Eternitate

      Mereu am fost de parere ca doar marea e eterna...bine, si cerul. Dar pentru mare am o afinitate, as putea sa stau ore in sir sa o privesc, sa privesc cum se onduleaza fiecare val, sa ii admir ''nesfarsenia'', sa ma pierd in ganduri si in amintiri pe malul marii, afundandu-mi picioarele in nisip si lasand valurile sa ma mangaie usor, sa privesc cum se ascunde Soarele in apa si cum s oglindesc stelele in fiecare clipocire. Acum, as putea sa afirm ca am mai gasit ceva etern: iubirea. Dar iubirea aia care e atat de intensa, incat ai renuntat la ea, ca sa nu te ucida. Iubirea aceea care in viata asta nu isi va gasi implinire, dar va ramane o eternitate in sufletul tau si in cercul ce il porti pe deget.
   Nu stiu cat m-a iubit el de mult, dar stiu ca eu l-am iubit foarte mult. A fost un sentiment real, unic, sincer. Inca mai pastrez in suflet si in inima sertarul acela unde il gasesc doar pe el si unde e toata iubirea mea pentru el. Stiu ca acolo, va ramane pentru totdeauna o iubire sincera. Va ramane o eternitate , va dainui vesnic , atata timp cat voi danui si eu si mai stiu ca va fi acolo cand imi va fi dor de el. Nu i-am mai facut nicio promisiune pentru nu-l induce in eroare, dar nu stiu daca exista vreo clipa din zi si din noapte in care sa nu ma gandesc la el. M-am resemnat oarecum, desi ii regasesc mireasma printre asternuturi si zambetul intr-un tablou prafuit din ochii mei. Ii regasesc mangaierile de fiecare data cand ma afund in apa din cada si imi las ochii sa planga in voie. Am plecat obosita de langa el, am plecat dezamagita, la pamant si plina de indoieli. Am plecat cu inima franta si sufletul mai sfasiat ca niciodata. Dar macar il pastrez in suflet pentru totdeauna, asa nu am cum sa il pierd vreodata. Sufletul e al meu si eu decid cine pleaca si ramane din el.
     Candva , ne vom revedea. Intr-o zi oarecare, fie si peste zeci de ani. Atunci vei fi stiut ca m-am tinut de cuvant, ca privirea ta o vei mai gasi in ochii mei, la fel de pretioasa si iubirea ce ti-o port a durat si va dura o eternitate. Ah, da...si cercul argintiu cerut va fi tot acolo, la locul lui, pe degetul meu. Am pus in el toate amintirile cu tine, am pus in el toate dorintele noastre, l- am sarutat asa cum ti-am sarutat si tie candva buzele si l-am stropit cu lacrimile mele fierbinti. Nu ai cum sa intelegi cat de multe sentimente se pot afla intr-un cerc de metal pretios si cat de multa insemnatate poate avea pentru mine, pentru o femeie cu sufletul sfasiat si chinuita de povara unei iubiri neimplinite. Stii de ce un inel e rotund? Pentru ca dragostea sa nu se strecoare prin niciun colt, sa ramana acolo iar si iar, sa se invarta la infinit si sa devina din ce in ce mai puternica. Sa fie eterna. Nici macar moartea nu poate sa rupa acel cerc, trupul se dezintegreaza, dar iubirea prinsa in acel cerc e eterna, ramane vesnic. Eternitatea se poate percepe de oricine in multe moduri si fiecare putem avea perceptii diferite despre ceea ce dureaza o eternitate. Eu consider ca da, marea , intinderea vasta a apei e eterna, iti da impresia de nemarginit, de etern. Dar iubirea o intrece. Iubirea e eterna. De ce? Pentru ca nu ai cum sa omori iubirea ce o simti pentru un bunic ce a plecat prea devreme, pentru o sora, pentru un copil , pentru un parinte sau pentru barbatul iubit. Cei plecati prea devreme sunt mai vii ca niciodata in amintirile ce ni le-au lasat, in lectiile de viata oferite cu drag, in fiecare vers scris pentru ei, in fiecare stea ce clipoceste pe cer atunci cand simti ca nu mai exista speranta. In plus, sunt oameni dragi pe care ii vei iubi mereu si nu doresti sa uiti vreo amintire cu ei. Dar, cu omul iubit e mai complicat. Mai ales cand iubirea voastra nu s-a implinit. E mai complicat pentru ca ramane acolo. In fiecare por, in fiecare parte din tine, pentru ca te-a format oarecum si te-a invatat sa iti fie dor de el. Si atunci te enervezi. Si uneori vrei sa il scoti din inima ta si nu poti. Apoi te enervezi tu pe tine pentru ca ai vrut asta si ii ceri iertare imaginar. E complicat. E greu sa te simti incomplet, sa simtit ca nu ai iubit pe nimeni asa cum l-ai iubit si ca nu reusesti sa mai ajungi la acele simtaminte. Am sustinut mereu ca fiecare iubire e unica si fiecare iubire are varsta ei. Dar exista acel om care iti marcheaza intreaga existenta. Acel om care te face sa ii darui sufletul si inima pe de-a-ntregul. Fara sa mai pastrezi nimic pentru tine. Acel om care devine intreaga ta existenta si iti ''smulge'' toata iubirea de care esti capabila. Acel om care va dura etern in sufletul tau.
''-Te iubesc!
- Pana cand?
-Pentru totdeauna''.
Candva va patrunde si el intelesul acestor vorbe...doar ca acum s-a schimbat raspunsul, nu mai e ''Pentru totdeauna!'', acum s-a transformat in ''Etern!''.

Printesa Rasfatata si Muritorul de Rand 2

         Era un frig de crapau pietrele, nici macar catelul nu a vrut sa iasa din casa. Nici macar nu mai cadeau fulgi de nea, copacii erau acoperiti cu furia gerului de azi-noapte. Cred ca e acelasi ger care se afla si in sufletul meu, gerul ala naprasnic care mi-a acoperit sufletul si a trimis ace fulgeratoare de gheata in inima mea, sa o gaureasca si sa intre si acolo gerul, sa inghete tot. Nici macar banca pe care stateam nu a fost iertata. Lacrimile mele nu mai apucau sa devina siroaie, ingheata pe la jumatatea obrazului. As fi vrut sa le opresc, dar nu am reusit. Vin si vin si vin, nu se opresc, curg neincetat. Desi acum nu isi mai aveau rostul, nu imi spalau nici fata si nici nu imi incalzeau inima...
- Nu pot sa cred! Iar tu??? Chiar nu te plictisesti facand asta??'', imi spune revoltat o voce parca cunoscuta. Imi ridic privirea incet, plina de rusine.
- Vlad! Ce cauti aici?, il intreb suspinand printre lacrimi.
- Ia te uita, Printesa si-a adus aminte de numele Muritorului de Rand.
Nu l-am lasat sa isi termine ideea, m-am ridicat brusc si i-am sarit in brate, incercand sa ma cuibaresc la pieptul lui. Il mai vazusem o singura data, plangeam si atunci. L-am repezit in timp ce incerca sa ma linisteasca, dar mi-am cerut scuze mai apoi. M-a poreclit ''printesa rasfata'' pentru ca i se paruse ca eram aroganta si il tratasem cu un aer de superioritate. Nu bagasem de seama atunci trasaturile lui fizice. Avea o statura impunatoare, era inalt, cu niste ochi mari si negri, un par negru ca abanosul , niste buze rosii si groase si un zambet strengar. Purta un fular in dungi si o geaca indigo, care ii venea ca turnata, o pereche de pantaloni negri si bocanci destul de butucanosi. Nu avea manusi , dar avea mainile calde.
   M-a strans in brate, fara sa schiteze ceva, ca si cum ar fi fost normal sa ma arunc in bratele lui.
- Te rog sa ma ierti, ce cauti...?, Nu m-a lasat sa imi termin intrebarea, dar mi-a soptit pe un ton cald si calm:
- Mai bine taci. Stiu ca printesele nu primesc ordine de la muritori, dar ai face bine sa ma asculti. Ramai aici daca iti face bine. Nu am pentru ce sa te iert. Dar in schimb, as vrea sa te ascult daca si tu vrei asta. Hai, stai aici, fata frumoasa si delicata.
M-am linistit. Vocea lui era atat de masculina, parfumul ce il invaluia era mai mult decat proeminent, un parfum aspru, dar foarte masculin ce il cunosteam destul de bine. Am ramas in bratele lui ce ma strangeau si ma mangaiau cu putere pret de cateva clipe. Apoi, mi-am ridicat capul si i-am spus timid:
- Vlad, te rog sa ma scuzi. Nu am mai avut niciodata reactia asta, mai ales fata de un necunoscut. Nu stiu ce m-a apucat.
-Stai linistita, pana si printesele au slabiciuni!, imi spune zambind. Dar ar fi mai bine sa iti fac rost de o patura pana nu ingheti, ce zici?  Sau mai bine ai veni cu mine la o cafea, te incalzesti putin.
Acum stiu ce s-a intamplat afara, tu ai adus gerul! Tu esti vinovata pentru furiile naturii!
Am bufnit in ras. Avea un fel aparte de a fi amuzant si serios in acelasi timp.
- Pai poti sta aici cu mine pe banca si inghetam amandoi sau putem merge la o cafea. Dar intai ar trebui sa arunc o privire in oglinda, nu ma pot afisa asa, cu ochii umflati si toata plansa.
- Ce sa zic!!! Am uitat ca esti in vizorul tuturor, printesa, si te vor critica!
- De ce esti rautacios acum???
- Habar nu ai ce privire luminoasa ai acum si ce ochi frumosi ai...si roseata din obraji, si buzele tale rosii. Alba-ca-Zapada e nimic pe langa tine. Si tu ai curaj sa mai spui ceva??
- Exagerezi!
- Nu as avea curajul asta, ti-ai pune supusii sa ma intemniteze!, imi spune razand.
- Esti rautacios !
- Hai lasa asta, hai urca in masina si hai sa bem o cafea. Sper ca nu te deranjeaza sa fii printre muritori. Nu stiu nicio cafenea unde isi beau printesele cafeaua.
- Ha ha! Tu chiar crezi ca esti amuzant, asa e?
- Pai sunt! Nu mai plangi si zambesti, asa ca ai putea sa imi dai ceva grad ori stea ori ceva, ma poti numi Cavalerul Mascarici, imi spuse bufnind in ras.
- Nu ai cum, ii raspund razand in hohote, cavalerii sunt nobili. Tu esti doar un muritor de rand, nu iti pot acorda asemenea onoruri.
- Esti fenomenala, iti jur! Si plansa, si mucoasa, dar ingamfata pana la capat!,  imi spuse in timp ce mi-a luat mana si mi-a sarutat-o timid. Imi permiti sa te surprind?
- Desigur, doar ti-am murdarit geaca cu lacrimile mele! Asa ca ai permisiunea mea sa decizi unde ma duci. , i-am raspuns zambind.
- Si nu doar cu lacrimi!, imi spune razand. Glumesc, lacrimile tale nu ar putea murdari nimic, pot doar curata. Cred ca sunt niste lacrimi sincere. Ce zici daca imi faci o placere azi? Nu te gandi la prostii. Lasa-ma sa iti fac cinste cu o cafea si cu ceva bun de papa. Sunt sigur ca nu ai mancat nimic. E devreme totusi.
- Si ce vrei in schimb? Ca voi, muritorii din specia barbateasca vreti mereu ceva in schimb.
- Te inseli!, imi spuse pe un ton raspicat. Si te rog sa nu ma mai bagi in oala cu altii. Nu ai niciun drept sa afirmi ceva despre mine atata timp cat nu ma cunosti!
- Scuze!, i-am raspuns inecat..
- Tu sa ma scuzi ca ti-am vorbit asa. Dar e frustrant. Prima data am incercat sa te ajut si ai dat cu mine de pereti. Acum incerci sa imi pui in carca greselile altora.
-  Da...te rog sa ma scuzi, Vlad. Ai dreptate
- Nu am cum sa nu iti accept scuzele, printeso! Mai ales cand ma privesti atat de ..nu stiu...e ceva anume in privirea ta.
Nu am mai spus nimic pret de cateva minute. A inceput sa butoneze ceva pe telefon, apoi a dat muzica mai tare. Asculta un CD, prespun ca erau diversi artisti, dar acum se auzea Julio Iglesias...L-am privit pret de cateva clipe, incercand sa fac in asa fel incat sa nu ma observe. Avea un chip frumos. Trasaturi frumoase, masculine, dar parca era impovarat de ceva. Era incruntat si isi tot musca buzele si mainile pe volan. Avea maini mari, unghii curate si nu dadea impresia ca ar fi lucrat vreodata cu mainile, nu avea vreo zgarietura sau ceva de acest gen.
- Hey, visezi?, ma intreaba zambind. Hai ca am ajuns, Ramai aici putin.
- Ok..
A coborat din masina, si-a luat geaca din spate, a dat un telefon rapid si s-a grabit sa imi deschida portiera.
-Un adevarat gentleman, ce-i drept!
- Pai ce , vrei sa ma alungi din regat daca ma port urat?, imi raspunse zambind. Haide, e frig afara.
Era un restaurant cochet, in afara orasului. Il cunosteam destul de bine pentru ca il frecventam destul de des. Am schitat un zambet.
- Sa stii ca esti frumoasa cand plangi, desprinsa din povesti, dar cand zambesti, esti adorabila! Cred ca si Soarele ar iesi dintre nori doar ca sa iti vada zambetul.
Mi-a deschis usa restaurantului, spunadu-mi zambind ca masa din dreapta, din colt ne asteapta. I-am zambit ironic si el a inteles ironia mea.
- Ai impresia ca doar printesele dau ordine? Sa stii ca si eu pot face asta, chiar daca sunt un muritor de rand! Hai lasa-ma sa iti iau pardesiul!, imi spuse in timp ce incerca sa imi deschida nasturii. Mi-a luat pardesiul, m-a luat de mana incet si m-a invitat sa merg in fata lui. Ce-i drept, masa din dreata din colt ne astepta. Pe masa era un buchetel de flori colorate, cu o panglica satinata pe care era scris ceva. Am observat apoi canile de ceai aburinde, mierea langa, platourile cu bruschete, creveti si branzeturi. Aratau mai mult decat imbietor, iar mirosul lor te invita sa iei cat mai repede loc si sa infuleci.
-Dar...Cum? Cand? Adica...?, l-am intrebat intrigata, balbaindu-ma.
- Ei bine, au si muritorii de rand secretele lor, mi-a raspuns zambind, in timp ce mi-a tras scaunul pentru a ma aseza. Haide, indrazneste!
- Dar, serios, cand ai avut timp sa faci toate astea? Adica...iti multumesc si pentru flori, sunt superbe., i-am spus in timp ce le-am ridicat pentru a le mirosi si pentru a citi ce scria pe panglica. Scria asa: ''Printesa frumoasa,  nu stiu daca se ridica la rangul tau, dar cel putin iti vor aduce zambetul pe buze.''. Mi-au dat lacrimile.
- Sa nu plangi, te rog, ca inunzi totul. Aici nu iti mai ingheata lacrimile si nu stiu cum sa te opresc! Te rog!, imi spuse pe un ton grav, dar cu zambetul pe buze.
- Iti multumesc , Vlad, i-am spus in timp ce mi-am pus mana peste a lui. E un gest minunat ceea ce faci pentru mine, nu stiu ce secrete ai sau nu ai, dar e un gest frumos . Dar...
- Nu mai spune nimic, frumoaso! E de ajuns sa te vad zambind si eu sunt multumit. Poate sunt vreun zan ursitor, deghizat in muritor de rand!, imi spune razand. Hai papa, ca eu am o foame de lup. Sper ca iti place ceaiul, e ceai negru, ai miere si laptic langa. Stiu ca asa il bei.  Iar crevetii si branzeturile sper sa iti fie pe plac. Daca nu, comandam altceva. Desi ceva imi spune ca iti plac.
- Stai putin!, l-am oprit oarecum ingrijorata. De unde stii tu ce imi place mie? Sau cum beau ceaiul???
- Relaxeaza-te, nu sunt vreun psihopat. Dar printesele beau ceai. Si femeile in general beau ceaiul negru cu lapte si zahar sau miere. Nu am vrut sa iti iau cafea. Nu te incalzeste ca si ceaiul. Hai, nu mai fi asa incruntata!, imi spuse in timp ce imi mangaia mana.
- Ok. Dar sa stii ca mi se pare ciudat totul. Adica, de ce sunt toate pregatite si ..nu stiu...e ciudat.
- Mai bine ai manca. Eu mor de foame si nu se cade sa ma apuc sa mananc inaintea ta. Ai mila si indurare fata de mine, printesa! , imi spuse in timp ce imi saruta iar mana.
           Am inceput sa mancam, nu am mai scos niciun cuvant. Ne mai aruncam cate un zambet sau o privire din cand in cand, dar atat.
- Sa stii ca daca vrei sa spui ceva, eu sunt aici sa te ascult! Nu te judec, nu comentez nimic. Dar as vrea sa iti dispara tristetea din privire. Si sa poti zambi si cu sufletul. Esti o femeie foarte frumoasa, delicata, suava, dar senzuala. Ai o privire superba, in care se poate pierde oricine si un zambet de care se poate indragosti orice om. E pacat sa iti brazdezi obrajii cu lacrimi., imi spuse in timp ce ma mangaia pe fata.
- Iti multumesc, Vlad. Si tu esti un om deosebit. Iar ce ai facut azi pentru mine..wow...poate aveai treaba sau stiu eu ...nu vreau sa te retin.
- Stai linistita , draga mea. Mi-ar place sa ma retii asa zi de zi., imi spuse zambind. Stiu cat inseamna un gest frumos facut la momentul potrivit. Ti-am spus, descarca-te , sunt aici pentru tine .
- Imbratiseaza-ma! Ia-ma in brate si tine-ma strans, nu imi da drumul, te rog! E tot ce am nevoie acum....