zambeasca. Nefericirea iti pune un zambet fals pe buze.
Si atunci? Cum sa nu vezi ca fericirea e efemera si nu tine de tine sa o fortezi sa ramana?
Fiecare om isi decide viitorul. Mai roz sau mai murdar. Dar nu singur. Mereu va fi un factor decizional care il va impinge sa ia sau sa nu ia o decizie. Probabil de acolo se trage fericirea sau nefericirea fiecaruia.

umbre din trecut

- Hey! Eram sigur ca tu esti! Doar tu puteai fi cu umbrela ta colorata pe o vreme ca asta si visand.
- Ceau...
- Ce mai faci?? Te-ai vopsit, nu pot sa cred! Nu mi te puteam imagina altfel decat bruneta.
- Lumea se schimba. Fac bine. Merg la munca. Tu?- l-am intrebat din politete. Nu eram tare interesata de activitatile lui.
- Eu astept sa se deschida banca. Sa stii ca pari mult mai inocenta asa. Ai un chip atat de angelic., imi spuse cu multa incantare.
- Asteptare placuta! Nu sunt inocenta. Si mereu am avut un chip angelic.
- Ha ha. La fel de modesta ca intotdeauna. Si ironica. Te grabesti?
- Da.
- Stai o secunda. Vreau sa iti spun ca am mai vrut sa te sun. Sa imi amintesc vocea ta. Dar m-am gandit ca nu e bine. Si nu te-am sunat. Desi as fi vrut sa te mai aud. Imi pare rau...
- Nasol daca trebuia sa iti amintesti vocea mea. Chestiile frumoase si placute se uita foarte usor. Ma bucur ca nu m-ai sunat. Nici nu aveai cum. Dar sa stii ca m-ai auzit.
- Cum asa? Iar vorbesti in asa fel in care doar tu intelegi?
- tu ar trebui sa stii cel mai bine! Doar am o voce superba care inveseleste orice zi, nu e asa? i-am raspuns zambind ironic.
- Stai putin...nu pricep...Dar tu m-ai uitat? , m-a intrebat cu un zambet tamp pe acelasi chip neschimbat.
- Am spus ca doar chestiile frumoase se uita usor.
- Ce vrea sa insemne asta?
- Intelegi ce vrei! Te las! Am pierdut si asa destul timp! Pa.
- dar...esti fericita?
- Priveste-ma! Infloresc! Doar vine primavara!

Si am plecat fara sa ma uit in urma mea. La fel de energic ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Fara sa-i lamuresc incertitudinile si fara sa-i zambesc asa cum era el obisnuit candva. Fara sa ii las loc sa imi mai adreseze vreun cuvant sau sa faca vreun gest.
Inca nu a inteles ca prima ploaie nu curata bine sufletul, dar dupa mai multe ploi, sufletul devine ca nou. Inca nu a inteles ca oricat ai fi insemnat candva pentru un om, vine o vreme in care prezenta ta si orice ai spune devine o banalitate. Inca nu a inteles ca, independent de clipele frumoase, cele in care ai fost ranit au mai mare impact si nu te lasa sa iti mai amintesti ce a fost frumos. Inca nu a inteles ca o floare, chiar daca s-a ofilit, daca e ingrijita bine , udata si iubita, infloreste mult mai frumos si devine mai puternica.
Inca nu a inteles ca trebuie sa lasi trecutul acolo unde e, ca sa poti trai prezentul si sa fii fericit.
Inca nu a inteles nimic. Dar va intelege. Candva. Undeva. Cu cineva.
Pana atunci va trai in aceeasi incertitudine si banalitate ca si pana acum.