Iubire

     

  Un om care iubeste, mereu va fi frumos. Un om care e iubit, va fi mereu minunat.

    Iubirea nu inseamna doar o zi frumoasa mereu. Iubirea inseamna sa il alegi pe cel de langa tine in fiecare dimineata chiar si atunci cand viata devine grea. Sa fiti o echipa, sa radeti, sa plangeti, sa va tineti de mana cand e usor si cand e greu. Sa va ascultati, sa va sprijiniti , sa va iertati. Pentru ca acea iubire adevarata nu e perfecta, e doar reala , sincera si construita pas cu pas, zi de zi. Iubirea adevarata e cand doua inimi construiesc un singur drum, impreuna, doar al lor, presarat cu toate momentele ce le-au trait, cu lacrimile varsate, cu zambetele oferite, cu imbratisari calde... Iubirea e cand te uiti in ochii celuilalt si te vezi cel mai frumos om din Univers. Pentru ca asa te vede el. Si stii ca are dreptate. Si te regasesti in limpezimea ochilor lui, in timp ce te pierzi in amalgamul de fiori ce iti strabate trupul.

 Iubire e atunci cand stii ca poate sa te franga cu o singura imbratisare, dar stii ca in bratele lui te simti in siguranta.

Iubire e atunci cand incepi o fraza, iar celalalt o termina. Cand dorintele voastre coincid. Cand stii ca si in alt Univers , tot el ar fi implinirea ta.

Iubire e atunci cand stii sa ii dai drumul, daca locul lui nu e langa tine. Iubire e cand te bucuri de bucuria lui, de succesul lui, de realizarile lui.

Iubire e atunci cand il vezi pe omul de langa tine ca cel mai frumos, mai minunat si mai bun, dar in acelasi timp ii iubesti defectele.

 Iubire e atunci cand ii vorbesti frumos, ii iei apararea si nu permiti nimanui sa vorbeasca urat. 

Iubire e atunci cand inima si sufletul stau sa iti sara din piept doar la auzul vocii sale.

Iubire e atunci cand buzele tale nu apuca sa zambeasca, in timp ce inima iti rade!

Iubire e atunci cand trupul tau se contopeste cu al lui si nimic in jur nu mai exista!

Iubire e atunci cand nu exista nicio explicatie, dar stii ca e iubire!

Imi e dor de mine...

         Imi e atat de dor de mine, incat nu stiu in ce moment m-am oprit atat de mult, in ce moment m-am pierdut...

Exista momente in viata cand simti ca te apasa totul, cand trupul e obosit, mintea e haotica si parca sufletul e gol. Exista acele momente cand iti cauti linistea in oameni, in zgomot, in muzica, in fuga, dar oricat de repede ai alerga, parca nu gasesti nici linistea, nici acel ceva sa te ridice cu adevarat.

      Da. Imi e dor de mine. Imi e dor sa scriu. Imi e dor de baile fierbinti, lungi, parfumate, cu spuma care imi mangaie trupul, cu un pahar de vin rosu langa cada si o carte buna in mana.

Imi e dor sa ma privesc si sa fiu multumita de ceea ce vad. 

    Imi e dor de mine.

Imi e dor sa imi ofer si mie bunatatea pe care o ofer altora. Sa ma imbratisez atunci cand nimeni nu o face, sa imi iert greselile asa cum ii iert pe altii, sa imi vorbesc frumos atunci cand inima imi e obosita, sa imi dau timp sa ma vindec, sa imi ofer rabdare cand pasii imi sunt nesiguri ai sa ma iubesc chiar si in zilele in care simt ca nu merit.

Pentru ca.... Si eu sunt la fel de importanta ca si toti cei pentru care lupt in tacere...

Imi e dor sa stau linistita, singura pe o banca, sa ascult muzica in casti si sa plang in voie daca simt ca se asta am nevoie ca sa ma resetez. 

   Imi e dor sa vad partea plina a paharului, bunatatea din oameni. 

Pentru ca asta m-a ajutat mereu ca sa am sufletul curat si nu incarcat cu resentimente, ranchiuna sau mai rau, cu ura.

Mereu am incercat sa vad ce e mai frumos si mai bun in om. Si mereu am pastrat doar amintirile frumoase traite, chiar daca acea persoana m-a dezamagit sau m-a ranit mai mult sau mai putin intr-o anume etapa a vietii. Am ales mereu sa vad partea plina a paharului, sa imi amintesc zambetul omului sau nenumaratele clipe in care m-a facut sa zambesc sau sa fiu fericita.

Nu urasc si nu am urat vreodata vreo persoana. 

      Da. Au fost oamenii care m-au ranit candva. Vor mai fi si pe viitor. Dar nu imi murdaresc sufletul, nu urasc, nu port ranchiuna. Poate imi displace un om. Poate nu suntem pe aceiasi lungime de unda. Poate nu avem aceleasi opinii sau aceleasi gusturi. Si asta pentru ca suntem diferiti. Poate m-a ranit si nu imi mai doresc sa il vad. Dar nu ii port pica si asta nu inseamna ca am uitat amintirile frumoase.

      Si eu am ranit la randul meu. Voit sau nevoit. Cu stiinta sau cu nestiinta. Poate am ranit oameni care m-au iubit in acele momente. Poate am ranit oameni care au tinut la mine. Poate am luat decizii care într-un anumit moment, i-au ranit pe cei din jur. Poate eu am considerat ca atunci si acolo, decizia mea a fost cea mai buna si nu am realizat ca ar putea rani pe cineva. Dar chiar si asa, sunt convinsa ca am daruit multe , nu doar am ranit. Si mi-ar place sa cred ca oamenii mereu isi vor aminti doar ce au trait frumos si bun, nu si ce i-a ranit.

      Mi-ar place sa cred ca si cei din jur vor sa isi pastreze sufletul curat si nu si-l incarca cu resentimente, ranchiuna , ura, amintiri urate...

Pentru ca in final, conteaza doar clipele frumoase traite, cele care iti fura o lacrima sau un zambet strengar, cele care parca opresc timpul in loc sau cele care te fac sa razi cu pofta din senin...

Un om cu amintiri dragi e un om frumos. In schimb, un om care are regrete, care are resentimente, care uraste , are sufletul incarcat, apasat, privirea trista si parca se urateste pe zi ce trece. 

      Nu suntem perfecti. Perfectiunea nu exista. Toti gresim. Cu sau fara stiinta. 

Dar cu cat iubim mai mult, imbratisam mai mult, iertam mai mult, cu atat viata va fi mai frumoasa!