Craciunul e iubire!

Cand e gata bradutul, ar fi minunat sa ne uitam in sufletele noastre sa vedem daca ne amintim despre ce e vorba in toata perioada Sarbatorilor de Craciun!
Craciunul e despre bunatate, despre smerenie, despre iubire, despre familie.
Craciunul e despre oameni care nu ar trebui sa planga, despre oameni care nu au voie sa fie tristi sau abatuti, despre oameni impliniti sufleteste, despre oameni buni si iubitori, despre zambete si fericire, despre minuni si speranta, despre credinta si incredere in Divinitate.
Craciunul e despre priviri calde si blande, vorbe dulci izvorate din inima si imbratisari pe nepusa masa, despre muuulta dragoste si despre apreciere, despre cadouri inestimabile.
Fiecare trebuie sa oferim un zambet, o speranta , o imbratisare, o licarire in inima celor din jur! De multe ori, acest lucru valoreaza mai mult decat orice cadou!

Vreau sa mi se ia..

Daca pana acum de Craciun , am cerut sa mi se dea, anul asta am cerut sa mi se ia.
Sa mi se ia lacrimi. Sa mi se ia ganduri urate. Sa mi se ia tristetea si durerea. Sa mi se ia singuratatea si neputinta. Sa mi se ia fiecare urma de dezamagire, de pesimism, fiecare fisura, fiecare rana si sa imi ramana inima curata. Buna. Minunata.
Dar am dat. Am dat si bunatate. Si iubire. Si zambete sincere. Si imbratisari. Si speranta. Si compasiune. Si optimism. Si intelegere. Si timp.
Iar tot ce am asteptat a fost o minune. Doar atat. Dar cred ca de Craciun, minunile sunt limitate. Si anul asta, pe mine m-au sarit..

Am vazut... Imi doresc..

In ultima zi din an, incerc sa imi amintesc ce mi-a adus bucurie, ce mi-a adus suparare si tristete, ce am realizat, ce am pierdut...
2017 a fost un an incarcat, sunt mai mult decat recunoscatoare pentru tot ce am trait frumos, pentru toate bucuriile, pentru cadoul suprem dat de Doamne-Doamne , pentru toate zambetele si oamenii cu suflet mare pe care i-am intalnit in calea mea.
Am invatat atat de multe...
Am invatat ca viata e foarte fragila, ca ni se ia fara sa ne intrebe cineva intr-un mod crud sau mai putin crud si cata durere ramane in urma.
Am invatat ca niciodata nu stii ce mi se pregateste, ce urmeaza si ca viata ma ia pe nepregatite, ca Dumnezeu are planuri marete si aflu ultima despre ele. Am invatat cat de important este sa spun lucrurilor pe nume la timpul potrivit, sa nu ramana vorbe nespuse sau sentimente neexprimate.
Am invatat si am vazut ca nu sunt cu nimic mai speciala sau mai buna decat un om care greseste sau face rau intentionat daca nu incerc sa il ajut, daca nu ma ajut sa evoluez, dar de asemenea am vazut ca sunt oameni care nu pot isi vada propriile greseli, ca nu sunt datoare sa schimb pe nimeni si ca uneori, cand ma lovesc de incapatanare acerba, trebuie sa renunt pentru a nu imi consuma inutil energia.
Am vazut ca nu trebuie sa ma grabesc in a judeca si a lasa in urma oamenii care au gresit si care m-au ranit. Unele dureri ascund atat de multe, iar eu stiu mai bine ca oricine asta.
Am vazut ca nu trebuie sa am vreodata asteptari de la cineva si nici nu trebuie sa astept recunostinta. Da, un " multumesc" ma ajuta enorm, dar uneori doar faptul ca stiu eu ca am facut un bine sau ca am ajutat e mai mult decat suficient. De asemenea, am vazut ca e mai important sa caut sa fac bine decat sa imi bat capul cum as putea sa ma razbun. Cred ca atunci cand cineva imi face rau, nu sunt eu victima. Un om puternic nu poate fi victima unui om slab, iar din punctul meu de vedere, cei care fac rau sunt adesea oameni slabi, rai, insignifianti.
In ceea ce priveste iubirea, am vazut ca iubirea nu obliga, nu forteaza si ca atunci cand iubesti, fericirea celuilalt e cea mai importanta. Am vazut ca iubirea poate disparea cand te astepti mai putin, ca nu e de ajuns doar unul sa iubeasca si sa isi doreasca fericire. E nevoie de doi. Am vazut ca vorbele grele atarna mai mult decat orice, ca reprosurile doar imi fac sufletul greu si mai trebuie sa invat sa plec imediat ce nu mai am loc in viata celui iubit, cand el imi aduce mai multe lacrimi decat zambete.
Din fericire, intr-un final am invatat sa spun NU tare si raspicat, fara a ma mai simti vinovata atunci cand raspunsul meu nu aduce fericire.
Am vazut ca pot trai mai linistita atunci cand nu mai simt nevoia sa arat cuiva cum sunt, cine sunt sau ce gandesc. Sunt eu: plina de defecte, fericita, trista, constienta sau nu de greselile mele, constienta ca ceea ce am nu ma reprezinta si nici ceea ce spun altii deapre mine nu e relevant, ca tot ce am mai valoros si mai frumos se afla in inima mea si in persoana fiicelor mele.
 Am vazut ca iubirea nu e suficienta uneori si ca din iubire am fost capabila de lucruri pana nu demult considerate imposibil de facut de catre mine. Am invatat ca oricat de puternica as fi fost, am cazut asa cum nu as fi crezut vreodata ca pot sa cad. Am vazut ca intr-o clipita pot sa simt ca o singura persoana e fericirea si nefericirea mea.
Am invatat ca o mama renunta la ea, la fericire, la iubire pentru copiii ei.
Am invatat ca , caile Domnului sunt infinite, la fel si planurile Lui cu mine. Ca nu trebuie sa contest sau sa condamn alegerile Lui, ca Dumnezeu da atunci cand considera ca trebuie dat si ia cand trebuie sa ia.
Ce imi doresc de la noul an?
Nu stiu. Ma rog inca sa stiu, sa fiu inteleapta sa cer doar ceea ce am nevoie si ce trebuie sa fie in viata mea. Imi doresc putere sufleteasca, liniste, intelepciune sa imi pot creste fetele asa cum trebuie si sa iau cele mai bune si mai potrivite decizii, imi doresc sa pot oferi fericire, iubire, speranta si liniste.
Imi doresc sa pot sa ma ridic atunci cand cad, sa fiu mai buna, mai realista si sa gasesc mereu solutii potrivite.
Il rog pe Doamne-Doamne sa le dea sanatate fetitelor mele si oamenilor din preajma mea. Il rog sa imi arate cea mai buna cale, sa imi calauzeasca pasii si sa imi fie alaturi mereu.
In noul an, imi doresc sa ma regasesc. Sa ma iubesc mai mult. Sa invat sa nu mai depind vreodata sentimental de cineva si sa inteleg ca sunt singura responsabila de fericirea sau nefericirea mea.
Imi doresc lumina. Intelepciune. Speranta. Iubire. Liniste. Fericire.

Cineva

      In viata fiecaruia, apare la un moment dat CINEVA. Un Cineva care marcheaza intreaga existenta, intreaga viata, intreaga gandire. L-am avut si eu. L-am avut. Imi era drag si imi e drag doar prin simpla prezenta, prin zambetul inconfundabil. Imi era iubit, prieten, amant, mama, tata, ispita, pacat, drog si medicament. Aveam fluturi in stomac cand ma pierdeam in privirea lui, cand il sarutam, cand ma mangaia. Oarecum, simteam acea completare perfecta, acel suflet-pereche. El al meu. Eu a lui. 

    DA. Am avut un cineva. Un cineva cu care ma plimbam, calatoream si gaseam raze de stralucire in negura gri, faceam dintr-o clipa banala una magica. Cineva cu care zambeam profund, cu ochii si cu inima. Si zambetul lui imi spunea : ``te iubesc``, ``te vad``, ``raman``. Si era de ajuns. Imi lipsea chiar daca lipsea doar un minut. Cineva cu care iarna era tot primavara. Si infloream. Cineva pe care il iubeam. Si ma iubea. Si il iubesc. Si el ma iubea…candva…Cineva langa care ma trezeam, cineva cu care imparteam vise, zambete, vremea, omleta si cafeaua. Cineva …acel cineva langa care simteam ca mereu castig si in orice pierdere gaseam un castig. Cineva de care imi pasa si il protejam din umbra. Cineva de care imi pasa. Cineva caruia ii pasa candva, dar l-am lasat sa plece. Cineva la care nu ma saturam sa ma uit cand dormea sau trebaluia concentrat, gandindu-ma uimita ca inima lui o iubeste pe a mea si fara el as fi pierduta in neant. Cineva cu care purtam conversatii interminabile sub cerul instelat vara si sub plapuma calduroasa iarna, incalzindu-ma cu trupul lui si sarutandu-ma pe frunte, facandu-ma sa simt ca nimic nu ma poate atinge in bratele lui. Cineva care ma tinea si il tineam. Si simteam entuziasmul micilor minuni in orice, vedeam viata in roz. Cineva care ma facea sa ma simt binecuvantata ca exista, dar nu i-am spus niciodata de teama sa nu il pierd din prea multa iubire.  Cineva pe care il tineam strans, il imbratisam si taceam si ma lasa asa, sa naufragiez in bratele lui, sa adorm acolo si sa fiu in Universul meu.  Cineva pe care atunci cand il tineam de mana, simteam ca plutesc. Cand priveam in ochii lui, ii citeam iubirea si ii vedeam inima. Cineva care ma facea sa simt ca totul e sfant si traiesc un vis. Intai imi dezbraca sufletul si oferea tot ce nu putea fi vazut. Apoi imi dezbraca trupul si ma dezmierda cu privirea. Cineva in care am avut incredere. Dar mi-a fost teama sa ii spun cele mai intunecate secrete si cele mai grele frici. Cineva ai carui ochi se reflectau in ai mei. 

Cineva pe langa care eram mica, dar ma ridica, ma facea sa ma simt imensa. Cineva pe care il iubeam. Il iubesc. Cineva care ma iubea…candva…

      Nu vreau sa invat ca iubirile mari nu inseamna mereu vesnic si ca doar raman ponosite intr-un suflet mahnit si mai apoi mor. Nu vreau sa fie o lectie si nici sa pierd de data asta. Nu vreau sa fim straini. Vreau sa pot sa ii spun ca pana acum : ``ingerul meu’’ si el sa imi raspunda: ``da, soarele meu``! 

Langa el am amintiri care nu pot fi uitate. Am trairi eterne si unice. Si vreau sa adaug mult mai multe. Langa el, acel CINEVA care a fost al meu candva. 

Trebuie sa ma iert!

         Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o. – Mark Twain

      Am cerut si am fost de acord cu fiecare experienta pe care am trait-o. Nu am pe cine sa iert decat pe mine. Trebuie sa ma iert. Sa ma iert ca nu am spus lucrurile potrivite la timpul potrivit. Ca nu am cerut si nu am dat. Ca nu am actionat. Ca am tacut. Ca am spus. Ca am stat cand trebuia sa alerg. Ca am alergat cand trebuia sa stau. Ca am mintit. Ca am tradat. Ca am lasat si nu am tinut. 

     Trebuie sa ma iert ca sa nu mor otravita.  Nu pot si nu trebuie sa raman suparata pe cineva anume, e ca si cum as bea eu o sticluta cu otrava si as astepta ca otrava sa il afecteze pe celalalt. Iar asta nu se va intampla niciodata. Trebuie sa vad iubirea, sa o simt, sa o ofer, sa o arat, sa o strig, sa o impartasesc. Am invatat ca pana nu voi intelege iertarea, nu am cum sa inteleg iubirea pe deplin. Iar daca nu inteleg iubirea in deplinatatea ei, inchid atat de multe porti pe care viata abia asteapta sa mi le deschida. Trebuie sa ma deschid pentru a primi. Daca nu ma iert, nu voi reusi sa vad ce am de primit. Daca nu iert, nu pot trai in pace. Iertand, il fac un alt om pe cel iertat. Desi nu am pe cine ierta, asta pentru ca am fost de acord cu toate experientele traite. Daca nu ma iert, aleg sa ma uratesc. De ce sa fac asta cand prin definitie, omul e frumos? Iar frumusetea trebuie sa ma radieze din interior spre exterior. 

     Toti existam pentru ca Doamne-Doamne a vrut asta, iar El nu face greseli de fabricatie. In plus, ne nastem cu samanta iertatii, cu samanta iubirii. De ce sa nu o cultivam? Trebuie sa redescopar in mine inocenta si puritatea si asa voi reusi sa dobandesc tot ce mi-am dorit vreodata. In plus, am vazut ca daca invat sa iert, voi avea tot mai putine motive sa iert si ca am inteles ca nu este nimeni mai putin decat perfect si ca de fapt, nu am pe cine ierta si trebuie doar sa imi darui iubirea. Este ca si cum un om nu ar sti sa deschida o usa si de fiecare data camd ar vrea sa paraseasca camera, ar da cu capul sanatos de usa. Asta se intampla o data, de doua ori, de 10 ori, pana cand omul intelege utilitatea clantei. Apoi, nu va mai da cu capul de usa, chiar daca va trebui sa plece din camera. Asa si cu iertarea, dupa ce inveti sa ierti, nu vei mai fi pus in situatia sa ierti. In plus, am vazut ca nu gasesc nimic bun in neiertare. Dar iertarea ma face mai buna, mai pura, mai impacata, mai linistita si mai pozitiva. Si totul trebuie sa inceapa de Acum, pentru ca singurul moment in care putem face ceva e Acum. 

   Am vazut ca acele ganduri negative nu ma lasa sa imi canalizez energia intr-un scop productiv. Asa ca mai bine activez acea energie pentru a manifesta iubirea la intensitatea ei maxima. In numele iertarii si in numele iubirii se pot realiza lucruri marete, extraordinare. 

  Doar trebuie sa ma iert.

Acei oameni...

Rareori mai intalnim oameni cu constiinta, demni, corecti, plini de bunatate si de compasiune. Rareori mai intalnim acei oameni care iti devin prieteni fara sa stii cand sau cum si care sunt dispusi sa iti sara in ajutor oricand, mai ales atunci cand te simti pierduta, cand nu mai vezi lumina de la capatul tunelului si ai impresia ca totul e negru si Soarele nu mai rasare pentru tine. Si atunci cand totul e negru, cand nu se mai iveste nicio raza de lumina, apar acei oameni, imi place sa ii numesc oameni-ingeri. Acei oameni care iti arata ca nu e totul pierdut, iti reamintesc ca tu esti o femeie minunata si puternica si poti trece cu bine peste tot. Acei oameni in care ai incredere neconditionat si stii ca nu te-ar minti vreodata, cu atat mai mult sa te dezamageasca. Acei oameni care te intreaba revoltati: ''de ce nu mi-ai spus? ai uitat ca suntem prieteni?? sunt aici pentru tine si voi avea grija sa fie bine!'', acei oameni care te fac sa plangi si sa razi in acelasi timp, atunci cand realizezi ca nu e nimic pierdut, ca te ridici incet, dar sigur si ei devin stalpii tai. Acei oameni care poate nu au fost prezenti mereu in viata ta, dar la rascruce de drumuri, sunt acolo ca sa te indrume, sa te ajute si sa te faca sa vezi cum esti cu adevarat. Sa iti reaminteasca de adevarata ''tu''. Acei oameni care iti spun : ''sunt aici pentru tine mereu, stii bine, te poti baza, ai tot sprijinul meu'' si nu mai stii cum sa le multumesti. Acei oameni care nu pot vreodata sa fie falsi, acei oameni care sunt asumati, sunt onesti si plini de bunatate, au o constiinta si sunt demni si sunt tot ce ai nevoie ca sa te ridici si sa vezi ca parca lumea e mai frumoasa cu ei in preajma.  Acei oameni care nu au intentii ascunse si te iubesc pentru sufletul tau, pentru felul tau de a fi, pentru faptul ca esti. Acei oameni pe care ii  iubesti pentru ca exista, pentru ca sufletul lor e bun si minunat, pentru ca stiu sa fie oameni si sa fie exact asa cum trebuie, pentru ca sunt acolo exact in momentul in care totul e pierdut si ei iti redau speranta.
Da. Pot sa spun ca sunt mai mult decat norocoasa. Asta pentru ca am si eu oameni-ingeri in jurul meu. Oameni minunati, cu sufletul plin de bunatate, care imi sar in ajutor atunci cand vad ca ma daram, oameni extraordinari care imi aduc zambetul pe buzele si in cele mai negre momente.
Ingerii mei pazitori, cum imi place sa le spun, sunt acei oameni care nu imi taie aripile. Din contra, au grija de aripile mele daca au aparut. Iar daca cumva nu am aripi,  mi le imprumuta pe ale lor.

Resemnare

De cele mai multe ori, inima alege inaintea noastra. Uneori, chiar si impotriva ratiunii noastre. Uneori, ne indragostim de adevar, de un om ''echo y derecho'', cum imi place mie sa spun, adica un om asumat, cu coloana vertebrala, care nu isi ''supraechivaleaza'' calitatile si nu se suprapreciaza, un om care ofera tot ce poate si e de ajuns pentru tine. Dar uneori ne indragostim doar de o iluzie, de un tip duplicitar, care iti vorbeste frumos, poate joaca si teatru la fel de frumos, de un crai care isi descopera vocatia dupa ce ii arati cat de mult valoreaza ( asta pentru ca el nu stie si nu se cunoaste indeajuns), de un barbat caruia ii lipseste inima si sufletul, desi ai crede ca e tot ce are mai bun si mai frumos. Si doare atat de tare cand descoperi ca al doilea e barbatul langa care ti-ai pierdut timpul, barbatul caruia i-ai incredintat sufletul tau, inima ta si pentru care ai fi mers pana in panzele albe. Simti ca te rupi pe dinauntru cand iti cade valul dupa ochi, cand realizezi ca ai fost o papusa lipsita de importanta in mainile unui circar de duzina. Simti ca  fiecare celula urla de durere atunci cand iti amintesti de toate promisiunile lui, promisiuni frante si acum vezi cum te-ai ranit in cioburile viselor sparte de catre el. 

Pot afirma ca l-am iubit cu adevarat. Da. Vorbesc la trecut pentru ca iubirea mea se stinge incet, incet, cu fiecare clipa si cu fiecare minciuna de a lui. L-am iubit. Neconditionat. Sublim. Minunat. Cu mandrie. Cu recunostinta. L-am iubit cu totul. Cu inima. Cu sufletul, cu trupul, spiritual, fizic, cum vreti sa ii spuneti, fara nicio forma de exacerbare a ego-ului. L-am iubit pentru ca l-am simtit. Pentru ca am vrut. Pentru ca l-am dorit. Pentru ca il vedeam ca fiind TOT. Nu am vazut iubirea ca o trazactie de genul ''da-mi ca sa iti dau''. Daca au fost certuri? DA! O gramada..Poate au fost tineri de par atunci cand mi-a fost rau, au fost zile in care unul era bolnav si celalalt il ingrijea, poate au fost ceaiuri si supe de pui gatite in graba pentru a-i face bine. Toate acele clipe, momente, zile , nopti, luni, ani s-au scurs in numele aceste iubiri. Toate gesturile unice, vorbele , promisiunile , privirile au fost din iubire, din necesitatea imperativa de a nu putea trai fara el. Si da, am parut paote slaba, fara vointa sau dominata. Dar nu cred ca mi-a pasat vreodata de asta. Nu pretind ca am trait o iubire perfecta. Nu a fost asa. Nu pretind nici ca nu a luat sfarsit, pentru ca am inteles ca nimic nu e vesinic, decat iubirea unei mame pentru copilul ei. Sunt recunoscatoare ca am iubit. Ca am trait fiecare clipa ca si cand ar fi fost ultima. Daca voi mai trai o iubire asa? Nu stiu, nu caut. Nu imi doresc. Nici pe aceasta nu mi-am dorit-o. Mi-a iesit in cale si atat. Soarta a vrut sa o pierd, sa ne pierdem. 

Stiu doar ca el a devenit parte din mine, a inceput sa imi curga prin vene si sa imi stapaneasca mintile si am fost manata sa sil ascund cat mai bine in inima mea pentru a-l pastra doar pentru mine. Am uitat insa ca el ramane doar unde vrea si cand vrea si nu imi apartine. Si da, ii simt inca urmele calde ale bratelor ce mi-au imbratisat candva atat de puternic trupul gol. Inca simt cum buzele lui imi saruta fruntea atunci cand ma simt la pamant, cand mi-e teama si cand ma simt mica. Inca ii mai aud uneori soaptele ce imi faceau lumea roz. Stiam ca in bratele lui sunt cea mai fericita, sunt in siguranta si nu ma poate atinge nimic. Stiam ca sarutul lui este modul meu de cunoastere preferat, ca si daca as saruta milioane de barbati legata la ochi, i-as recunoaste buzele si atingerea lor fara vreo problema. Stiam ca el e motivul pentru care vreau sa fiu mai buna zi de zi, ca va incerca sa imi redea increderea in mine. Credeam ca ma va iubi sincer si fara limite.  Credeam ca vom fi de neinvins, ca impreuna vom putea muta si muntii, ca va fi acolo sa ma prinda daca voi cadea si voi fi acolo sa ii dau umarul meu sa se sprijine daca a obosit. Ca va fi fericirea mea. 

Apoi am vazut ca singura responsabila de fericirea mea sunt eu si atat si daca voi fi capabila sa ma ridic singura, nimeni nu ma mai poate calca in picioare.Am recunoscut ca nu mai pot. Ca mi se pare inuman ceea ce am de dus. Dar apoi am vazut ca doar eu pot sa ma ridic, sa gasesc puterea sa merg pana la capat. Sa cad de 100 de ori. Dar sa ma ridic si a a 101 oara si sa castig. 

Da, imi e greu sa uit ca imi spunea de atat de multe ori ca nu se poate satura de mine, ca nu se poate satura sa ma priveasca, sa imi atinga trupul si sa ma sarute mereu. Imi e greu sa uit privirea lui plina de satisfactie cand ma arcuiam, gemeam si imi infingeam mainile in carnea lui. Nu am fost vreodata ipocrita. Da, imi placea sa facem sex. Eu ii spuneam ''dragoste'', pentru ca imi daruiam inima si sufletul de fiecare data. Cand cuminte, cand salbatic, cand cu tot timpul din lume la dispozitie, cand pe fuga. Imi placea felul in care mirosul pielii lui ma indemna sa il gust, adoram felul in care mainile lui se plimbau pe trupul meu si se opreau in locurile atat de mult adorate de el. Imi placea zambetul lui si felul in care tremura. Si da, chiar imi placea sa ne iubim asa. Zi de zi, noapte de noapte, la infinit.

Dar o relatie nu poate exista asemeni unei pasari flamingo, doar intr-un singur picior. Unul singur nu poate face cat manadoi, chiar daca iubirea e imensa. Dragoste cu forta nu se poate. Si da, prefer sa stau sa bocesc o vreme decat sa imi tarasc inima prin mocirla zilnic. Sufletul meu era plin de el, nu aveam chinuri interioare si nici temeri . Nu mi-am dorit sa ma trezesc si sa vad ca lipseste partea cea mai importanta din mine, sa vad ca visele s-au spulberat, ca promisiunile au fost duse de vant. Dar nu am sa ma lupt cu morile de vant. Sufar si plang fara sa ma rusinez de asta, am iubit viu si neconditionat. Nu am sa imi arunc amintirile , nu am sa imi ponegresc iubirea, chiar daca simt multa furie si indignare. 

Daca acum incep sa ma privesc iar in oglinda, parca incep sa ma regasesc. Parca totusi reusesc sa mai gasesc undeva in privirea mea o sclipire si parca mai pot zari o tentativa de suras pe chipul meu palid, care incepe sa prinda culoare acum. Poate nu a fost atat de rau pe cat a fost de nepasator in ceea ce ma priveste. Si indiferenta doare al dracu de tare. Mai tare decat orice rautate. Am dat mai mult, am primit mai putin. I-am dat tot ce am avut si a luat tot, fara sa imi oferi macar scuze. Acum nu mai am ce sa ii mai dau. Mi-a fost greu sa ma desprind de acest barbat pe care il iubeam neinchipuit de mult.

Acum, nu mai poate veni cand are el chef, sa imi bata la usa inimii si sa isi doreasca sa il si invit sa intre. Inima mea nu e un magazin in care sa intre si sa iasa cand are el chef si sa aiba pretentia sa fie deschis exclusiv pentru el, non-stop. L-am primit de prea multe ori, la ore tarzii, atunci cand sufletul mi se odihnea si incerca sa isi repare gaurile lasate de el. A intrat de atatea ori, cu pantofii murdari, uneori arzandu-mi sufletul cu tigara din care pufaia, lasandu-ma mai apoi in ceata. Venea, imi indruga niste cuvinte fara noima si niste promisiuni ce nu isi gaseau vreodata desavarsirea. Apoi, pleca, fara nicio remuscare. Ma apucam sa adun mizeria, nu bine teminam si iar aparea sa imi dea lumea peste cap. Sunt sigura ca el credea ca iubirea ce i-o purtam ii da dreptul sa vina, sa imi dea viata peste cap. Ei bine, acum am trantit usa, am blocat-o, am inchis-o! Acum sa il vad ce va face! Va bate de nebun la usa dupa un timp sau va pleaca definitiv de data aceasta, intelegand ca nu mai suntem si nu mai avem cum sa fim? As fi preferat sa fie un barbat cu coloana, integru, care sa isi asume ori relatia pe de-a-ntregul, ori plecarea. Fara alte mojicii. Nu un copil indecis, care nu stia ce vrea, Trbuia sa se lupte ori cu el, ori cu noi, nu sa tot scormoneasca rana si asa adanca. Mi-as fi dorit sa fie barbat, sa fi plecat fara sa fi spus ceva, decat sa fi insirat lucruri fara sens. Acum, usa am inchis-o. 

Dorul de mine m-a ajutat sa prind puteri, sa imi amintesc ca nu sunt nevoita sa suport mojiciile unui barbat doar din iubire. M-am desteptat, tarziu ce e drept, dar am facut-o. Mi-am amintit ca sunt importanta pt mine, pentru copiii mei, pentru cei ce ma iubesc. De ce am petrecut atat de mult timp langa el? De proasta si pentru ca am crezut ca este onest, integru. M-am inselat doar cu a doua parte, de prima sunt convinsa. Si am realizat ca timpul nu omoara iubirea, doar oamenii o fac. Timpul exista doar pentru a accentua si a testa ceea ce e. Omul omoara iubirea cu egoismul sau, cu ratatea sa, cu scuze ieftine si cu goana permanenta dupa o fericire imaginata in fel si chip. Oamenii isi ucid visele, sperantele, iubirea. Timpul doar ii face pe oameni sa faca o alegere in ceea ce ii priveste. Daca vor sa traiasca o dragoste adevarata, o vor trai pana la moarte. Daca nu, vor renunta si vor trai totul limitat.

Nu inteleg cum a putut dormi in atatea nopti stiind ca femeia de langa el plangea, suspina si el nu avea un cuvant bun pentru ea. Si da, uneori se spune ca cele mai urate temeri se adeveresc. Imi era atat de teama ca va veni ziua in care va tine in brate o alta femeie in timp ce ea doarme linistita. Nu imi doream nimic mai mult decat persoana lui, sufletul lui, bratele lui in jurul meu , buzele lui lipite de ale mele. Credeam ca e indragostit de mine , ca a gasit ce cauta si stia sa aprecieze ce are. Apoi, am aflat ca un barbat valoreaza exact cat cuvantul si promisiunile lui. Dar acele cuvinte si promisiuni pe care le transforma in fapte, nu doar pe care le scoate pe gura. Un barbat care promite multe si nu face mai nimic nu valoreaza nimic. Valoreaza exact cat suma tuturor promisiunilor sale , acelea pe care le duce la bun sfarsit, pentru el si pt femeia de langa el. Si tind sa cred ca acei barbati care nu spun prea multe, fac tot ce le sta in putinta ca femeia de langa ei sa fie mereu cu zambetul pe buze. Un barbat trebuie sa stie ca vorbele si promisiunile odata spuse, nu mai pot fi luate inapoi. De asemenea , un barbat trebuie sa stie ca daca are deja o relatie cu o femeie pe care pretinde ca o iubeste, nu isi creste stima de sine trimitand mesaje cu subinteles si altor femei. Trebuie sa stie ca nu e ok sa fie misogin, ca femeia trebuie tratata ca pe egalul sau, nu ca pe o sclava. Un barbat stie ca o femeie se iubeste frumos.

Acum, mi-a ramas doar sa privesc inainte. Sa ma spal frenetic ca sa imi scot atingerile si saruturile lui din piele, sa ma regasesc, sa uit, sa ma iubesc, sa ma respect si sa imi atribui locul cuvenit. Sa raman ferma pe pozitie si sa nu mai plec urechea la promisiunile lui, promisiuni ce nu vor deveni vreodata realitate. 

Acum, trebuie sa imi amintesc ca am doua comori pentru care sunt centrul universului, ca forta mea ii va ajuta sa mearga inainte si sa vada ca nimeni nu poate sa te doboare. Acum, mai mult ca niciodata, voi merge cu fruntea sus, stiind ca am iubit. Sincer. Dezinteresat. Sublim. Neconditionat. Si ca nu e vina mea atunci cand se gasesc scuze. 

Cand cuiva ii pasa de tine, face orice efort sa fie , nu cauta scuze ca sa nu fie!

Despre iresponsabili si responsabili

"Vedeti, problema e ca Dumnezeu i-a dat barbatului un creier si un penis, dar nu i-a dat suficient sange pentru a le folosi pe amandoua deodata." - Robin Williams

''Indivizii iresponsabili şi stupizi se învinovăţesc rareori pe ei înşişi pentru greşelile făcute.''

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Asumarea riscurilor

       Din ce in ce mai des observ ca responsabilitatea se pierde pe drum. Si aici si acum imi permit sa dezvolt asta in ceea ce priveste barbatul. Acel barbat care sta si urla din toti rarunchi de cat de bun si minunat e, acel barbat care se faleste cu acele castiguri financiare, fara sa realizeze ca nu banii sunt cea mai mare realizare in viata. Acel barbat care are impresia ca e superior tutror, dar nu realizeaza ca e un om lipsit de scrupule, de sentimente si de bunatate. 

Ca un barbat sa fie responsabil in cadrul unui cuplu, intai este necesar sa fie responsabil fata de el. Sa se cunoasca asa cum e, cu calitati si defecte, sa accepte ceea ce descopera zi de zi la el, atat punctele forte, cat si pe cele mai slabe, sa iubeasca ceea ce e, fara a deveni orgolios si plin de el. Abia dupa ce acest proces are loc, va incepe sa isi asume cu adevarat responsabilitatea fata de el si fata de partenera lui, in cadrul unui cuplu.

Neasumarea aduce suferinta si frustrare. Ne­multumirea pe care o simte fata de el si fata de rezultatele sale atrage nemultumirea pe care o proiecteaza asupra relatiei si asupra partenerei.

O persoana care nu isi asuma responsabilitatea, nu  poate lua sau duce la bun sfarsit un angajament, are toane, schimbari dese de dispozitie aparent fara motiv, nu are control asupra propriilor ganduri si emotii, dar incearca din rasputeri sa ii controleze pe cei apropiati si mediul exterior.

Este asemenea unui adolescent, desi varsta biologica este cu mult depasita, nerabdator, ia decizii pe moment bazate pe emotii primare, considera ca propria lui fericire este responsabilitatea celor din jur, implicit a partenerei de viata.

In general, acuza pe fiecare de ceva si rareori isi analizeaza propriul comportament si propriile reactii sau decizii. Mereu este vorba despre ceilalti, despre sistem sau guvern, ori despre soarta… Aproape niciodata despre el.

       Multe dintre noi au avut sau au relatii cu barbati nepotriviti. Ne tanguim ca nu avem noroc in dragoste si ca dam numai peste astfel de barbati. In unele cazuri, chiar asa este. Unele femei sunt atrase ca un magnet de barbati nepotriviti. Bine, bine, totul e clar pana aici, insa cum putem recunoaste barbatii nepotriviti, cum ii putem deosebi de cei potriviti? Bineinteles ca, pentru fiecare femeie, “barbat potrivit” inseamna cu totul altceva. Bineinteles ca exista anumite categorii de barbati care pot fi si trebuie evitate din start. Acestia sunt relativ usor de recunoscut inca de la inceput: alcoolicii, mincinosii patologici, barbatii violenti (si nu doar cei violenti fizic). In aceste cazuri, gandul ca ei se vor schimba de dragul tau este total eronat, asa ca mai bine pui punct inca de la inceput.

Barbatii care te iubesc foarte mult si te sufoca cu atentia lor inca de la debutul relatiei sunt o categorie pe care ar fi bine sa o eviti de asemenea. In general, un astfel de barbat este gelos si obsedat de control. Usor, usor va prelua controlul asupra vietii tale, indepartandu-i pe toti si asteptandu-se ca iubirea lui sa iti fie de ajuns. Si mai trist este ca va deveni din ce in ce mai paranoic, avand mereu impresia ca nu il iubesti de ajuns si ca sigur il inseli sau intentionezi sa o faci.

O alta categorie de barbati de care e bine sa te feresti o reprezinta aceia care inca nu au terminat vechea relatie. De fapt, ei afirma ca s-a terminat, insa vorbesc numai despre fosta iubita si despre cat de mult au suferit. Mai mult, acest barbat iti cere parerea si iti soarbe cuvintele daca faci greseala sa intri in acest joc. In realitate, el nu are nevoie de o noua relatie, ci de cineva care sa ii aline durerea si sa ii fie sprijin pana se pune pe picioare. Nu vei fi iubita lui, ci psihologul lui. Nu de putine ori te vei trezi ca, dupa ce va fi “vindecat”, isi va cauta o partenera reala sau se va intoarce la fosta iubita.

Bineinteles, nu mai trebuie sa spun ca barbatii aflati deja in alte relatii nu sunt disponibili decat pentru aventuri, asa ca vei sti inca de la inceput cum stai.

O categorie foarte des intalnita de care e mai bine sa te feresti este cea a barbatilor fustangii, a printilor cuceritori. Poate vei spune ca este greu sa iti dai seama ca ai langa tine un fustangiu, insa nu este chiar asa. Il vei recunoaste dupa felul in care priveste femeile, dupa afirmatiile pe care le face atunci cand intalneste o femeie frumoasa si dupa cat de exagerat de galant va deveni in prezenta lor. Mai mult, vei observa ca tu vei deveni un accesoriu din decor in prezenta altor femei frumoase. Daca vei considera ca ce este frumos si lui Dumnezeu ii place, gasindu-i scuze, atunci vei face o mare greseala. Placerea lui pentru femei nu are legatura cu cat de frumoasa, desteapta si feminina esti tu, ci cu felul lui de-a fi. O infidelitate iertata atrage dupa sine multe altele.

     Si ca sa ajung la ce doream, o categorie de evitat este si cea a barbatilor iresponsabili. Acestia nu stiu ce este responsabilitatea si nici nu au de gand sa afle. Obisnuiti sa faca altii treaba in locul lor (parintii, prietenii), foarte curand se vor astepta la acest lucru si din partea ta. Un barbat iresponsabil este  mereu preocupat numai de sine, are mereu probleme si te poate manipula cu usurinta astfel incat sa nu poti sa il lasi balta. Daca intri in acest joc, vei descoperi cat de greu iti va fi sa renunti. Un barbat iresponsabil va considera mereu ca el detine adevarul si dreptatea absoluta, ca nu ai dreptul la replica si ca singurul lucru ce il are de oferit si conteaza cu adevarat este partea financiara. Un barbat iresponsabil isi va jigni partenera atunci cand nu ii va conveni sa auda pareri diferite sau sa i se spuna unde a gresit. Un barbat iresponsabil si neasumat va privi entuziasmat cum partenera ii este agresata verbal sau jignita, fara sa intervina deoarce nu are destul curaj sa isi asume iubirea ce i-o poarta sau faptul ca nu e de acord cu ce se intampla in ceea ce o priveste. Un barbat iresponsabil se va gandi doar la el si se va victimiza, va juca teatru, isi va pune partenera intr-o lumina cat mai proasta si va incerca sa gaseasca mii de scuze pentru comportamentul sau, dar nicio solutie pentru a-l indrepta. Un barbat iresponsabil isi va rani partenera fara sa ii pese de starea in care ea se afla, o va acuza si va incerca sa para el o victima si doar ea responsabila de orice fapta sau actiune. Un barbat iresponsabil va vorbi despre sentimente pe care nu le cunoaste si nu si le poate asuma, va face promisiuni desarte stiind ca e incapabil sa le duca la bun final , dupa care isi va lasa balta partenera atunci cand are mai mare nevoie de el. Un barbat iresponsabil va avea impresia ca el poate fi Dumnezeu si poate avea drept de viata si de moarte asupra partenerei sau a copilului lor. Un barbat iresponsabil va fi mereu influentat de lumea careia i s-a plans mereu si acea lume pe care a incercat sa o manipuleze dupa bunul plac si in fata careia a pozat ca o victima.

Un barbat iresponsabil nu va fi vreodata capabil sa isi asume o iubire, o relatie serioasa, promisiuni facute, cu atat mai mult un copil. Un barbat iresponsabil isi va renega iubita si copilul doar pentru bunastarea lui financiara. Pentru ca un barbat iresponsabil nu va avea nimic de oferit, doar bani. Acei bani pentru care ii va scoate ochii iubitei si copilului lui , crezand ca doar el e singurul om din Univers care lucreaza si castiga bani. Un barbat iresponsabil nu va incerca niciodata sa isi inteleaga partenera sau sa se puna in locul ei, din contra, daca va vedea ca e la pamant, va face tot posibilul sa o calce in picioare, doar pentru mandria lui. Dupa care ii va rade in fata , ii va intoarce spatele si va pleca, lasand-o in lacrimi si distrusa.

Un barbat iresponsabil nu va sti vreodata ce e afectiunea. Atentia. Iubirea. Pretuirea. Respectul. Egalitatea. Linistea. Sprijinul. 

Si atunci cum e acel barbat responsabil?

Un barbat responsabil e un barbat implicat. Isi imbratiseaza partenera, are grija de ea, o respecta, ii ofera atentie, o ocroteste, ii ofera siguranta si isi creaza propria poveste impreuna. De asemnea, e un tata implicat, atent , iubitor, afectuos. Atat cu copilul lui, dar si cu cea care i-a dat nastere.

Un barbat responsabil isi complimenteaza partenera, o apreciaza si isi va invata copilul sa nu jigneasca/sa nu accepte jigniri gratuite. Isi va invata copilul sa isi aleaga partener de viata care sa aiba habar de ceea ce conteaza cu adevarat si va creste un copil puternic, langa o mama fericita.

Un barbat responsabil are grija sa ii reaminteasca partenerei ca in bratele lui e in siguranta, ca acela e locul pe care l-a cautat toata viata. II va oferi mereu siguranta si stabilitate si isi va invata copilul ca trebuie sa ocroteasca si sa fie ocrotit.

Un barbat responsabil isi va saruta iubita si ii va aminti ca atunci cand buzele lor se unes, timpul se opreste in loc. Astfel, copilul lor va vedea cat de atent e el cu mama.

Un barbat responsabil nu tipa la partenera lui. A ales-o ca sa ii fie alaturi la bine si la rau. Cu intelegere, cu calm, cu bunavointa. Asa, copilul  lor va vedea ca nu trebuie vreodata sa accepte tipete in jur.

Un barbat adevarat si responsabil nu isi va lovi vreodata partenera. Chiar daca a ajuns la capatul puterii, nu va ridica vreodata mana la ea. SI e clar ca un copil, vazand asa ceva, nu isi va ierta tatl niciodata. Sa nu uitam ca un copil isi va iubi mama neconditionat toata viata , pe cand tatal trebuie sa ii castige dragostea. 

Un barbat responsabil si asumat ii va spune partenerei sale ca o iubeste. Indiferent de moment, de cine e in jur. A cucerit-o si trebuie sa fie mereu asa. Astfel, copilul ca cauta dragostea adevarata , va invata sa spuna si sa primeasca aceste cuvinte si sa creada in ele. 

Un barbat responsabil va spune ''Imi pare rau!'', isi va asuma greselile sincer si nu isi va lasa partenera sa planga, sa se consume, sa se autoinvinovateasca pt greselile lui.

Un barbat responsabil, care iubeste si e iubit nu pleaca de langa partenera sa. Iubirea inseamna un inel care se rupe daca vreunul dintre ei pleaca. Unul va ramane si va suferi enorm , mai ales ca nu e vinovat. Iar cel ce a plecat va suferi ceva mai tarziu ca a plecat in acel moment in care trebuia sa fie acolo trup si suflet, pentru a atinge fericirea suprema. Ramanand langa partenera sa si incercad sa rezolve problemele impreuna, ii va arata copilului ca viata cere solutii, nu esecuri sau renuntari.

Un barbat adevarat si responsabil este galant. II deschide usa la masina iubitei, intra primul in restaurnat, ii ofera scaunul, ii ia haina. Astfel, isi va invata si copilul bunele maniere.

Un barbat responsabil este mandru de realizarile iubitei, indiferent despre ce tip de realizari este vorba. Va sti ca nu sunt intr-o competitie si ca sunt impreuna in povestea asta. Asa, ii va arata copilului sa tina capul sus in fata tuturor si sa isi pretuiasca calitatile.

Un barbat responsabil  isi va iubi partenera neconditionat. Mai presus de orice. O va vedea ca pe egala lui si va fi tot ce are mai de pret. Ii va dovedi iubirea nu doar prin vorbe, dar si prin fapte.

Un barbat responsabil va ramane cu partenera lui la bine si la greu, nu o va minti si nu ii va darui cai verzi pe pereti, nu ii va promite marea cu sarea si ii va da mocirla in schimb. Un barbat responsabil e un barbat asumat. Un barbat adevarat nu va deveni vreodata iresponsabil.

Eliberarea inimii

   
     Uneori, pur si simplu visam. Nu alegem noi ce visam. Cred ca visele survin in urma propriilor framantari. Poate visam ca sa ne eliberam. Poate visam ceea ce ne-am fi dorit sa fie si nu a fost. Sau poate visam ceea ce a fost si nu ne-am fi dorit sa fie. Uneori visele ne sunt invadate de persoane neinvitate. Si, uneori, visele ne trezesc la realitate.
    L-am visat. Pentru prima data dupa atat de mult timp. L-am visat de parca era aievea. I-am simtit privirea, puteam sa ii desenez zambetul...Era neschimbat. Inca ii stiam locul fiecarei alunite, fiecare pistrui si fiecare rid de expresie. Inca stiam ca avea o suvita de par rebela si ca ochii lui isi schimbau culoarea in functie de starea lui de spirit. Inca stiam ca atunci cand ma vede, zambeste spasit si ma priveste parca plin de regrete. Inca stiam ca am fost unica pentru el. Si o vedeam in gesturile lui.
    L-am visat. I-am visat atingerile si i-am auzit soaptele. In vis, m-a facut sa imi amintesc de felul in care ma iubea, atat de ravasitor, atat de intens, atat de neomenesc. M-a facut sa imi amintesc de felul in care il iubeam: patimas, dramatic, dincolo de orice bariera. M-a facut sa imi amintesc ca a fost in toate celulele mele si mi-a fost imposibil sa ma desprind de atingerile lui. Mi-a amintit doar cu o mangaiere ca a fost in toata respiratia mea si ca nu gaseam vreun alt sens decat el. Era in tot ceea ce incercam sa fiu, imi completa fiecare gand, fiecare propozitie, fiecare sentiment si imi domina fiecare senzatie, fiecare traire, fiecare iluzie. Era acolo chiar si dupa ce am spart toate amintirile cu el in mii de bucati. S-a refacut si era ca nou: fara nicio crapatura, fara vreo piesa lipsa.
    Cred ca mult dupa ce povestea s-a incheiat, am continuat sa il iubesc din tot sufletul, desi o negam vehement. Dar o faceam doar in vis, pe acel taram magic unde nu am gasit lacrimi, dezamagire, durere, acolo unde el era doar al meu si eu doar a lui. Cred ca mult dupa ce povestea s-a incheiat, m-ar fi ingenunchiat privirea lui talhara si zambetul lui strengar. Cred ca mult timp dupa ce povestea s-a incheiat, ar mai fi putut sa imi suceasca mintile si sa ma tina prizoniera in universul lui. L-am iubit nespus. Ii iubeam rasul, privirea si felul in care gesticula. Ii iubeam soaptele si felul in care ma facea sa simt ca sunt unica lui, ca universul lui sunt eu si ca nu ar putea sa mai fie fara mine. Iubeam felul in care ma lua in brate, incercand sa imi explice ca locul meu e acolo si niciodata, nimeni nu ma va mai face sa zambesc si cu ochii si cu sufletul si cu inima deodata, ca iubirea noastra e unica si va dura chiar si dincolo de moarte, ca indiferent pe ce mare ne vor purta corabiile, el va fi mereu al meu si eu mereu a lui.
   L-am visat. Mult. Sau cel putin asa mi s-a parut. Am incercat din rasputeri sa il scot din visul meu, dar nu am izbutit. Nici nu stiu cum a aparut acolo. Locul imi parea cunoscut: se auzeau valurile marii, nisipul imi gadila talpile picioarelor, iar stelele clipoceau mirific. Mi-a cerut un ultim dans.
- Nu ti-am cerut de multe ori ceva. Dar te rog, e un ultim dans. Pe melodia noastra.
- Nu imi amintesc melodia noastra. Am avut atat de multe melodii in care sufletele noastre au dansat la unison incat mi-ar fi imposibil sa aleg una.
- Nu vreau sa ma minti. Te rog, stiu ca inima ta stie.
- Inima mea nu mai stie de foarte mult timp nimic in ceea ce te priveste.
- Stii, cred ca de data asta chiar va fi ''just one last dance''..., imi spuse cu o tristete de nedescris.
- Stii, cred ca a fost demult. Atunci candva, cand dansam in bratele tale, sufletele noastre dansau si ele. Acum ai tine in brate doar un trup al carui suflet nu iti mai apartine demult.
- Nu te cred. Am nevoie sa vad ca sa cred...
M-am apropiat de el, sigura pe mine, intampinandu-i privirea cu aceiasi raceala de ultima data. I-am oferit un ultim dans... intr-o noapte instelata, in care ne-am privit adanc in ochi, ne-am vorbit din priviri si a inteles ca in ceea ce ma priveste, dragostea ce i-o purtam a plecat demult cu acea corabie care nu va mai acosta la tarmul inimii mele. A inteles ca sclipirea ce credea ca o vede in ochii mei era de fapt stralucirea stelelor ce isi reflectau frumusetea in ochii mei.  A inteles ca acest ''just one last dance'' pe care mi l-a cerut doar i-a confirmat ca pentru el, inima mea e inghetata. Ca eu am inghetat tot ce am simtit candva pentru el si ca nu ii mai regasesc nici parfumul, nici atingerile in porii mei. Ca indiferent de cat de patimas ma iubea, i-am uitat gesturile de foarte mult timp.
- Tu...chiar poti fi dureros de rece...Esti atat de frumoasa, ochii tai sunt atat de limpezi, iar zambetul tau pare sincer... Tu... Eu chiar nu ma mai regasesc nicaieri...Tu chiar nu ma mai simti, asa e?
- Zambetul meu nu pare sincer, chiar e. Si da, in ceea ce ma priveste, nu te mai simt. Iubesc. In felul meu. Dar iubesc. Sincer si dezinteresat. Si da, zambesc. Din toate punctele de vedere. Imi pare rau, nu am cuvinte mai frumoase de spus...
- Dar... chiar ai uitat tot ce ai trait cu mine? Ai uitat mangaierile mele? Ai uitat soaptele mele? Ai uitat felul in care mi te daruiai, complet, fara retineri? Ai uitat cum in bratele mele deveneai cea mai fragila si vulnerabila femeie din lume? Ai uitat cum te pierdeai in ochii mei si imi cereai sa nu iti iau fericirea asta vreodata? Ai uitat toate nebuniile? Ai uitat cum in miez de noapte, sub cerul limpede ai urlat din toti plamanii ca ma iubesti si vrei sa stie lumea intreaga asta? Ai uitat ca ti-am spus ca mereu voi fi in umbra ta si voi avea grija sa fii fericita? Ai uitat sa vezi iubirea din ochii mei?
- Stii, ce am trait cu tine a fost mai mult decat minunat. Dar toate trairile acelea sunt puse intr-o cutie care acum e plina de praf, pusa intr-un colt intunecat al sufletului meu. Si da, am fost fericita. Cred ca cea mai fericita femeie din intregul univers. Te-am iubit asa cum doar eu te-as fi putut iubi. Te-am facut vulnerabil, te-am facut sa tremuri, sa plangi de fericire si sa traiesti fiecare clipa ca si ultima. Te-am venerat asa cum muritorii venerau zeitatile candva demult si nu indrazneau sa le supere nici cu gandul, daramite cu faptele. Si nu pentru ca imi era teama de tine, ci pentru ca iubirea mea era completa, era fara limite si imi parea ca fara de sfarsit. Iti stiam fiecare gest si totusi, reuseai sa ma surprinzi in fiecare zi. Te iubeam atat de mult incat simteam ca dragostea ce ti-o port da pe dinafara, ca nu incape toata in sufletul si in inima mea si radia in jurul meu. Cred ca de aceea te vedeam mereu fericit, te simteam implinit. Te acopeream cu dragoste neincetat. Imi urlam iubirea pentru ca nu mai stiam ce sa fac cu atata fericire. Ma implineai din toate punctele de vedere. Da, am simtit iubirea ta. Era coplesitoare, pasionala,  intensa, patimasa si inaltatoare.
- Nu stiu, nu stiu cum ne-am pierdut.
- Corectie, m-ai pierdut. Tu pe mine. Eu nu am pierdut nimic. Intr-o zi, vei intelege ce am vrut sa spun. Nu stiu daca vreodata vom afla ce ne-a legat, nici cand sau cum s-a sfarsit, nici cand am uitat...A ramas o poveste frumoasa, doar atat. Am pastrat tot ce a fost frumos. Dar nu ma mai intorc in trecut. Nici macar pentru a-mi aminti. Nu te mai caut in noapte tarziu, nu iti mai caut ochii si nici mangaierile. Nu mai fac asta de atat de mult timp...
- Eu...m-am indragostit de tine de prima data cand te-am vazut, am crezut ca nu sunt genul tau, ca niciodata nu vei putea simtit ceva pentru mine. Apoi, cand am simtit iubirea cu care m-ai invaluit, am stiut ca tu esti sufletul meu si intreaga mea existenta. Apoi, te-ai suit intr-un tren si ai plecat pentru a nu te mai intoarce vreodata.
- Da, poate... Mi-e greu sa mai spun ceva. Asta pentru ca nu as sti ce sa iti spun. Cand am luat-o pe un alt drum, as mai fi avut atat de multe sa iti spun. As fi vrut sa stii ca urma sa plec pentru totdeauna, ca am esuat ca si intreg, ca dragostea ce ti-o purtam era sortita esecului. As fi vrut sa mai fi avut o seara cu tine, o seara in care sa iti fi spus tot. Sa imi lipesc pielea de a ta, sa iti mai savurez dulceata buzelor o ultima data, sa iti arat cum e dragostea mea, cu cata pasiune te pot invalui, sa ma simtit aproape si sa imi impregnez si mai adanc parfumul in porii tai, sa fi vazut ca inima mea te cunostea doar pe tine, sa fi stiut ca ai fi putut fi cel mai fericit barabt din lume. As fi vrut sa stii ca niciodata nu voi putea fi suparata pentru ce mi-ai facut. As fi vrut sa stii ca ma gandeam la tine in fiecare secunda a existentei mele si ma inecam de dor atunci cand nu erai langa mine. As fi dat orice pentru inca o noapte cu tine, sa citesti in privirea mea toate cuvintele nespuse si sa imi scot din suflet iubirea ce ti-o purtam, sa o las la tine si sa nu ma mai chinuie dupa aceea...Stii, atunci as fi dat orice pentru zambetul tau. Acum, imi esti indiferent. Nu imi mai trezesti nicio simtire.
- Nu poti sa imi spui asta! Iti amintesti tot! Nu imi spune ca acolo, undeva in inima ta, nu mai ai sentimente pentru mine.
- As fi ipocrita sa spun ca nu. Iti sunt recunoscatoare. Pentru tot ce mi-ai daruit si pentru tot ce m-ai facut sa simt. Si da, te respect si te apreciez ca om. Ca barbat, ai dat gres. Dar nu, nu mai simt nimic. Tot ce am simtit e inghetat.
- Si daca se dezgheata?
- Ar fi imposibil. Inima mea nu iti mai apartine demult. Acum am ceva ce tu nici nu iti poti imagina.
- Nu e nimic imposibil, miracole exista.
- Asta nu ar fi un miracol, ar fi un dezastru. Daca sentimentele acelea s-ar dezgheta, ar putea face ravagii in viata ta. Dar si in a mea. Te-am iubit. Asa cum nu am crezut ca pot iubi vreodata. Mi-a luat mult pana sa recunosc asta. Foarte mult. Ma minteam pana si pe mine. Apoi am realizat ca trebuie sa imi asum ceea ce simt sau ce am simtit pentru a putea merge inainte si pentru a te putea lasa in urma.
- Iubita mea..., imi spuse, luandu-mi mana si sarutand-o asa cum o facea candva...
- Nu mai sunt demult iubita ta., i-am spus in timp ce mi-am smuls mana din mana lui.
- Candva mi-ai spus ca, indiferent de ce va fi in viata ta, daca vin si te iau de mana si iti cer sa pleci cu mine, ai face-o, fara sa stai pe ganduri! Haide, ia-ma de mana, vino cu mine! Mergem doar noi doi, acolo unde ti-am sorbit lacrimile, unde ne-am iubit dezbracati de orice obligatie si unde ne vom regasi mereu.
- Candva, te iubeam! Candva, te credeam al meu, doar al meu! Candva, erai singurul barbat in care aveam incredere. Iti sorbeam cuvintele si credeam ca spui doar adevaruri. Si atunci a vorbit fericirea din mine. Acum mi-am gasit locul. Si nu mi-as dori sa fiu intr-un alt loc sau langa altcineva.
- M-ai mintit???? Nu te cred!  Saruta-ma! Lasa-ma sa iti gust buzele pentru ultima data, sa vad daca ceea ce spui e adevarat sau minti, lasa-ma sa imi amintesc, sa iti amintesc, sa pastrez acest sarut mereu si mereu, imi spuse in timp ce mi-a prins fata in mainile lui, apropiindu-si buzele de ale mele. Pana si eu eram uimita de calmul meu. Inainte, daca ar fi facut asta, mi-ar fi fugit pamantul de sub picioare, as fi inceput sa tremur si as fi implorat cu privirea sa ma sarute mai repede. Acum, nici macar nu mi se mai pareau apetisante buzele lui, nici macar nu ma trecea vreun fior. L-am lasat sa ma sarute si am incercat sa ii raspund la sarut. Dar s-a oprit repede, parca stupefiat.
- Il iubesti, asa e? De asta nu ma poti saruta! Cum e el? Spune-mi, te rog , spune-mi. Cand s-a indragostit de tine? De ce? Cum te poate face fericita? De ce mi-a furat tot ce ma facea fericit, de ce mi-a furat totul?
- Cat de ipocrit poti fi??? El e asa cum tu nu ai fost si nu vei putea fi vreodata! S-a indragostit de mine atunci cand eram la pamant, cand tu nu m-ai ridicat. M-a ridicat si m-a iubit. Asa cum eram, distrusa, cu sufletul in bucati, fara sa astepte nimic la schimb. Ma face fericita in atat de multe feluri. Feluri in care tu nu ai fi putut sa o faci. Ce-i drept, sunteti total opusi. Dar, ca sa iti raspund, da, il iubesc si el nu ti-a furat nimic! Pur si simplu a fost acolo si am ales sa ma smulg din universul tau pentru a fi fericita in universul lui.
- Gata!!! Destul!! M-ai ponegrit destul!!! Ce ti-am facut???? Cum am putut sa te schimb asa?
- Frumosule, nu te-am ponegrit si nu o voi face vreodata. Te-am iubit prea mult pentru a putea vorbi vreodata urat despre tine. Asta ar insemna sa vorbesc urat si despre mine. Nu te ponegresc, nu te condamn. Atunci da, am fost atat de furioasa. Dar eram furioasa pe mine. Pentru ca te-am crezut. Pentru ca am fost atat de oarba. Eram furioasa ca inca te iubeam si cred ca te-as fi iubit si daca mi-as fi scos inima din piept. Stii, am infruntat o lume intreaga pentru tine. Eram convinsa ca m-am nascut pentru tine si tu pentru mine.
- Te rog, opreste-te! , imi spuse in timp ce i se umpleau ochii de lacrimi.
- Nu. Acum ma vei asculta pana la capat. Dupa cum spuneam, eram convinsa ca suntem unul pentru altul, ca eram iubirea vietii tale si tu iubirea vietii mele, eram convinsa ca impreuna mutam muntii din loc, ca nu exista alta iubire atat de pura si de sincera ca a noastra, pana si tu ai spus asta. Ca atata timp cat ne iubim, vom dainui vesnic. M-am invinuit atata vreme, am crezut ca e vina mea. Cand de fapt tu nu ai stiut sa ma iubesti asa cum te iubeam eu. Eu nu ti-am fost suficienta in timp ce eu nu ma puteam satura de tine.
- Te rog, opreste-te! Cand ai devenit atat de dura? Cand te-am pierdut? Cand te-am scapat printre degete? Am fost un prost! Cred ca m-am straduit sa te pierd si nu aveai ce sa mai faci! Si atunci cand mi-am dat seama, tu deja erai alta. Privirea ta era rece si tu pareai diferita.
- Nu sunt dura. Nu pot sa neg ca m-ai schimbat. Nu stiu daca vreodata voi mai putea sa dau frau iubirii din mine asa cum am facut-o cand eram cu tine. In plus, nu paream diferita. Chiar sunt diferita. Nu ma mai pierd in ochii tai, nu ma mai fascineaza zambetul tau si nu iti mai sorb soaptele.
Stii, vine o vreme cand trebuie sa alegi ce vrei sa faci. Daca ramai sau mergi inainte. Trebuie sa stii cand iubirea s-a sfarsit. Cand sperantele nu mai exista. Eu am ales sa iti dau drumul, sa nu ma mai doara. Uneori, exista un timp pentru iubire si un timp pentru a merge mai departe. Timpul pentru iubire in ceea ce ne priveste s-a scurs. Am mers mai departe. Nu ma mai uit acolo unde ai fost tu candva.
- Eu...imi pare rau!
- Nu trebuie sa iti para! Am trait clipe de vis cu mine si oricat vei nega sau vei vrea sa negi vreodata, ti-am oferit clipe de vis, de neuitat. Iti datorez multe zambete si multe lacrimi de fericire.
- Cum se face ca mereu reusesti sa privesti doar partea plina a paharului?
- Ce ai vrea sa iti spun? Ca o buna perioada de timp am evitat sa merg in locurile in care mergeam cu tine si mi-am dat seama ca nu mai puteam merge nicaieri, pentru ca am fost cu tine mai peste tot? Ca o buna perioada de timp nu am mai baut vin sau sampanie pentru ca fiecare inghititura imi amintea de tine? Ca o buna perioada de timp nu am mai ascultat melodiile care imi plac pentru ca auzeam vocea ta fredonandu-le? Ca nu am mai purtat ruj rosu foarte mult timp pentru ca imi aminteam cum ma muscai de buze de fiecare data cand ma vedeai asa, mancandu-mi rujul si spunandu-mi ca am cele mai frumoase buze, sa nu le mai incarc cu chimicale? Ca nu am mai stat sa privesc cerul pentru ca imi aminteam de steaua pe care mi-ai cumparat-o si careia i-ai dat numele meu? Ce vrei? Ce vrei sa mai stii? Ca la dus ma spalam frenetic, incercand sa imi scot mirosul pielii tale din pori? Ce mai vrei sa stii? Te ajuta sa stii ca m-am invinovatit mult, ca m-a durut si ca erau zile in care de abia stateam in picioare, imi inghiteam lacrimile si ma rugam sa nu vada nimeni cat de slaba sunt, cat de mult m-a durut ce mi-ai facut si ca, mai apoi, urlam de durere in perna, ca sa nu ma auda nimeni? Ca puneam mana pe telefon decisa sa te sun si sa urlu, sa tip, sa te injur si sa te condamn pt iadul pe care m-ai facut sa il traiesc? Te ajuta sa stii toate astea? Te ajuta sa stii ca nu am putut privi multa vreme pozele cu noi, de teama sa nu le rup si mai apoi sa imi para rau? Te ajuta sa stii ca am plans rauri de lacrimi? Ca am avut ochii incercanati si sufletul gol? Ca ma uitam in urma mea, sperand ca tu sa ma strigi, sa imi spui ca totul a fost doar un cosmar si esti si vei fi mereu langa mine?  Spune-mi!, i-am urlat furioasa, in timp ce ochii mei scapau lacrimi care imi ardeau obrajii.
- Nu, te rog sa nu plangi! Nu vreau sa te stiu plangand. Nu am vrut vreodata sa iti aduc atata nefericire. Te rog, lasa-ma sa te iau in brate, sa te linistesti!, imi spuse, in timp ce isi deschidea bratele. Imbratiseaza-ma! Nu imi spune nimic, doar imbratiseaza-ma. Privirea ta imi e de ajuns ca sa inteleg ca nu mai esti a mea. Imbratiseaza-ma ca si prima data, ca si cum m-ai iubi, ca si cand as fi totul pt tine. Va veni o zi in care vei uita ca am fost in viata ta, ca am avut ceva impreuna.
- Nu, acum tu nu mai ai acest efect asupra mea. In bratele tale nu as mai putea gasi vreodata ceva. Am devenit imuna. Si nu te flata, lacrimile nu sunt pentru tine, e furia din mine, sunt furioasa ca m-am ingradit singura, ca nu am fost atat de puternica incat sa nu ma las doborata. Nu voi uita vreodata ce a fost intre noi, mi-ai oferit clipe minunate. Sunt toate in cutia aia pusa deoparte, ti-am mai spus.
- Iubita mea, nu te-am mintit vreodata cu ceea ce simteam. Sarutarile mele, mangaierile, soaptele, privirile, zambetele, lacrimile de fericire, toate au fost sincere.
- Stiu! Nu ai fi putut fi atat de bun actor. Orice ar zice oricine, m-ai iubit. Nespus. Inimaginabil. Si am simtit asta in fiecare secunda, in fiecare clipa. Am simtit iubirea ta in toate unghiurile trupului meu.
M-a durut. Mi-am inghitit suspine, lacrimi si multe vorbe ce au ramas nespuse. M-ai mintit. Mult. Nu as mai crede vreun cuvant spus de gura ta.  Dar niciodata nu am sa ma indoiesc de iubirea ce mi-ai purtat-o. M-ai iubit sincer. Deplin. Sublim. Cu emotie. Cu pasiune si patima. Cu trupul si cu inima, cu sufletul, cu privirea, cu vorbele. M-ai iubit asa cum am visat sa fiu iubita. Si nu aveai cum sa disimulezi toata iubirea asta. Stii de ce? Pentru ca te simteam. Pentru ca ma simteai. Pentru ca eram un tot. Si pentru ca mi te-ai daruit mie asa cum m-am daruit eu tie: total, fara inhibitii sau prejudecati, fara limite. Era imposibil sa te prefaci.
- Mereu ti-am spus ca iubirea dintre noi e o iubire unica, nemaintalnita. Iti amintesti?
- Toate iubirile sunt unice si nemaintalnite.
- Da, dar a noastra era cea mai unica, cea mai speciala, cea mai iubire dintre iubiri.
- Era, chiar era., i-am spus zambind bland.
- Imi era atat de dor de tine zambind...
- Nu zambesc datorita tie, ci datorita unor clipe pe care am ales sa le traiesc.
- Imi doresc atat de mult sa fug cu tine, sa te iau, sa te fac sa te reindragostesti, sa te dezghet, sa fim un TOT din nou. Sa ma iubesti din nou.
- Chiar daca m-ai lua cu tine, nu vei mai avea parte de mine vreodata sau de iubirea mea. Si ai face bine sa intelegi asta.
- Danseaza inca o melodie cu mine, te rog. Fii chitara mea, lasa-ma sa te tin aproape de inima mea pana in zori., imi spuse in timp ce ma strangea la piept si ma purta pe notele muzicale ale unei melodii atat de dragi sufletului meu.
M-am abandonat melodiei, am inchis ochii si am zambit , rememorand prima data cand am dansat impreuna. L-am privit mai apoi. Avea ochii umezi, dar s-a straduit sa schiteze un zambet. Era la fel de frumos cum il tineam minte, dar ochii lui blanzi nu mai sclipeau, nu ma mai pierdeam in ei. Ma simteam oarecum vinovata.
- Esti un om bun., i-am spus. Si nu imi pare rau ca te-am iubit, ca ai fost iubirea mea complexa, ca pluteam datorita tie si ca datorita tie, m-am simtit invincibila. Am sa iti multumesc mereu pentru dragostea ta, pentru toate trairile. Acum, ca am reusit sa iti spun tot ce am avut de spus, voi pleca...
- Nu, stai! Meriti o explicatie pentru ce s-a intamplat!
- Nu, nu am nevoie de explicatii. Nu vreau sa mai aud nimic. Ai facut asa cum ai simtit. Nu te condamn pentru nimic. Te-am condamnat atunci, o scurta perioada, pana am inteles ca singura vinovata de nefericirea mea sunt eu. Ca fericirea mea depinde de mine si atat. Ca eu aleg daca vreau sa fiu fericita sau nefericita. Mi-a luat mult pana sa ma resemnez, sa te uit, sa te smulg din inima mea, din porii mei. Mi-a luat atat de mult pana sa imi inving teama de a iubi din nou.
- Dar nici mie nu mi-a fost usor, daca asta crezi!
- Nici nu ar fi avut cum. M-ai iubit prea mult ca sa ma uiti la prima adiere a vantului. In plus, ti-a fost asa cum ai ales sa iti fie. Fii fericit, om frumos. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, nu as sterge nimic. Si stai linistit, te-am iubit. , i-am spus in timp ce m-am desprins din bratele lui, pentru a pleca. Te-am adorat, te-am iubit, te-am trait...
- Stai!, auzeam parca din departare. M-am intors si vedeam o umbra in departare, totul era incetosat...

    Am auzit brusc un zgomot puternic. Am deschis ochii speriata, uitandu-ma in jur. Eram acasa. La mine acasa. In patul meu. Cu omul meu langa mine. Dormea ca un copil nevinovat. Am rasuflat usurata, am zambit si l-am sarutat usor, in semn de multumire pentru ca e acolo langa mine. Nu am vrut sa ii distrub somnul.
Mi-am pus capul din nou pe perna. Ma simteam eliberata. Uneori, cred ca e de ajuns sa spui, chiar si doar in vis, acele cuvinte care au ramas nespuse. Uneori, cred ca in vis descoperi ca poate ai avut socoteli neincheiate cu trecutul si atunci , te poti elibera, te poti descarca, te poti rupe pentru totdeauna de tot ceea ce nu stiai poate ca te mai macina.
Uneori, cred ca visul e cea mai reala cale de evadare , de a gasi raspunsuri si a te regasi.
Uneori, un singur vis e de ajuns pentru a vedea ca uiti ceva. Pentru a pretui pe cineva. Pentru a iubi. Pentru a ferici,
Uneori, un singur vis te ajuta sa iti eliberezi inima pentru totdeauna.

Eternitate

      Mereu am fost de parere ca doar marea e eterna...bine, si cerul. Dar pentru mare am o afinitate, as putea sa stau ore in sir sa o privesc, sa privesc cum se onduleaza fiecare val, sa ii admir ''nesfarsenia'', sa ma pierd in ganduri si in amintiri pe malul marii, afundandu-mi picioarele in nisip si lasand valurile sa ma mangaie usor, sa privesc cum se ascunde Soarele in apa si cum s oglindesc stelele in fiecare clipocire. Acum, as putea sa afirm ca am mai gasit ceva etern: iubirea. Dar iubirea aia care e atat de intensa, incat ai renuntat la ea, ca sa nu te ucida. Iubirea aceea care in viata asta nu isi va gasi implinire, dar va ramane o eternitate in sufletul tau si in cercul ce il porti pe deget.
   Nu stiu cat m-a iubit el de mult, dar stiu ca eu l-am iubit foarte mult. A fost un sentiment real, unic, sincer. Inca mai pastrez in suflet si in inima sertarul acela unde il gasesc doar pe el si unde e toata iubirea mea pentru el. Stiu ca acolo, va ramane pentru totdeauna o iubire sincera. Va ramane o eternitate , va dainui vesnic , atata timp cat voi danui si eu si mai stiu ca va fi acolo cand imi va fi dor de el. Nu i-am mai facut nicio promisiune pentru nu-l induce in eroare, dar nu stiu daca exista vreo clipa din zi si din noapte in care sa nu ma gandesc la el. M-am resemnat oarecum, desi ii regasesc mireasma printre asternuturi si zambetul intr-un tablou prafuit din ochii mei. Ii regasesc mangaierile de fiecare data cand ma afund in apa din cada si imi las ochii sa planga in voie. Am plecat obosita de langa el, am plecat dezamagita, la pamant si plina de indoieli. Am plecat cu inima franta si sufletul mai sfasiat ca niciodata. Dar macar il pastrez in suflet pentru totdeauna, asa nu am cum sa il pierd vreodata. Sufletul e al meu si eu decid cine pleaca si ramane din el.
     Candva , ne vom revedea. Intr-o zi oarecare, fie si peste zeci de ani. Atunci vei fi stiut ca m-am tinut de cuvant, ca privirea ta o vei mai gasi in ochii mei, la fel de pretioasa si iubirea ce ti-o port a durat si va dura o eternitate. Ah, da...si cercul argintiu cerut va fi tot acolo, la locul lui, pe degetul meu. Am pus in el toate amintirile cu tine, am pus in el toate dorintele noastre, l- am sarutat asa cum ti-am sarutat si tie candva buzele si l-am stropit cu lacrimile mele fierbinti. Nu ai cum sa intelegi cat de multe sentimente se pot afla intr-un cerc de metal pretios si cat de multa insemnatate poate avea pentru mine, pentru o femeie cu sufletul sfasiat si chinuita de povara unei iubiri neimplinite. Stii de ce un inel e rotund? Pentru ca dragostea sa nu se strecoare prin niciun colt, sa ramana acolo iar si iar, sa se invarta la infinit si sa devina din ce in ce mai puternica. Sa fie eterna. Nici macar moartea nu poate sa rupa acel cerc, trupul se dezintegreaza, dar iubirea prinsa in acel cerc e eterna, ramane vesnic. Eternitatea se poate percepe de oricine in multe moduri si fiecare putem avea perceptii diferite despre ceea ce dureaza o eternitate. Eu consider ca da, marea , intinderea vasta a apei e eterna, iti da impresia de nemarginit, de etern. Dar iubirea o intrece. Iubirea e eterna. De ce? Pentru ca nu ai cum sa omori iubirea ce o simti pentru un bunic ce a plecat prea devreme, pentru o sora, pentru un copil , pentru un parinte sau pentru barbatul iubit. Cei plecati prea devreme sunt mai vii ca niciodata in amintirile ce ni le-au lasat, in lectiile de viata oferite cu drag, in fiecare vers scris pentru ei, in fiecare stea ce clipoceste pe cer atunci cand simti ca nu mai exista speranta. In plus, sunt oameni dragi pe care ii vei iubi mereu si nu doresti sa uiti vreo amintire cu ei. Dar, cu omul iubit e mai complicat. Mai ales cand iubirea voastra nu s-a implinit. E mai complicat pentru ca ramane acolo. In fiecare por, in fiecare parte din tine, pentru ca te-a format oarecum si te-a invatat sa iti fie dor de el. Si atunci te enervezi. Si uneori vrei sa il scoti din inima ta si nu poti. Apoi te enervezi tu pe tine pentru ca ai vrut asta si ii ceri iertare imaginar. E complicat. E greu sa te simti incomplet, sa simtit ca nu ai iubit pe nimeni asa cum l-ai iubit si ca nu reusesti sa mai ajungi la acele simtaminte. Am sustinut mereu ca fiecare iubire e unica si fiecare iubire are varsta ei. Dar exista acel om care iti marcheaza intreaga existenta. Acel om care te face sa ii darui sufletul si inima pe de-a-ntregul. Fara sa mai pastrezi nimic pentru tine. Acel om care devine intreaga ta existenta si iti ''smulge'' toata iubirea de care esti capabila. Acel om care va dura etern in sufletul tau.
''-Te iubesc!
- Pana cand?
-Pentru totdeauna''.
Candva va patrunde si el intelesul acestor vorbe...doar ca acum s-a schimbat raspunsul, nu mai e ''Pentru totdeauna!'', acum s-a transformat in ''Etern!''.

Printesa Rasfatata si Muritorul de Rand 2

         Era un frig de crapau pietrele, nici macar catelul nu a vrut sa iasa din casa. Nici macar nu mai cadeau fulgi de nea, copacii erau acoperiti cu furia gerului de azi-noapte. Cred ca e acelasi ger care se afla si in sufletul meu, gerul ala naprasnic care mi-a acoperit sufletul si a trimis ace fulgeratoare de gheata in inima mea, sa o gaureasca si sa intre si acolo gerul, sa inghete tot. Nici macar banca pe care stateam nu a fost iertata. Lacrimile mele nu mai apucau sa devina siroaie, ingheata pe la jumatatea obrazului. As fi vrut sa le opresc, dar nu am reusit. Vin si vin si vin, nu se opresc, curg neincetat. Desi acum nu isi mai aveau rostul, nu imi spalau nici fata si nici nu imi incalzeau inima...
- Nu pot sa cred! Iar tu??? Chiar nu te plictisesti facand asta??'', imi spune revoltat o voce parca cunoscuta. Imi ridic privirea incet, plina de rusine.
- Vlad! Ce cauti aici?, il intreb suspinand printre lacrimi.
- Ia te uita, Printesa si-a adus aminte de numele Muritorului de Rand.
Nu l-am lasat sa isi termine ideea, m-am ridicat brusc si i-am sarit in brate, incercand sa ma cuibaresc la pieptul lui. Il mai vazusem o singura data, plangeam si atunci. L-am repezit in timp ce incerca sa ma linisteasca, dar mi-am cerut scuze mai apoi. M-a poreclit ''printesa rasfata'' pentru ca i se paruse ca eram aroganta si il tratasem cu un aer de superioritate. Nu bagasem de seama atunci trasaturile lui fizice. Avea o statura impunatoare, era inalt, cu niste ochi mari si negri, un par negru ca abanosul , niste buze rosii si groase si un zambet strengar. Purta un fular in dungi si o geaca indigo, care ii venea ca turnata, o pereche de pantaloni negri si bocanci destul de butucanosi. Nu avea manusi , dar avea mainile calde.
   M-a strans in brate, fara sa schiteze ceva, ca si cum ar fi fost normal sa ma arunc in bratele lui.
- Te rog sa ma ierti, ce cauti...?, Nu m-a lasat sa imi termin intrebarea, dar mi-a soptit pe un ton cald si calm:
- Mai bine taci. Stiu ca printesele nu primesc ordine de la muritori, dar ai face bine sa ma asculti. Ramai aici daca iti face bine. Nu am pentru ce sa te iert. Dar in schimb, as vrea sa te ascult daca si tu vrei asta. Hai, stai aici, fata frumoasa si delicata.
M-am linistit. Vocea lui era atat de masculina, parfumul ce il invaluia era mai mult decat proeminent, un parfum aspru, dar foarte masculin ce il cunosteam destul de bine. Am ramas in bratele lui ce ma strangeau si ma mangaiau cu putere pret de cateva clipe. Apoi, mi-am ridicat capul si i-am spus timid:
- Vlad, te rog sa ma scuzi. Nu am mai avut niciodata reactia asta, mai ales fata de un necunoscut. Nu stiu ce m-a apucat.
-Stai linistita, pana si printesele au slabiciuni!, imi spune zambind. Dar ar fi mai bine sa iti fac rost de o patura pana nu ingheti, ce zici?  Sau mai bine ai veni cu mine la o cafea, te incalzesti putin.
Acum stiu ce s-a intamplat afara, tu ai adus gerul! Tu esti vinovata pentru furiile naturii!
Am bufnit in ras. Avea un fel aparte de a fi amuzant si serios in acelasi timp.
- Pai poti sta aici cu mine pe banca si inghetam amandoi sau putem merge la o cafea. Dar intai ar trebui sa arunc o privire in oglinda, nu ma pot afisa asa, cu ochii umflati si toata plansa.
- Ce sa zic!!! Am uitat ca esti in vizorul tuturor, printesa, si te vor critica!
- De ce esti rautacios acum???
- Habar nu ai ce privire luminoasa ai acum si ce ochi frumosi ai...si roseata din obraji, si buzele tale rosii. Alba-ca-Zapada e nimic pe langa tine. Si tu ai curaj sa mai spui ceva??
- Exagerezi!
- Nu as avea curajul asta, ti-ai pune supusii sa ma intemniteze!, imi spune razand.
- Esti rautacios !
- Hai lasa asta, hai urca in masina si hai sa bem o cafea. Sper ca nu te deranjeaza sa fii printre muritori. Nu stiu nicio cafenea unde isi beau printesele cafeaua.
- Ha ha! Tu chiar crezi ca esti amuzant, asa e?
- Pai sunt! Nu mai plangi si zambesti, asa ca ai putea sa imi dai ceva grad ori stea ori ceva, ma poti numi Cavalerul Mascarici, imi spuse bufnind in ras.
- Nu ai cum, ii raspund razand in hohote, cavalerii sunt nobili. Tu esti doar un muritor de rand, nu iti pot acorda asemenea onoruri.
- Esti fenomenala, iti jur! Si plansa, si mucoasa, dar ingamfata pana la capat!,  imi spuse in timp ce mi-a luat mana si mi-a sarutat-o timid. Imi permiti sa te surprind?
- Desigur, doar ti-am murdarit geaca cu lacrimile mele! Asa ca ai permisiunea mea sa decizi unde ma duci. , i-am raspuns zambind.
- Si nu doar cu lacrimi!, imi spune razand. Glumesc, lacrimile tale nu ar putea murdari nimic, pot doar curata. Cred ca sunt niste lacrimi sincere. Ce zici daca imi faci o placere azi? Nu te gandi la prostii. Lasa-ma sa iti fac cinste cu o cafea si cu ceva bun de papa. Sunt sigur ca nu ai mancat nimic. E devreme totusi.
- Si ce vrei in schimb? Ca voi, muritorii din specia barbateasca vreti mereu ceva in schimb.
- Te inseli!, imi spuse pe un ton raspicat. Si te rog sa nu ma mai bagi in oala cu altii. Nu ai niciun drept sa afirmi ceva despre mine atata timp cat nu ma cunosti!
- Scuze!, i-am raspuns inecat..
- Tu sa ma scuzi ca ti-am vorbit asa. Dar e frustrant. Prima data am incercat sa te ajut si ai dat cu mine de pereti. Acum incerci sa imi pui in carca greselile altora.
-  Da...te rog sa ma scuzi, Vlad. Ai dreptate
- Nu am cum sa nu iti accept scuzele, printeso! Mai ales cand ma privesti atat de ..nu stiu...e ceva anume in privirea ta.
Nu am mai spus nimic pret de cateva minute. A inceput sa butoneze ceva pe telefon, apoi a dat muzica mai tare. Asculta un CD, prespun ca erau diversi artisti, dar acum se auzea Julio Iglesias...L-am privit pret de cateva clipe, incercand sa fac in asa fel incat sa nu ma observe. Avea un chip frumos. Trasaturi frumoase, masculine, dar parca era impovarat de ceva. Era incruntat si isi tot musca buzele si mainile pe volan. Avea maini mari, unghii curate si nu dadea impresia ca ar fi lucrat vreodata cu mainile, nu avea vreo zgarietura sau ceva de acest gen.
- Hey, visezi?, ma intreaba zambind. Hai ca am ajuns, Ramai aici putin.
- Ok..
A coborat din masina, si-a luat geaca din spate, a dat un telefon rapid si s-a grabit sa imi deschida portiera.
-Un adevarat gentleman, ce-i drept!
- Pai ce , vrei sa ma alungi din regat daca ma port urat?, imi raspunse zambind. Haide, e frig afara.
Era un restaurant cochet, in afara orasului. Il cunosteam destul de bine pentru ca il frecventam destul de des. Am schitat un zambet.
- Sa stii ca esti frumoasa cand plangi, desprinsa din povesti, dar cand zambesti, esti adorabila! Cred ca si Soarele ar iesi dintre nori doar ca sa iti vada zambetul.
Mi-a deschis usa restaurantului, spunadu-mi zambind ca masa din dreapta, din colt ne asteapta. I-am zambit ironic si el a inteles ironia mea.
- Ai impresia ca doar printesele dau ordine? Sa stii ca si eu pot face asta, chiar daca sunt un muritor de rand! Hai lasa-ma sa iti iau pardesiul!, imi spuse in timp ce incerca sa imi deschida nasturii. Mi-a luat pardesiul, m-a luat de mana incet si m-a invitat sa merg in fata lui. Ce-i drept, masa din dreata din colt ne astepta. Pe masa era un buchetel de flori colorate, cu o panglica satinata pe care era scris ceva. Am observat apoi canile de ceai aburinde, mierea langa, platourile cu bruschete, creveti si branzeturi. Aratau mai mult decat imbietor, iar mirosul lor te invita sa iei cat mai repede loc si sa infuleci.
-Dar...Cum? Cand? Adica...?, l-am intrebat intrigata, balbaindu-ma.
- Ei bine, au si muritorii de rand secretele lor, mi-a raspuns zambind, in timp ce mi-a tras scaunul pentru a ma aseza. Haide, indrazneste!
- Dar, serios, cand ai avut timp sa faci toate astea? Adica...iti multumesc si pentru flori, sunt superbe., i-am spus in timp ce le-am ridicat pentru a le mirosi si pentru a citi ce scria pe panglica. Scria asa: ''Printesa frumoasa,  nu stiu daca se ridica la rangul tau, dar cel putin iti vor aduce zambetul pe buze.''. Mi-au dat lacrimile.
- Sa nu plangi, te rog, ca inunzi totul. Aici nu iti mai ingheata lacrimile si nu stiu cum sa te opresc! Te rog!, imi spuse pe un ton grav, dar cu zambetul pe buze.
- Iti multumesc , Vlad, i-am spus in timp ce mi-am pus mana peste a lui. E un gest minunat ceea ce faci pentru mine, nu stiu ce secrete ai sau nu ai, dar e un gest frumos . Dar...
- Nu mai spune nimic, frumoaso! E de ajuns sa te vad zambind si eu sunt multumit. Poate sunt vreun zan ursitor, deghizat in muritor de rand!, imi spune razand. Hai papa, ca eu am o foame de lup. Sper ca iti place ceaiul, e ceai negru, ai miere si laptic langa. Stiu ca asa il bei.  Iar crevetii si branzeturile sper sa iti fie pe plac. Daca nu, comandam altceva. Desi ceva imi spune ca iti plac.
- Stai putin!, l-am oprit oarecum ingrijorata. De unde stii tu ce imi place mie? Sau cum beau ceaiul???
- Relaxeaza-te, nu sunt vreun psihopat. Dar printesele beau ceai. Si femeile in general beau ceaiul negru cu lapte si zahar sau miere. Nu am vrut sa iti iau cafea. Nu te incalzeste ca si ceaiul. Hai, nu mai fi asa incruntata!, imi spuse in timp ce imi mangaia mana.
- Ok. Dar sa stii ca mi se pare ciudat totul. Adica, de ce sunt toate pregatite si ..nu stiu...e ciudat.
- Mai bine ai manca. Eu mor de foame si nu se cade sa ma apuc sa mananc inaintea ta. Ai mila si indurare fata de mine, printesa! , imi spuse in timp ce imi saruta iar mana.
           Am inceput sa mancam, nu am mai scos niciun cuvant. Ne mai aruncam cate un zambet sau o privire din cand in cand, dar atat.
- Sa stii ca daca vrei sa spui ceva, eu sunt aici sa te ascult! Nu te judec, nu comentez nimic. Dar as vrea sa iti dispara tristetea din privire. Si sa poti zambi si cu sufletul. Esti o femeie foarte frumoasa, delicata, suava, dar senzuala. Ai o privire superba, in care se poate pierde oricine si un zambet de care se poate indragosti orice om. E pacat sa iti brazdezi obrajii cu lacrimi., imi spuse in timp ce ma mangaia pe fata.
- Iti multumesc, Vlad. Si tu esti un om deosebit. Iar ce ai facut azi pentru mine..wow...poate aveai treaba sau stiu eu ...nu vreau sa te retin.
- Stai linistita , draga mea. Mi-ar place sa ma retii asa zi de zi., imi spuse zambind. Stiu cat inseamna un gest frumos facut la momentul potrivit. Ti-am spus, descarca-te , sunt aici pentru tine .
- Imbratiseaza-ma! Ia-ma in brate si tine-ma strans, nu imi da drumul, te rog! E tot ce am nevoie acum....