Moliile

     Stiam ca la un moment dat ma va durea. Mai rau decat oricand altcandva. Mai intens si mai sfasietor ca niciodata. Stiam ca la un moment voi simti ca imi fuge pamantul de sub picioare. Stiam ca Soarele va fi acoperit de nori mari si grei si pe strada mea va domni din nou furtuna, ploaia, acel gri deprimant si de nestrapuns.  Nu stiam insa ca ziua aceea e atat de aproape. Poate pentru ca mi-am hranit sperantele pana in ultima clipa, poate pentru c asta era oarecum ratiunea mea. Ma hraneam, mergeam inainte sperand. Acum..ei bine...acum nu mai sper. Nu mai visez. Nu mai cred in printi calare pe cai albi si nici in sarutul de la miezul noptii care iti ridica involuntar piciorul drept si te face sa ai fluturi in stomac. Acum am molii. M-au invadat, Si ma mananca putin cate putin, imi devoreaza sufletul si imi lasa inima plina de gauri. De unde au aparut oare??? Cred ca de la atata neputinta. Frustrare. Rautate. Minciuna. Prefacatorie. Dezamagire. Durere. Toate astea mi-au transformat fluturii in niste molii imense care se vad si daca ma privesti adanc  in ochi. Sunt acolo. Co ochii lor bulbucati si te invita sa te duci dracu' pentru ca nu mai ai ce gasi in privirea mea. Sau in sufletul meu. M-au devorat si m-au lasat goala!!! Plina de amaraciune. De duerere. De dezamagire.
      Uitasem cum e sa ma urasc. Sa ma privesc in oglinda si sa vreau sa o sparg. Nu pot pentru ca nu e a mea. De era, o spargeam demult si ma amuzam copios de cioburile ei. Pentru ca as fi fost ca ea...rupta in bucati..cu inima sangeranda si sufletul devorat de molii. Le uram, faceam orice sa nu vad vreuna in casa, ca nu cumva sa imi atace dulapurile. Acum imi par frumoase. Cel putin mai frumoase ca  mine. Acum au un suflet ele. Cate putin in fiecare. Oricum ar fi, stiu ca sufletul meu nu era atat de rau si de urat. Poate l-am murdarit eu cu porcariile mele, dar era bun candva. Si cald. Si iubit. Acum, sunt ....De fapt nici nu sunt. Am privirea goala, de mort. Ma privesc in oglinda si nenorocita imi arata un chip palid, lipsit de culoare si de viata, iste ochi goi si umflati, buze uscate si piele lipsita de stralucire. Molii nenorocite!! Pe langa suflet si stomac, m-au devorat si pe mine. Complet. Au inceput cu zambetul, cu privirea, cu stralucirea pielii, mi-au luat si culoarea pielii.
     Nenorocite insecte! Am si amintiri, pe alea de ce naiba nu le devoreaza??? De ce nu devoreaza tot, ca sa uit felul in care ma saruta, ma imbratisa, ma pupa pe frunte si imi spune ca totul va fi bine? De ce nu distrug totul, de ce nu imi devoreaza si porii ca sa nu ii mai simt mangaierile si sartuturile patimase??? De ce nu imi devoreaza pielea, ca sa stiu ca nu mai urla dupa mangaierile lui????
  Oribile insecte, nu isi duc niciodata treaba la bun sfarsit! Mereu mai lasa ''samanta'', sa nu cumva sa uit cum e sa ma doara sau sa simt ca ma prabusesc si nu mai am sperante de care sa ma agat.
  Nenorocite insecte!! Ne meritam cred.

Daca iubesti....

    Dragostea presupune multe...atat fericire , cat si nefericire. Atat implinire , cat si dezamagire.
Dar oricum ar fi, persoana iubita e mereu cea mai importanta, cea mai minunata si trebuie respectata. Indiferent daca relatia voastra mai sta sau nu in picioare. Indiferent daca a ales sa plece sau sa te trimita din viata ei. Indiferent daca te-a iubit sau nu a reusit sa nutreasca sentimente pentru tine. Indiferent daca fericirea ei e langa tine sau in alta parte. Persoana iubita trebuie sa fie sfanta. Pentru ca, daca iubesti, fericirea ei/a lui e si fericirea ta.
    Daca iubesti cu adevarat, te bucuri de fiecare zambet, chiar daca  nu e provocat de tine. Daca iubesti cu adevarat, imaginea persoanei iubite e icoana ta cea mai de pret si nu vei fi vreodata in stare sa o murdaresti sau sa o scoti din sufeltul tau pentru a o calca in picioare.
Daca iubesti cu adevarat, chiar daca a plecat de langa tine, in sufletul tau ramane amintirea care nu iti da voie sa gandesti rau despre persoana ce ti-a ingenuncheat inima. Chiar daca te-a ranit. Chiar daca te-a dezamagit si ti-a facut inima franjuri. Chiar daca nu va mai exista in viata ta vreodata. Dar va fi in inima ta. Ca o icoana pe care o vei sterge o lunga perioada ca sa nu se aseze praful pe ea. Ca sa nu fie atinsa de nimic rau sau urat. Iar atunci cand vei renunta sa o mai stergi, va insemna ca i-ai dat drumul din inima ta si pastrezi doar o amintire placuta a ceea ce a fost candva. Iar daca nu va fi asa, daca vei putea vorbi urat despre persoana iubita, daca ii aduci jigniri si urli in gura mare cat de tare o urasti, nu ai iubit-o vreodata. Daca o poti jigni, daca o poti picta in cele mai urate culori si nu ai grija de icoana in care ai pastrat-o candva, nu ai iubit-o vreodata. Probabil nici nu stii ce inseamna iubirea si  nici nu vei sti vreodata. Injosind persoana iubita, te injosesti pe tine.
   Dragostea nu ar trebui sa doara. Dar stim ca nu totul e roz. Sau perfect, Si suntem oameni si gresim de cele mai multe ori. Ranim si suntem raniti. Dar asta nu inseamna ca nu iubim. De cele mai multe ori, doar inima alege, nu ratiunea. Si inima il alege pe acel om perfect, cu inima facuta exact pentru forma inimii tale. Acel suflet-pereche care te implineste, iti incanta simturile si privirea, te face sa infloresti de fiecare data cand apare in fata ta, iti da fiori la fiecare atingere si iti aduce zambetul pe buze si sclipirea in privire fara sa realizezi. Acel suflet-pereche fara de care nu te vezi mai departe, fara de care nu gasesti frumusetea diminetilor si misterul noptilor in care adormi in acele brate calde si iubitoare.
  Daca iubesti, respecti. Ingrijesti. Cureti. Luminezi si te lasi luminat. Alinti. Adori. Plangi. Razi.
  Daca iubesti, pur si simplu iubesti.
 Daca nu poti pur si simplu iubi, nu iubesti,