ganduri...

"Nu mereu ceea ce gandim, o si spunem. De multe ori, inima spune una, iar ratiunea ori orgoliul spune altceva. Dar de cele mai multe ori, inima are dreptate. Si ar trebui sa aiba stapanire absoluta asupra oricui. Simtirile ar trebui sa triumfe. Mai presus de ratiune. Mai presus de orgolii si incapatanari. Inima iarta. Sau cel putin ar trebui sa ierte si sa uite. Fericirea se construieste in prezent si in viitor, spulbera umbrele trecutului. Invinge-ti temerile si iubeste. Fara limite. Fara intrebari. Schimba-te, corecteaza-ti greselile. Sau mai bine indreapta-le. Si fii tu. Zambeste. 
Soarta iti va zambi. Timpul le rezolva pe toate."

decizii

" deciziile pe care le luam, sunt adesea luate la repezeala! Decizii care, dupa ce le analizezi, realizezi ca au fost niste decizii pripite, decizii care acum iti fac rau si urmarile lor te ranesc. Uneori, e nevoie de zile, nopti nedormite, pline de framantari, de remuscari ca sa realizezi ca nu esti perfecta, ca puteai da mai mult in loc sa astepti sa ti se ofere si sa nu fii multumita. Uneori, oamenii iti ofera inima pt ca e tot ce au mai de pret...si totusi, tu astepti mai mult. Ce vrei mai mult? Cand tot ce are iti ofera? De ce nu te trezesti la realitate sa vezi si sa simti iubirea ce te invaluie? De ce nu oferi? Teama nu e un raspuns, nici macar o scuza. Acum stai si plangi, te macini si iti doresti sa dai timpul inapoi. Acum stai si speri.e tot ce mai ai: speranta ca soarele iti va zambi din nou si iti va lumina viata! Pana atunci, suporta... Suporta-te pe tine, asuma-ti deciziile proaste si invata din ele! Tempereaza-te, analizeaza si pune in balanta fiecare decizie pe care o iei. Asta ca sa nu regreti mai tarziu si sa fie prea tarziu.
Pentru ca...timpul poate fi cel mai bun prieten, dar si cel mai aprig dusman!"

framantare

" de cateva zile ma framant...ma framant si ma framanta o intrebare la care nu am gasit un raspuns viabil, care sa ma multumeasca. Si da. Sunt suparata. Mai mult decat suparata, sunt enervata si plina de resentimente. Si gresesc. Stiu asta. Sunt suparata pe Dumnezeu. Pe Doamne- Doamne sau cum vreti sa il numiti. Si nu pot sa inteleg deciziile Sale. Toti imi spun " stie El de ce, " stie El ce face". Serios? Si care ar fi explicatia la faptul ca ia oameni deosebiti, in floarea varstei de langa oameni dragi? Joaca ala bala portocala si pe care cade, zice :" nah, asta e, tu trebuie sa mori!" ? Sau care e ideea?
Inteleg cu greu chiar si atunci cand mor oamenii batrani, ca nah...sunt batrani si asta e cursul vietii. Dar atunci cand omul care pleaca de langa noi are 7, 10 sau 20 de ani? Sau e in floarea varstei, are o familie , o sotie, un copil? Atunci ce explicatie mai are Dumnezeu? S-a gandit in sinea Lui ca ar fi cazul sa mai dea cate o boala ca sa " puna la incercare" sau sa nenoroceasca un copil, o familie?
Oricat ma chinui, nu pricep care e ideea si care sunt criteriile dupa care acest Dumnezeu alege oamenii carora le ia viata. Da, El a dat viata si am inteles ca El are dreptul sa o ia! Dar de ce alege oamenii minunati, oamenii buni care sunt un exemplu pentru cei din jur?
De ce nu le ia viata celor care ucid, care schinjuiesc, scursurilor societatii?
Nu am dreptul sa judec, dar nu e corect! Dumnezeul asta nu mai e corect!!!
Ah, si explicatia pe care o primesc atunci cand intreb : " dar de ce a trebuit sa moara?" este una idioata si banala: " asa a vrut Dumnezeu?"
Zau? De ce? Sa imi explice si mie cineva de ce! De ce un om bun, plin de viata, care pur si simplu e un exemplu pozitiv pentru ceilalti, un om care te indruma si te ajuta, te invata si te sfatuieste din suflet , de ce a vrut Dumnezeu sa il ia? S-a gandit ca suntem prea fericiti cu acel om prin preajma???
Am pierdut multe fiinte dragi la viata mea. Unele prea devreme, altele cand nici nu m-as fi gandit, iar altele in bratele mele, sub ochii mei. Cu fiecare pierdere mi-a plecat o bucata din suflet. Si la fiecare pierdere am intrebat "de ce?" si bineinteles ca am primit acelasi raspuns:" asa a vrut Dumnezeu!"
Dar Dumnezeu asta s-a gandit ca poate acele fiinte nu vroiau sa plece? Ca nu si-au implinit menirea si ca, odata cu ele, pleaca si o parte din sufletul celor apropiati? Dumnezeu s-a gandit ca fiintele alea erau un model pt cineva, poate chiar universul cuiva????
Nu cred! Si da, sa ma ierte Dumnezeu daca vrea, dar uneori e nedrept si deciziile Lui sunt proaste. Si deciziile Lui pot distruge vieti, familii..de asta nu ii pasa? De mame, soti, sotii, copii care raman in urma? Parca Dumnezeu ar trebui sa fie bun, nu un tiran! Si o entitate care ia vietile unor oameni deosebiti nu cred ca se poate cataloga ca si "sfant"!
Si inca raman si intreb: " de ce?"!

uneori...

" Uneori, as vrea sa fiu ca aerul...invizibila...sa nu ma vada nimeni, sa nu imi citeasca tristetea din ochi sau fericirea din zambetul meu..
Uneori as vrea sa nu mai aiba nimeni asteptari de la mine, sa nu mi se impuna ce sa fac sau sa nu mi se ceara socoteala pentru ceea ce fac sau ce simt. 
Uneori, as vrea sa ma abandonez in niste brate calde care sa ma stranga tare de tot, sa simt ca Universul e al meu, sa simt acea siguranta demult uitata...
Uneori, as vrea ca cineva sa ma priveasca, sa ma mangaie si sa-mi spuna ca totul va fi bine.
Uneori , as vrea ca cineva sa-mi citeasca sufletul si sa imi spuna tot ceea ce am nevoie sa aud...
Iar uneori..ei bine...uneori...mi-as dori sa pot spune tot ce simt...sa-mi spun ofurile...durerile...fericirea...orice..dar sa stiu ca ma eliberez...
Uneori, as vrea sa tac. Dar cineva sa stie tot ce simt...sa fie acolo, sa-mi intinda o mana si sa-mi spuna : " sunt aici doar pt tine, nu voi pleca, ai incredere in mine!"..
Uneori, as vrea sa cred ca totul e roz, fara sa analizez situatii sau sa fiu nevoita sa iau decizii...
Uneori, as vrea sa nu mai par atat de puternica in fata tuturor, sa nu par de piatra si fara sentimente...
Uneori...chiar si acum...mi-as dori sa fiu fericita...iar uneori...ei bine...uneori, as vrea sa fiu aer din nou...."

visuri implinite

'' iti strang uneori pasii in priviri si rasul in joc de petale.
iti darui zambete si-ti fur amintiri ascunse-n soapte domoale,
sunt zambet si lacrimi pe acelasi obraz,
sunt ras si durere si vise,
sunt pusa pe sotiisi plina de haz
si-s trista ca genele-nchise!
sunt basmul frumos dorit de-un copil,
sarutul furat la intamplare.
sunt versul stangaci in nopti de april,
sunt prima si ultima floare!
sunt mainile tale duioase si moi,
sunt soapta ce n-o poti rosti,
sunt rasul purtat in gand de amandoi,
sunt miezul de noapte si zorii de zi.
eu sunt un zbor frant, o poveste minunata,
o farama dintr-un suflet balnd,
o melodie pe aripi neterminata,
un pas descult pe-o palma,
un inceput nou...
o amintire dulce, calda,
un zambet pierdut in rasul tau.
eu sunt o scrisoare de dragoste deschisa, dar niciodata citita.
as vrea sa dau de veste,
dar sunt printre altele pitita.
sunt o zana pentru ale tale coloane,
eu sunt o fereastra deschisa pt zborul visurilor tale.
dar geamurile mi-au inghetat fara rost,in ierni de asteptare
si acum totul e un <<a fost>>
reprezentand in departare o mana alunecand pe un pian,
intr-o simfonie a cuvintelor nerostite urla tare:
<< ai uitat din acel mic plan sa spui: te iubesc, iubite!>>
mi-s gandurile pasari ingenuncheate-n zbor
cu aripile frante de cerurile grele,
purtand spre implinirea arcadelor de stele
intaiul pas invins al prabusirii lor...
dar stai!ce se vede in departare?
e-un inger stralucind, calare!
cu ochii verzi, lucind ca si smaraldul
si chipul bland, acoperind inaltul.
sta, se uita, ma priveste, ici, pe colo imi zambeste.
<<'vino, frumoasa domnita, mie vreau sa-mi fii zeita!
sa ma porti pe-a tale vise...>>
ma pierd usor in soapte dulci si calde,
plutesc molcom si uit de lume...
e clar...statuia mea visata a prins viata..
sunt in miezul magiei, nu incap in cuvant,
dar am aflat un lucru: vei fi ultimul meu gand!
<<'haide, inger frumos! du-ma spre nemarginire,
sa nu ma lasi singura printre atatia straini.
nu mai astepta ziua demaine,
du-ma acolo unde tu poti sa zambesti.
astru ceresc, vesnic nepretuit, du-ma cu tine spre inaltimi,
sa vezi, sa simti ca te-am iubit si nicicand nu vreau sa te mai vad trist!
te iubesc, vis minunat , vis intunecat!
du-ma cu tine spre inaltimi, nu ma lasa aici printre straini!
lasa-ma sa fiu o lacrima in coltul ochilor tai,
sa ma strecor printre gandurile tale,
sa fiu un inger care sa te pazeasca intotdeauna de tot ce-i rau!>>
<<vino, zeita mea!
ne vom lovi, de vanturi, ploi,
dar stiu ca pe toti ii vom invinge pentru ca suntem amandoi.
nimic nune va sta in cale, ne vom iubi neincetat,
iubirea va fi tot mai mare ,un sentiment adevarat.
ne va fi dor inorice clipa,
de gesturi calde, mangaieri,
iar atunci cand nu vom fi alaturi
ne vom gandi cum a fost ieri.
vom fi doar unul pt altul,
ma vei iubi, te voi iubi,
si vom trai doar in iubire,
vom urma glasul inimiki.
oricat de greu ar fi in viata,
vom fi in orice loc uniti,
vom crede unu-n celalalt
si-atunci vom fi cei mai fericiti.>>''

Roxana Iova--- visuri implinite

alegeri

"Fiecare om ce trece prin viata ta, lasa o amprenta. Depinde doar de el felul in care iti vei aminti de el...sau nu-ti vei aminti. Depinde doar de el daca vei zambi cand iti aduci aminte de voi, daca vei pierde lacrimi, daca vei fi indiferenta sau daca pur si simplu iti doresti sa uiti ca a fost vreodata langa tine. Tu nu ai ce face. Fiecare are caracterul lui mai mult sau mai putin frumos. Si in plus, tu alegi gradul in care te lasi afectata de un caracter mai putin frumos. Tu alegi daca vei cadea sau vei merge inainte, cu fruntea sus. Tu alegi daca merita sa te consumi sau sa treci indiferenta pe langa situatie. Viata are mereu ceva mai bun de oferit. Tu doar poti alege ce iei de la ea. Esti singura responsabila de alegerile tale. Eu....eu aleg sa iau tot ce e mai bun pentru ca merit. Aleg sa merg inainte pe un drum mai greu, dar mai frumos. Aleg sa sper. Aleg sa risc, sa imi asum riscul si sa fiu fericita. Aleg sa am incredere si sa nu ii condamn pe altii pt nefericirile mele, sa nu etichetez si sa nu fac comparatii. Aleg sa zambesc in fiecare zi pentru ca stiu ca zambesc frumos. Aleg sa privesc intens pentru ca am o privire frumoasa. Aleg sa ma las privita pentru ca stiu ca sunt frumoasa.
Aleg sa ma regasesc.''

nu cer mult....

" nu am cerut niciodata mult de la viata sau de la omul de langa mine. Cel putin,nu cred ca am cerut mai mult decat as putea eu oferi. Pur si simplu am vrut sa iubesc. Sa fiu iubita. Sa fiu universul lui, asa cum el ar fi universul meu...sa fiu prezenta in toate visele lui, asa cum el ar fi in ale mele. Sa ne implinim visurile impreuna...nu as avea o problema sa priveasca alte femei, atata timp cat eu as fi stapana inimii sale. Desi stiu ca iubirea mea l-ar orbi si nu ar mai fi capabil sa priveasca alte femei. Si...mai vreau sa ma respecte...sa fiu cea dintai si cea de pe urma, dar sa stie sa imi spuna cand gresesc si unde. Sa imi fie sprijin si sa imi permita sa ii fiu alaturi mereu. Sa imi suporte toanele si felul in care ma rasfat in bratele lui atunci cand e pe fuga si sa stie sa ^ piarda^ cateva minute atunci cand il rog sa mai ramana sa lenevim in pat, sa ma rasfat in mirosul trupului sau atat de masculin si sa ma pierd in privirea lui cristalina. Sa ma priveasca mereu ca si cum as fi cea mai minunata stea pentru ca ar sti ca el e soarele din viata mea. Sa fie. Mereu. Sa il simt. Sa mi se destainuie pentru ca sufletul meu ar fi deja dezbracat de toate secretele stiute si nestiute in fata lui...vreau sa ii vad sclipirea in ochii, sa vad ca radiaza de fericire si ca sunt ceea ce a cautat toata viata lui...vreau sa imi aduca in ochi toate lacrimile de fericire si sa ma lase sa imi strig fericirea si iubirea in gura mare. Pur si simplu vreau sa vad barbatul de langa mine implinit, fericit, sanatos. Plin de entuziasm si de pasiune. Sa simt ca ma doreste cu fiecare por si sa simt atingerile sale mult timp dupa ce a plecat de langa mine. Sa stiu ca pe langa cel pe umarul caruia plang sau rad, am un amant care ma poarta pe cele mai inalte culmi. Sa stiu ca pt iubitul meu sunt totul, asa cum si el e pt mine. Vreau sa aiba incredere in mine. Sa stie ca e singurul pe care il pot iubi si sa aprecieze asta. Mai vreau sa ma cunoasca. Sa imi cunoasca sufletul. Sa stie ce mi se intampla inainte sa ii povestesc eu. Sa ma descopere. Sa imi permita sa il descopar. Deocamdata, e tot ce imi doresc...si nu cer mult. Cer doar ce merit si ce pot sa ofer."

imaginea sufletului

"- iubitule, ai niste ochi minunati, limpezi, in care ma pierd...
- acum sunt tulburi, nu mai sunt atat de frumosi. Sau poate sunt frumosi pentru ca ma iubesti tu.
- au fost si vor fi mereu frumosi. Am sa te iubesc mereu!
Ce nu stia el erau lacrimile care-mi curgeau siroaie...de fericire..de dor...de neputinta. Incercam sa-mi dreg vocea, pentru ca el sa nu se simta vinovat de durerea dorului meu....
- suna-ma la dimineata.
- cand ma trezesc? Asa devreme?
- da, iubito! Vreau sa fii ultima voce pe care o aud si prima atunci cand ma trezesc!
- pai...daca vrei...am sa fiu..pana cand ma vei lasa tu...
- hmmmm.. Pentru totdeauna?
- suna bine! Inchide tu atunci!
......"

pentru el....

   De-a lungul vietii, traim mai multe povesti de iubire, Pentru ca iubirea ofera fel si fel de povesti, de trairi. Povesti frumoase, trecatoare, amagitoare, menite sa ne ofere experiente, lectii, amintiri. Sunt povesti care ne aduc atata dezamagire, incat ne fac sa nu mai credem in iubire. Sunt altele care vindeca ranile, care ne fac sa cunoastem iubirea devarata; sunt povesti dupa care regretam ; povesti care exista doar in visele noastre pentru ca destinul le interzice. Si mai sunt povesti de iubire pe care le traim si le purtam mult timp in sufletul nostru, asteptand sa revina, sa ne implineasca. Atunci cand intalnesti omul potrivit, intelegi cu adevarat de ce nu au mers celelalte relatii.
   Poate am fost aroganta, atunci candva , cand ai inceput sa ma iubesti. Poate implacabila, imprevizibila, oscilanta si te-am bulversat de cele mai multe ori . Dar cred ca atunci cand ai fost mai convins ca sunt o scorpie fara inima , am facut ceva grandios ce te-a intors pe dos si te-am facut iar sa ma iubesti fulgerator.
  Te-am iubit si eu. Fara complexitati, conditii sau mandrie. Si eram convinsa ca nu ma vei dezamagi vreodata, oricat de imperfect credeai tu ca esti. Indiferent de greselile tale, iti cunosteam sufletul si credeam ca esti cel mai minunat barbat.
   Ti-am cerut sa fii fericit. Sa traiesti intens si frumos, fara sa uiti cine esti pentru ca, pentru mine, erai o minune. Ti-am spus sa iubesti, sa razi, sa-ti faci mofturi, sa traiesti dublu tot ce poate fi frumos. Mai presus de toate, ti-am cerut sa ma iubesti asa cum te iubeam si eu. Si stii ce mi-ai spus? Mi-ai spus; '' prntesa mea, o iubire ca a noastra nu a fost si nici nu va mai exista, asculta bine la mine!''
Ti-am zambit si cu lacrimi in ochi te-am sarutat, plina de bucurie.
   Nu-mi mai amintesc de momentele in care m-ai dezamagit sau m-ai facut sa plang, dar imi amintesc toate momentele in care m-ai facut fericita pana la refuz. Imi amintesc toate clipele in care m-ai facut sa vibrez, sa zambesc, sa plang de fericire. Parea ca mi-am gasit universul in lumea ta. Iti stiam mirosul pielii si alunitele de fata, maini sau spate. Ma trezeam zambind gandindu-ma la tine, adormeam tot la fel  si ma trezeam doar de dorul de a-ti vedea chipul. Te-am dorit dezlantuit in fiecare clipa a existentei mele, iti regaseam gustul in cafeaua de dimineata, iar parfumul tau imi zgaria visele. Nu-mi pasa ca poate veni o clipa in care sa sufar, atata timp cat erai langa mine.
   La noi, parea perfect totul, in cea mai imperfecta situatie. Ochii mei atat de indragostiti de tine vedeau cea mai frumoasa relatie dintre un barbat si o femeie, cea mai perfecta si seducatoare potrivire. Eram femeia cea mai adorata, mai iubita si mai apreciata, asta-mi spuneau privirile tale si bataile inimii tale. Erai barbatul cel mai minunat pe care l-am intalnit vreodata, cu tot ce insemnai tu , cu acele contururi perfecte si cu sufletul tau nemaipomenit, pe care credeam ca il am doar pentru mine.
  Am ajuns inca o femeie ranita, dezamagita, speriata de ceea ce urma sa simta, iar tu ai ajuns inca un barbat banal, care iubeste ranind dupa un ritual de burlac...Am ajuns la fel ca toti ceilalti : raniti, chinuiti , macinati de intrebari, enervati de reactii..
   Ne-am mai intalnit de atunci, rememorand amandoi acea clipa fatidica care ne-a rupt sufletele. Te-ai schimbat. M-am schimbat. Ne-am schimbat. Zambetul tau nu mai e la fel. Nici sclipirea din ochi. Mi-ai spus candvaca nimeni nu va mai putea sa ma faca sa zambesc frumos, cu ochii si cu inima, cum o faceai tu. Asa e. Zambeam cu ochii, cu sufletul, cu inima , cu intreaga fiinta. Radiam si adoram asta. Dar asta nu inseamna ca nu voi mai putea face asta. O voi face. Sau poate am facut-o si nu stiu eu. Dar stiu ca oricat m-am straduit, nu te-am putut scoate din sufletul meu. Te-ai cuibarit bine acolo si te-ai impregnat in toti porii mei. Mi-ai spus ca nicio femeie nu te-a facut sa tremuri sub atingerile ei , asa cum am facut-o eu. Mi-ai spus ca iti vibreaza sufletul doar la auzul vocii mele si ca toata fiinta ta e implinita cand ma vede. Stii ce e cel mai dureros? Ca am vazut asta. Si simteam asta. Si totusi, am ajuns doi straini, pe doua carari diferite.
  Ne-am mai reintalnit privirile de atunci. M-ai privit pret de 2 secunde in care am revazut toate intalnirile noastre, apoi ti-a disparut zambetul si ti-ai lasat privirea in pamant. |Te-am privit intens. Nu pentru ca imi era dor de tine, ci doar pentru a te strapunge pana in adancul inimii cu durerea din ochii mei. Mi-ai spus candva ca am cei mai frumosi ochi pe care i-ai vazut, ca in ochii mei se vad toate trairile mele si ma dau mereu de gol. Mi-ai spus ca imi adori sclipirea ochilor si ca uneori, iti place sa ma vezi plangand, doar pentru a te pierde in limpezimea lor. Mi-ai mai spus ca mereu ma vei iubi, ca vei fi mereu acolo pentru mine, chiar si atunci cand nu voi sti.
   Si acum... te complaci in aceiasi situatie banala, traind incomplet...lipsit de nebunii si lipsit de pasiune. Iti reamintesti fiecare clipa traita langa mine si oricat ai incerca sa minti, stiu ca m-am impregnat adanc in toti porii tai si am luat indeajuns de mult din inima ta incat sa simti ca iti voi lipsi mereu.
  Te intrebi ce fac eu? Multumesc, bine. Nu am sa te mint, fiecare loc din orasul acesta imi aminteste de noi. Dar stii care e diferenta? Eu zambesc si imi amintesc ceea ce m-a fericit. Tu esti imbufnat si te gandesti la nefericirea ta.
   Da, Iubesc, daca asta doreai sa stii. Poate nu cum te-am iubit pe tine, pentru ca am mai spus, fiecare iubire e unica in felul ei. Visez inca. Nu am uitat sa fiu adolescenta visatoare de care te-ai indragostit candva. Si da. Inca plang cand vad batrani nevoiasi si ma simt neputincioasa si inca injur cand vad copii batuti de soarta si nu pot face nimic pentru ei. Inca zambesc cand vad un bebelus sau o femeie insarcinata si inca plutesc in lumea mea atunci cand ma pierd in amintiri. Nu m-ai schimbat in rau. Din contra.
Acum pot doar sa iti multumesc. Ca ai fost. Ca esti. Ca vei fi.
Ca ai fost cel care ma fericea si ma facea sa plutesc. Ca esti cel care mi-a aratat ca prea multa incredere strica. Ca vei fi cel de care imi voi aminti pana tarziu , cel cu suflet mare, bun, dispus sa renunte la bunastarea lui pentru altii. Ca om, esti un exemplu de bunatate si caracter. Ca barbat, ai fost minunat, dupa care ai devenit banal.
    Si da. Ne vom revedea, Doar ca atunci nu vei mai avea sansa sa te pierzi in privirea mea. Te va intampina acea privire rece si acea femeie de piatra pe care tu nu o suportai.
  In viata, culegi doar ceea ce ai semanat.
 

pentru cealalta femeie...

        Recunosc. Te-am urat. Am urat toate lacrimile pentru care te-am considerat vinovata si fiecare clipa in care tu tineai in brate omul de care eu depindeam sufleteste in totalitate. Te-am urat de fiecare data cand strangeam la piept perna pe care trebuia sa doarma el si te-am urat cand ma trezeam intr-o singuratate cumplita, neintelegand cum poti sa te bucuri de povestea voastra de iubire, stiind ca mai exista un suflet care sufera nemeritat.
    Te-am invinovatit pentru toate visele pe care mi le-ai luat si pentru toate clipele minunate pe care tu le-ai trait in locul meu. Si te-am invidiat, crezand ca tu esti mai buna si mai frumoasa ca mine, ca tu ai ceva ce eu nu am, acel ceva care l-a facut pe omul meu sa ramana in bratele tale. Am plans pana la epuizare si de abia atunci am inteles ca fiecare om are ceea ce merita si ca atunci cand ni se ia ceva, ni se va da inapoi ceva mai bun, dat fiind faptul ca meritam mai mult.
     A trebuit sa ma torturez cu invinuiri si remuscari pana sa pricep ca el nu te-a ales fiindca eu nu eram destul de buna pentru el, ci fiindca el nu era destul de bun pentru mine. Azi nu mai plang. Doar zambesc si nu mai privesc in urma, acolo unde ati ramas voi doi. Nu te mai invidiez pentru ca stiu ca tu ai ceea ce meriti, iar eu voi avea ce mi se cuvine. Azi nu ma mai simt inferioara tie, ba chiar ma bucur ca nu sunt in locul tau. Nu te mai urasc fiindca am inteles ca, de fapt, tu nu mi-ai luat ceea ce aveam mai bun, ci doar m-ai salvat.
   Doar sper sa nu traiesti niciodata ceea ce am trait eu si sa nu cunosti supliciul de a te gandi ca esti ''cealalta femeie.''
      Azi, il mai am doar in suflet, fara umbra ta sau a faptelor lui. Azi, zambesc curat cand imi amintesc acele soapte calde, incarcate de dragoste si acele mangaieri pline de pasiune.
    Azi, esti tu langa el. Dar niciodata nu vei avea parte de ce am avut eu. Bucati din inima lui au ramas la mine.
    Azi, zambesc.
   Dar tu?

locuri dragi

" fiecare bancuta are povestea ei...fiecare poteca sau margine de apa a vazut lacrimi, fericire, zambete. Fiecare loc are amprenta unei iubiri demult apuse si fiecare iubire demult apusa sau fiecare ~indragostire~ are locul ei prin sufletul fiecarui om. Si fiecare om isi aminteste zambete si vorbe spuse pe acea banca invechita de vreme, fiecare isi aminteste cat de nerabdator astepta la capat de alee sa se iveasca acea persoana care ii facea ochii si sufletul sa zambeasca. Si da. Uneori, zambesc cand strabat locuri dragi mie. Locuri in care am zambit, am ras, am plans. Locuri in care am invatat, am castigat sau am pierdut. Locuri in care stateam cand vroiam sa ma regasesc sau cand vroiam sa ma pierd. Ma opresc adesea si zambesc. Zambesc pentru ca stiu ca atunci, candva, era un loc special pentru mine, o banca pe care imi gaseam refugiul sau o oaza de apa in care ma oglindeam.cu suflet cu tot. Zambesc. Nu pentru ca traiesc in trecut. Ci pentru simplu fapt ca am ceva de pret: amintiri. Clipe care m-au format ca om si m-au adus aici. Cu un bagaj. Al meu. De care sunt mandra. E greu. E mare. Dar e al meu.
Fiecare om are acel loc in care s-a simtit special sau al nimanui. Acel loc in care a plans sau a ras. Acel loc pe langa care trece mai mereu si uneori zambeste. Un om fara amintiri nu inseamna nimic.''

Apus si Rasarit

       Apune Soarele si rasare Luna....Apune Luna si rasare Soarele...
Valurile duc nisip si aduc scoici...la fel e si in viata reala...pleaca un om, vine altul...trec clipele triste si vin acele clipe de neuitat..e un flux continuu, nu stii niciodata ce pleaca si ce vine, dar astepti.          Astepti sa plece durerea, astepti sa simti cum fericirea iti inunda inima si sufletul. Astepti acel om care aduce acea raza de soare in viata ta, cand totul pare stapanit de furtuna...astepti linistea si caldura unui suflet care sa te inteleaga si sa iti ofere acele clipe dupa care tanjesti de atat vreme.
Astepti un rasarit. Dar de abia astepti sa apuna Soarele...
          Astepti mangaierea valurilor....

refresh

'' te-am iertat mereu si visam la tine cu ochii deschisi. Am plans din cauza ta si tu imi stergeai lacrimile, spunand ca nu se va mai repeta, ca ochii mei sunt prea frumosi ca sa verse lacrimi. Te-am ridicat pe un piedestal si vorbeam cu tine ore intregi, fara sa ma plictisesc vreodata. Radeam impreuna in fiecare zi.am asculttat mereu ceea ce simti si adoram sa te vad zambind si fericit.am crezut ca esti sufletul meu pereche, iti adoram ochii si buzele si iti spuneam ca as muta muntii pentru tine, pentru noi. Te-am asteptat mereu atat cat ai avut nevoie si ma amageai mereu ca tot ce faci e pentru noi. Nu am rezistat vreeodata sa stau suparata pe tine, chiar daca iti dadeam impresia ca sunt.. m-ai lasat sa ti scap printre degete...si...iti voi lipsi, vei vedea.''

Drog benefic sau otrava???

       ''Viata...dragostea...destinul...nu stii niciodata ce se intampla si pe ce carari ajungi..uneori e de ajuns un zambet sa te faca sa deviezi de la drumul initial...sau o imbratisare...sau niste ochi curati, limpezi si niste cuvinte care sa iti reaminteasca ce esti, cine esti sau cine ai fost. Cateodata, actiunile tale pot ferici sau pot rani...sau ambele: te fericesc pe tine si ranesc o alta persoana...ori fericesc pe altii si te ranesc cu tine. Dragostea poate fi doar asa cum o alegi sa fie: un drog benefic fara de care nu mai poti trai sau o otrava care te ucide incetul cu incetul. Doar tu poti decide si nimeni altcineva. Am luat de cele mai multe ori decizii care m-au fericit pe mine, dar au ranit inzecit alte persoane. Dar am trait pe pielea mea si deciziile in care mi-am nenorocit sufletul, fericindu-i pe altii.

Acum ma intreb daca a meritat, daca lacrimile pe care le-am varsat i-au facut mai fericiti pe cei care mi-au nenorocit sufletul...pentru ca pe mine nu m-au facut fericita lacrimile varsate de cei pe care i-am ranit. Uneori, ma intreb de ce nu pot fi toate simple, sa aleaga inima exact ce alege si ratiunea, sa nu fie doua poluri opuse si sa trebuiasca sa alegem pe care drum o luam.

      E dureros sa te pierzi pe drum, sa uiti ce ai fost si trairile care te faceau fericita, e dureros sa stii ce vrei si sa nu primesti...si dintr-o data, pe neasteptate sa se iveasca cineva care sa iti reaminteasca cum e sa razi sincer, sa-ti zambeasca sufletul si sa te pierzi intr-o privire calda, sa te indragostesti...apoi, sa ajungi acasa si sa gasesti aceiasi placa fada si nu stii cum sa schimbi ceva... Astepti, astepti, apoi te plictisesti...si te lasi dusa de val, te pierzi intr-o pereche de ochi verzi in care iti regasesti lumea toata...te lasi mangaiata de niste maini necunoscute, dar care iti aduca intr-o secunda linistea..te lasi fascinata de niste cuvinte atat de sincere, niste gesturi atat de marunte, dar atat de importante pentru sufletul tau.. E greu sa nu te lasi dusa de val, sa nu uiti de tot ce exista in jurul tau si sa nu te indragostesti nebuneste. Am citit undeva ca inima unei femei e mai mare decat inima unui barbat, de aceea femeia e capabila sa se indragosteasca de mai multe lucruri, sa iubeasca mai mult sau mai multe persoane. Am contestat ideea aceasta pana acum 1 an jumatate. Acum cred si eu asta. O femeie se indragosteste de cele mai mici gesturi, la cea mai mica scanteie, chiar daca deja e indragostita de altcineva. O face poate pentru ca acea scanteie e exact ce ii lipseste, exact ce are nevoie cas a fie implinita. E adevarat. E dureros, dar e adevarat. O femeie poate iubi doi barbati deodata, pe fiecare pentru bucuria pe care i-o aduce sau i-a adus-o. Pe unul il iubeste pentru nebunia lui, pe celalalt pentru linistea pe care i-o ofera. Pe unul pentru maturitatea de care de dovada, pe celalalt pentru ca o face sa se simta din nou copila. Pe unul pentru gesturile tandre, pe unul pentru critici, ca sa aiba de unde invata. Pe unul il iubiste pentru ca o face sa pluteasca, pe unul pentru ca o aduce cu picioarele pe pamant. Pe unul pentru ca ii ofera clipe demult uitate, pe celalalt pentru clipele demult oferite. Si da. Pentru barbati e absurd, injositor si fara logica. Pentru femei e pur si simplu iubire. Sau pur si simplu cautare. Sau pur si simplu regasire. Sau incercare. Sau visare, plutire. Femeia cauta ce ii lipseste. Intai avertizeaza. Cere. Apoi cauta. Si se lasa dusa de val, se pierde in nemargnirea noului si in clipele dorite si regasite. Apoi, se prea poate sa o macine remuscarile. O data pentru cel ce a facut-o sa calce stramb, o data pentru cel care i-a oferit ce cauta si o data pentru ea. De ce? Simte, are o inima si constientizeaza vartejul pe care l-a provocat. Vede ca cel ce a facut-o sa calce stramb incearca din rasputeri sa o faca fericita. Dar e  mult prea suparata sa mai vada asta si gaseste in orice un motiv sa il respinga. Din cauza ca a mai crezut in promisiuni si nu i s-au concretizat ori din cauza ca se simte vinovata. Nu stiu exact. Dar stie ca acel suflet bun va suferi din cauza actiunilor ei. Apoi, vede ca cel care ii ofera ceea ce cauta se straduie din rasputeri sa o scoata din orice stare proasta, sa o faca sa rada si sa ii redea linistea, ii spune tot ce vrea sa auda si ii ofera un refugiu. Dar pe langa faptul ca e fericita, o doare. O doare pentru ca stie ca la randul lui, el va suferi din cauza ei. Si stie ca acel suflet cald cu ochi sinceri nu merita. In cele din urma, ajunge la ea. La inima ei. E bulversata. Raneste trei oameni in acelasi timp. Nu era tocmai planul initial. Vroia sa fie fericita, atata tot. Sa simta iar fluturi in stomac, sa ii sclipeasca ochii, sa radieze, sa ii zambeasca sufletul. A fost egoista. Da. Si ea stie. A luat ce a avut nevoie din doua parti, ca sa fie ea implinita, lasand doua suflete sa se zbata. Iar acum sufletul ei e zdruncinat. Il doare durerea lor. Si da, acum poate e cazul meu. Dar mereu exista o femeie care ajunge in acest punct al vietii. In care e egoista, se hraneste din doua farfurii si le lasa goale, nu se gandeste ca ar mai vrea cineva sa manance.

       Intrebarea e: s-a hranit cu acel drog benefic sau cu otrava? Si-a hranit sufletul corect sau il ucide in fiecare moment, fara sa stie?

De iubit, iubeste. Mereu. Intens. Neconditionat. Din tot sufletul. Regreta? Nu cred. Ar fi ipocrita sa spuna ca da. Poate doar ar schimba ceva pe ici , pe colo, ca sa nu raneasca pe nimeni.

       Revenind la persoana intai, da. Am ranit si eu. Cu sau fara intentie, incepand cu mine si terminand cu altii. Da. Se poate sa existe acel om care doar privindu-l, sa-ti faca inima sa bata nebuneste si sa ti se inmoaie genunchii. Se poate sa nu existe. Dar trebuie sa cauti. Cand l-ai gasit, trebuie sa ceri ce vrei si ce ai nevoie ca sa fii fericita. Nu e nimeni ghicitor. Apoi, asteapta. Se prea poate ca nici tu ca femeie sa nu fii perfectiunea intruchipata.

            E decizia ta. Te droghezi sau te otravesti. Droghezi sau otravesti. 

revenire

        Mda...poate candva am simti ca ma pierd pe drum, ca nu mai pot sa ma ridic sau sa continuu...poate simteam ca daca te voi revedea, mi se vor inmuia picioarele si ma voi pierde sub privirea ta atintita...Dar nu... Pot acum doar sa iti multumesc pentru toate zambetele care mi-au luminat chipul atunci cand simteam ca lumea mea se prabuseste, pentru toate lacrimile de fericire care mi-au inundat obrajii..pot sa iti spun ''mersi!'' pentru ca ai fost un profesor bun: m-ai invatat sa calc totul in picioare pentru ca mie sa imi fie bine, m-ai invatat ca ultima greseala ce o fac e cel mai bun profesor si m-ai invatat sa nu imi fie teama sa traiesc clipa si nici sa pierd pe cineva care nu ma stie aprecia pe deplin.

     De asemenea, am sa te felicit... datorita tie nu mai cred in iluzii. Plus ca mi-ai aratat exact cum arata un las si o amagire.Multumesc pentru minciuni si pentru tradarea oferita. Am sa iti ofer zambetul meu cald pentru raceala cu care m-ai privit in acea zi torida in care mi-ai jurat iubire, pentru durerea care mi-ai lasat-o in suflet si pentru toate minciunile pe care m-ai facut sa le cred. Te felicit! Am invatat sa mint la fel de frumos ca si tine! Si mi-ai crezut si tu minciunile! Cred ca si eu le-am crezut la un moment dat...

    Poate la un moment dat am vrut sa renunt, sa cad, sa ma pierd. Dar se pare ca nu ti-am facut pe plac. Am supravietuit, mergand inainte. Si sunt fericita. Si impacata. Nu regret ca ai existat in viata mea, ai fost un rau necesar. Mi-ai aratat exact cat de puternica pot fi, chiar daca atunci candva ai fost tot ce aveam nevoie.

         Ce fac acum? Beau cea mai scumpa sampanie in cinstea unui om ieftin!

aducerile-aminte

'' Da. Poate uneori imi place sa primesc atentii. Sa stiu ca un om ce candva a fost drag sufletului meu imi lasa o chichita care sa imi aduca aminte mereu de un moment anume, fie ce o fi: o carticica, o floareuscata, o castana, o pietricica, o carte... Fiecare lucru are povestea lui, amintiri de care se leaga si momente intiparite in mintea mea. Pentru ca fiecare om lasa o amprenta in viata fiecaruia, fie ea o amprenta placuta sau mai putin placuta. Fiecare om ce trece prin viata noastra sau isi lasa o amprenta pe sufletul nostru merita sa aiba ceva anume care sa te faca sa-ti amintesti aceea clipa speciala sau acel moment de neuitat care il face atat de special in viata ta. Fiecare om are o poveste. Fiecare lucru daruit de acel om trezeste in tine sentimente, poate un zambet atunci cand rememorezi o clipa, poate o lacrima ce se prelinge usor...Si da. Uneori imi place sa traiesc prin aducerile-aminte.''

regasire

''- De ce ai nevoie sa te inveselesti? - De o privire calda, izvorata din niste ochi sinceri, de un zambet sincer si dulce. Vreau sa simt fiori, sa pot sa zambesc din nou. Vreau sa ma inunde acea senzatie minunata cu ajutorul careia pot pluti in nestire, acea simtire demult uitata care ma face sa renasc. Vreau sa ma inunde fericirea, sa ma regasesc. Cred ca m-am pierdut pe undeva si am uitat drumul catre mine. Cer mult? -Nu. Doar imposibilul. Nu mai exista asa ceva, draga mea. Aceste lucruri le-ai trait poate candva demult. Lumea a uitat acum sa mai traiasca asa. Sunt prea grabiti, poate le e frica de simtiri necunoscute, sunt prea ocupati sa se preocupe de vietile altora decat sa se preocupe de fericirea lor. - Nu e asa! uita-te la copilandrii de 15-16 ani care descopera pentru prima data acest sentiment! uita-te la privirile lor si la zambetele sincere. Uita-te la batraneii care inca merg de mana pe strada, uita-te la privirile lor. Chiar daca expresia fetei e sculptata de riduri, inca au priviri calde. Daca ei pot, noi de ce nu am putea? trebuie doar sa ne lasa purtati de val, sa iubim frumosul, sa ne indragostim de tot ce ne fascineaza. E usor, trebuie doar sa vrei. Apoi te transformi intr-o persoana euforica, plina de viata, care zburda pe strada din senin, fara sa ii pese de ceilalti, care isi exprima bucuria exact atunci cand vrea si exact cum vrea. Te simti implinit apoi. e tot ce conteaza. -Stii ce cred eu? -Ce? -Tu esti indragostita. Rau. -Serios? De cine si eu nu stiu? -De indragostire, frumoaso. De sentimentul de a fi indragostita. Cred ca asta e centrul existentei tale. E singura traire care te implineste si te transforma in cea mai dulce fiinta din Univers. Pari atat de naiva si de inocenta , atat de fragila si totusi izvoraste fericirea din ochii tai. Mereu gasesti speranta in orice chichita, doar sa zambesti si sa fii inundata de fericire. Si stii ce e cel mai interesant? Prin faptul ca tu esti indragostita, cei din jurul tau se indragostesc...de tine...si descopera simtiri ingropate demult in suflet. - Ei, nici chiar asa. Ma bucur sa am un prieten ca si tine, caruia ii pot spune orice, in ciuda faptului ca te-am ranit candva. Sunt momente în care nu mai ai ce oferi, nu mai reușești să te ridici. Sunt zile în care nu pot și nu vreau să ma ridic de pe scaun, ma ascund sub pătura parfumată și îmi doresc să vină cineva și să ma ia de mână, să-mi amintească că sunt un om frumos și puternic, să-mi amintescă tot ce am făcut bun, să-mispună câteva vorbe frumoase.Si atunci vine cineva ca tine: caruia nu i-am daruit ceea ce e mai frumos din mine,dar care m-a creionat frumos in amintirea sa, chiar daca am lasat rani sau urme de nesters.Iti multumesc ca ai stiut sa vezi mereu tot ce a fost mai frumos la mine si ai sters defectele mele. -Stii ca imi place cand vad ca esti plina de romantism si tanjesti dupa momente dulci,sclipitoare..momente ce se graveaza definitiv in amintirile cuiva...imi place zambetul tau talhar de priviri...imi place cum iti patrunde privirea pana in cel mai intunecat colt al sufletului..e greu sa ai secrete fata de asa privire.....mai vad in tine acele vise ce le aveai adineaori, acele palpitatii incontrolabile...Si mereu cand vei avea nevoie sa te redescoperi, sa-ti reiei visele, voi fi aici,sincer, dezinteresat, gata sa te critic. -Iti multumesc. Acum trebuie sa plec. -Unde pleci? -Sa ma indragostesc!''

indragostire

''O zi in care nu esti indragostit e o zi pierduta. nu ai cum sa zambesti sincer, nici sa simti fluturi in stomac, pierzi euforia care iti face chipul si ochii sa straluceasca din ce in ce mai mult, pierzi elementul-cheie care te fac sa fii mai bun, mai frumos, mai dulce si mai tandru. un om indragostit iese cel mai repede in evidenta: ii radiaza chipul, zambeste mereu si are o atitudine pozitiva, e inconjurat doar de zambete si buna dispozitie. Nu putem fi indragostiti doar de o persoana. De cele mai multe ori ne indragostim si de frumos: de cerul albastru si limpede, de pomii cu frunze verzi ce infloresc, de mare, de munti, de frumos, de un zambet, de o privire. Indragostirea e o stare euforica, o stare care ar trebui sa ne inunde trupul in fiecare clipa. Poate asa am vedea mai multe chipuri infrumusetate de zambete decat chipuri bosumflate, poate am avea parte de mai multe priviri dulci decat de priviri incruntate, poate ar fi mai multa bunatate in fiecare daca am lasa valul sa ne poarte putin prin simtiri poate demult uitate. Nu e un pacat sa te indragostesti, nici o rusine. Fie ca esti indragostit de persoana cu care iti imparti viata , fie ca esti indragostit de frumosul din jurul tau sub orice forma, indragosteste-te! E cel mai frumos sentiment posibil, renasti in fiecare zi!!!''

venerare

‘’ …Si ne terminam propozitiile in acelasi timp. De fapt, le si incepeam la fel, iar vocea lui imi dadea impresia ca imi arata un adevar incredibil, ma facea sa simt ca el e altfel. Imi oferea un sentiment de implinire doar auzindu-l sau tinandu-l in treacat de mana. Langa el, simteam mereu ma pot destainui , ca are acces nelimitat la sufletul meu, fara a ma judeca. Si stia totul. Parca m-ar fi cunoscut de o viata. Nu era perfect, dar ma invata sa pot infrunta toate problemele vietii. Ma facea sa simt ca, orice ar fi, nimic nu poate rupe legatura dintre noi, ca pot avea incredere in el si in sustinerea lui in ciuda tuturor lucrurilor. In plus, imi oferea ceea ce nu stiam ca se poate: acea siguranta ca nu ma voi pierde niciodata in relatie, ca pot deveni cea mai buna versiunea mea, fara sa ma ingradeasca , crescandu-mi mereu stima de sine si implicit, facandu-ma sa simt ca noi doi devenim unul.

Si acum ma intreb: a existat cu adevarat asa sau doar eu l-am pictat asa intr-un tablou din sufletul meu, venerand imaginea lui ca pe cea mai pretioasa icoana?’’

impulsuri

- te pot insoti pana acasa, roxi?

-sigur, de ce nu! Imi tii de cald si asa, I am spus razand.

-iti dau geaca mea daca crezi ca iti e frig.

-si tu?vrei sa ingheti?

-eu sunt calit. Ti-am mai spus ca daca tie ti-e bine si esti fericita, eu sunt si mai fericit.

-Ce, acumvrei sa ma impresionezi? Fiiserios, n-ai sanse.

-Nu, printesa, nu vreau asta, vreau doar sa stii ca esti lanag inima mea si daca tie ti-e bine, eu sunt fericit. Fara subintelesuri.

Am rosit toata. Se vedea clar ca e sincer si intrebarea mea l-a deranjat.

-hai sa mergem atunci, ingerul meu protector! I-am zis pe o voce calda, surazandu-i.

-ba, unde mergeti??? intreba Bochis. Aveti treaba si va retinem de plecati impreuna?

-As vrea eu., raspunse Soso zambind si imghitind in sec. Duc printesa acasa, sa nu pateasca ceva.

- Pai ai grija de ea ca merita!

-Stiu. De aia o si insotesc.

- Bine baieti, lasati dulcegarii. Soso, daca vii, bine. Daca nu, eu plec.

- vin acum, Roxi.

Am luat-o incet spre casa. Era un frig de crapau pietrele. Doar era decembrie si aproape 5 dimineata.

-De ce taci? Ai ramas fara cuvinte?

-Nu, dragule.eu am mereu ceva de zis, doar ca mi-e frig. Si admir peisajul.

- Adica iar visezi? Hai sa iti dau geaca mea.

-ce sa visez mai? Nu vreau, si tie iti va fi frig. Mai bine ne oprim 2 minute sa ma strangi in brate ca stiu ca esti cald, I-am zis zambind provocator.

- Adica ma ispitesti? Hai aici, broscuta testoasa!

Imi spunea asa pt ca eram innebunita dupa broaste testoase. M -a luat in brate. Ma strangea atat de tare incat ii simteam bataile inimii prin toate hainele.

- Sa stii ca aici vei avea mereu loc, frumoaso!

-Promiti? L-am intrebat eu timid cu jumatate de gura.

- Mereu voi fi in umbra ta sa iti port de grija!vei vedea! Hai sa o luam din loc, e tarziu si e frig. Ai sa vezi ca va fi mai bine cand vei ajunge acasa, te bagi in patut si va fi cald. Mi-a dat drumul usor. Tot drumul nu a mai scos o vorba. Ma mai privea pe ascuns. La fel il priveam si eu. Amandoi stiam ca privirile noastre se intalnesc.

-Uite, am ajuns. Esti teafara si nevatamata.

-da, multumesc pentru companie. Mi-a facut placere sa te am alaturi. Ma linisteste prezenta ta.

- hai fugi sus, frumoaso! Ingheti.

- pai daca vrei, mai stam 10 minute in scara, e caldurica, pana te dezgheti si tu putin.

-nu ti- e somn? E 5 jumatate dimineata.

- ei, nu mor de somn. Sunt fresh, nu vezi? Ca scoasa din cutie.

- ce-i drept, esti superba in orice moment al zilei!

I-am zambit in semn de multumire si il priveam intens. Vorbea exagerat de mult, dar eu nu auzeam nimic. Ii vedeam buzele carnoase cum se misca si felul in care gesticula. Era fascinant. M-am lasat lovita de un impuls si l-am sarutat brusc.

-iarta-ma, m-am scuzat repede, dar nu m-am putut abtine. Plec acum. Somn usor. Si am luat-o la goana pe scari fara sa il las sa mai spuna ceva. L-am privit apoi de la geam, a ramas uluit acolo, nestiind ce s-a intamplat. ce-i drept, si eu eram la fel de uluita...

toti purtam cate o masca....

'' E usor sa presupui, sa arunci cu noroi in cea de langa tine atunci cand de fapt, pur si simplu nu poti vedea dincolo de masca ei, cand nu poti sa vezi ca le sangereaza inima si nu stiu cum sa mai strige dupa ajutor si tu ramai orb si indiferent, iar ea asteapta sa se intample un miracol si sa vezi ca are nevoie de tine acolo, atunci si mereu. E usor sa te intorci si sa pleci, gandindu-te ca doar tu esti ranit, fara sa simti ce lasi in urma ta. Desigur, e mult mai usor sa crezi ca ea ramane acolo si nu ii pasa, e mai usor si mai comod sa tragi concluzia asta atunci cand nu te intereseaza sa vezi ca masca pe care o poarta e o masca de protectie, doar vrea sa evite sa fie ranita, ar vrea ca doar tu sa poti sa o descoperi, fara sa profiti de slabiciunile ei. Si totusi, te intorci, pleci, te lasi condus de o ambitie prosteasca si de un orgoliu ce distruge o inima si mii de vise si sperante si ii frangi inima cu fiecare cuvant aruncat doar de dragul de a-l arunca , stiind ca o ranesti. Stiai ca nu poate zbura fara tine, totusi ii spuneai ca e printesa ta...Si ea te-a pictat intr-u tablou imaginar, zambind ca si-a gasit printul, crezand in minunea sufletelor-pereche...S-a pierdut in amintiri cu tine in atatea dimineti in care s-a trezit zambind, simtea ca isi intinde mainile si poate zbura spre cer, sa te atinga, erai ca un inger in viata ei tumultoasa, o raza de lumina si liniste. Iar tu pur si simplu nu vedeai dincolo de masca ei de om dur ca , de fapt, avea nevoie sa ii mangai inima, sa o lasi sa tipe, ca mai apoi sa se linisteasca in bratele tale, sa iti arate cat de mult te pretuieste si cata nevoie are de tine. Un om nu poarta o masca doar de dragul de a parea altfel, o face pentru ca vrea sa isi protejeze sufletul.``

mi-e dor...

'' Și câteodată mi-e dor...un dor nebun. Nu știu încă dacă mi-e dor de un <el>, de mine, de cineva anume care mi-a marcat existența într-un mod plăcut sau mai puțin plăcut. Știu doar că mi-e dor. În nopțile târzii în care nu am somn, privesc avid de la geam stelele și mă pierd printre ele. De cele mai multe ori, cascade de lacrimi îmi inundă fața. Poate mi-e dor de acel el care mă făcea să zâmbesc prin orice mijloace. Sau poate de acel el care mă făcea să simt că am lumea la picioare și nu pot să-mi doresc mai mult; poate de un el care mă ținea strâns în brațe și-mi șoptea ușor : „Știi că aici e locul tău, nu? Nu am să-ți dau vreodată drumul!” . Și totuși eu sunt aici, el cine știe pe unde. Poate mi-e dor de acel el care nu avea limite și mă lua de mână, spunand : „ Hai să mergem. Nu întreba unde pentru că nu știu. Dar știu că va fi de neuitat.” Și așa era. De neuitat. Credeam în castelele de zahăr și în pantoful pierdut la miezul nopții.
Sau poate mi-e dor de acel el care mă făcea să mă simt cea mai protejată femeie din univers, îmi oferea acea senzație de siguranță pe care nu mi-o putea lua nimeni. Mi-e dor de acel el care scoatea la iveala copilul din mine și adora să mă vadă alintându-mă în brațele sale...Mi-e dor de acel el care mă lăsa să-l privesc ore în șir, să plâng, fără să-mi ceara vreo explicație, iar apoi mă lua cald in brate și-mi șoptea: „ Știi că dacă tu îți dorești, pot rămâne aici mereu? Știi că, după ce plângi, ochii tăi sunt mai limpezi și pot privi până în adâncul sufletului tău? Știi că, pentru mine, ești cea mai frumoasă, nu?”
Acum stau și mă întreb dacă mi-e dor de un el anume sau mi-e dor doar de acele sentimente care mă făceau să fiu eu...Atât de fericită, de împlinită, de dornică de iubire. Cred că m-am pierdut pe drum. Și mi-am pierdut și inima printre altele. Am pierdut partea aceea din mine care știa să iubească și să dăruiască necondiționat, fără a se gândi dacă e bine sau nu. Și acum stau să mă întreb unde m-am pierdut, unde mi-am pierdut inima. La cine a rămas și a uitat să-mi înapoieze tot ceea ce mă făcea fericită, adică dorința acerbă de a iubi și a ferici persoana de lângă mine? 
Am nevoie să mă simt curată, să simt cum, la fel ca de multe alte ori, valurile mării iau de la mine tot ceea ce îmi îngreunează sufletul și mă lasă curată, plină de speranță și dornică de a inunda cu iubire și fericire persoana iubita. Am nevoie să mă regăsesc. Mi-e dor de mine, in cele din urmă. M-am săturat să nu simt nimic.Chiar și durerea a pierit. Și totuși, plâng.Poate plâng pentru ce am simțit cândva. M-am săturat de tăcerea de mormânt din sufletul meu. Mi-e dor să fiu un strop de rouă, o șoaptă de vânt...să fiu eu. Cu toate calitățile și defectele mele. Doar eu. Iubind, luptând, sperând, fericind.”

pierduta

''M-am pierdut. Nu mai puteam reactiona in niciun fel si nu mai
stiam ce sa zic. M-am lasat imbratisata, mi -am pus capul pe pieptul lui si inima ii batea la fel de tare ca inainte.

-Stii ca as vrea sa oprim timpul in loc? Esti asa de frumoasa cand esti linistita, atat de delicata in bratele mele. Mi-e teama sa te strang mai tare ca sa nu te frang. Esti ca o floare. As putea sa te privesc ore intregi si sa ma hranesc doar cu imaginea ta. Promite-mi ca nu e asa cum spune piesa, nu e 'just one last dance ', vor mai fi si altele.

-Iti promit, i-am raspuns eu timid fara sa ascult macar ce m-a intrebat.''

cer senin si furtuna

'' Fiecare om ce trece prin viata ta e ca vantul: adierea calda de vara, care te mangaie si iti aduce o briza care te racoreste si te poarta pe culmile visarii, iar atunci cand trece, dureaza o vesnicie pana iti revii din senzatia minunata care ti-a inundat simturile si o astepti iar si iar; mai este vantul care vine incet si te mangaie suav, iti alina sufletul si pleaca lasandu-ti amintiri de neuitat; alteori vine nervos si iti ia si ultima suflare, te sufoca si nu te lasa sa inaintezi, te trage mereu inapoi, te tine pe loc si in momentul in care incerci sa o iei din loc, te doboara la pamant.Iar atunci cand se opreste, te lasa in ceata, nestiind daca a adus ceva bun in viata ta. Si mai sunt rafalele de vant, care te iau, te trag doar inapoi, iti iau tot ce ai tu mai bun, te doboara, te poarta doar prin praf si noroi, iti murdaresc sufletul si iti iau tot ce ai mai pur, mai bun, lasandu-te fara nimic, doar cu un gust amar, un suflet murdar si dorinta de a nu fi iesit din casa in ziua in care s-a pornit. "

acel el

''E clar ca in viaţa fiecăruia există o persoană minunata care te face să fii dependentă de ea. Acea persoana care iti vorbeste frumos sau iti face complimente, care te asculta povestind cele mai aiurea chestii, si nu pentru ca mereu are timp pentru tine, ci pentru ca adora sa te aud vorbind. Acea persoana care, cu un zambet, iti alunga orice gand trist, are o vorba pentru tine oricand, la orice ora si te scoate din cea mai neagra stare. Acea persoana care iti mangaie sufletul, nu trupul, iti iubeste si frumusetea inimii tale, nu doar frumusetea chipului. Acea persoana care care te mangaie precum vantul mangaie norii si nu ti-o poti scoate din minte. Care iti taie respiratie cand iti spune ca adora ochii tai si limpezimea lor. Care te face sa fii cea mai fericita atunci cand nu gasesti speranta in vreun lucru. Care te face sa zambesti atunci cand esti furioasa si nu ai vreun chef. Acea persoana care iti inghite toate iesirile si acele moment in care te transformi in total altceva decat ceea ce cunostea el, care te invata zi de zi ca totul are o rezolvare. Acea persoana care adora mainile tale cand cer alinare, in fata caruia iti sclipesc ochii, iar inima ti se topeste cand ii auzi vocea somnoroasa, spunandu-ti cat de superba esti, desi stie ca nu crezi in acel moment.Acea persoana exista zi de zi, te priveste din umbra, e prezent in noptile tale. Acea persoana iti spune grabit un ‘’Te iubesc!’’, in timp ce schimba repede subiectul , sperand ca poate nu ai auzit . Si realizezi ca nu stii cum ar putea fi viata ta fara a-l avea alaturi, in umbra, in vise..Fara el, e ca si cum ai iesi afara, in rafale de vant, ploi torentiale, furtuni, fara a avea vreo protectie…''

pietrele

'' Pietrele ...trec prin multe maini, se ciobesc, se pierd, se regasesc, se arunca de ici colo pana ajung intr-o oaza, unde apa le slefuieste incet, finut, le plimba pe valurile ei si le transforma intr-o adevarata capodopera..Poate le gasesc aceiasi oameni, li se pare cunoscuta o anumita piatra, dar ea nu mai e demult ca si cea gasita odata...La fel e si cu inima...trece prin multe incercari, e franta, se pierde si intr-un final, ajunge sa inoate intr-o dragoste de mult visata. Se elibereaza, se curata si devine o inima curata, dornica de iubire si daruire. Poate atunci, cei care candva au lasat-o sa se piarda, o vor simti aproape..Dar niciodata nu va mai semana cu ceea ce ei au distrus! Pentru ca o dragoste adevarata curata orice inima si o face pura, limpede! Poate ar trebui sa fim mai atenti cand aruncam cu pietre de ici colo...s-ar putea sa fie inimi...''

melancolii

''- Daca ar fi sa am vreodata o fetita, as vrea sa aiba ochii tai. Asa mari si maro intens. Nu negri. Ci maro asa ca tine.ti-am zis, ai cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut. Hai nu rosi, imi zise, vazand ca imi las privirea in jos si rosesc.

- Nu rosesc! Ce credeai, ca ma impresionezi cu atat? E de la caldura sobei. Puteam profita de asta deoarece stateam chiar langa soba.

- Fii serioasa, iti cunosc deja fiecare gest! Cand te rusinezi, iti lasi privirea in jos, prinzi o culoare de rosu aprins in obrajori si sari repede sa te scoti!

-Nu zau! Ca ii fi tu Nostradamus!

-Nu sunt, da stiu ca melodia asta iti place, asa ca vom dansa!

In fundal,. Se auzea tony braxton-spanish guitar. Ce-i drept, era melodia mea favorita. Pana sa apuc eu sa riposez, deja eram in bratele lui si dansam. Ma privea intens, cu o privire calda, sincera, in care ma pierdeam.mi-am pus capul pe pieptul sau si am simtit instant o liniste interioara. Inima ii batea intr-un ritm neregulat. Dar totusi era la unison cu inima mea. Simteam ca doar noi doi existam. Nici nu am realizat cand s a terminat melodia si noi inca dansam.

-Hey, porumbeilor! L-am auzit pe Mihaita, colegul meu strigand. Voi nu vedeti ca s-a schimbat ritmul? Unde va credeti, la hotel?

- Nu ma, noi avem ritmul nostru! Se grabi Soso sa raspunda.

- Putem sta jos putin?, am intrebat eu timid.

-Sigur, frumoaso! Asta nu inseamna ca nu vom mai dansa acum seara. S-a intamplat ceva de ai cazut pe ganduri?

-Ei, nu am cazut pe ganduri. E foarte cald aici si am cam ametit. Ti-am zis eu ca ai pus ceva in vin., i-am spus zambind.

-Pai sa stii ca am pus! Putina otrava de pe sageata lui Cupidon. Asa poate ma mai bagi in seama.

-Hmmm...sa vedem pe cine loveste prima data otrava, pe mine sau pe tine. Poate si pe buzele mele se afla otrava.deci esti lovit din doua parti.

-Pe buzele tale rosii nu poate fi decat dulceata, in niciun caz otrava, se grabi el sa raspunda.

- Hai ca devii prea siropos. Ies putin afara sa iau aer.

-Ok. Vrei sa vin cu tine?

-Multumesc, as vrea sa fiu putin singura.

-Ok. Imi spuse el cam dezamagit.

Am iesit putin afara. Era un frig incredibil, dar zapada care lucea fulg cu fulg in btaia lunii m a facut sa uit de tot frigul si sa ma las furata de peisaj. Luna se oglindea frumos intr-o balta inghetata, iar razele ei se reflectau pergect pe neaua imaculata. Privind pierduta peisajul, am simtit doua maini calde pe umarul meu.

-Roxi, ai sa racesti! spuse Soso. Ia geaca mea sau vino inauntru. Canta profu' Timisoara!

-haha! Iar va plange. Hai sa mergem.

-Da manutele! Ai inghetat! Nici nu ma mir, cu bluzita asta asa subtire si fustita asta inexistenta. Tipic tie. Iti place sa stii ca innnebuesti lumea din jurul tau. De fapt, si daca ai veni infofolita, ai fi la fel de apetisanta.

-Hai mai! Nu ma tot peria atat, ce vrei? Sa te cred? Te pomeni ca te-ai indragostit!

- Mai stii? Zise el cumva retinut . Acum fii atenta, canta profu. Stii ca se supara daca murmuram in timp ce canta.

Profu Popovici era un om extraordinar. Timisoara era orasul lui de suflet si mereu canta melodia asta si ajungea intrins pe podea atunci cand melodia ajungea la final. Statea asa vreo 10 minute si plangea, in timp ce ne povestea cat de dor ii e de timisoara, dar ca e incantat si fericit ca noi suntem acolo, cu el si ii oferim afectiunea noastra. Te facea sa plangi, indiferent de cat de puternic era.Era un bărbat de vârstă mijlocie, statură medie, cu sprâncene groase, dar cu un chip ce inspira blândețe, o voce caldă și suavă.Un om ospitalier, deși casa lui nu avea multe de oferit, dar găseai toată iubirea, căldura si bunăvoința din lume. Mereu ne invita acasă la el de sărbători, ne pregătea vin fiert si mereu ascultam veșnica „Timișoara”. Iar el mereu trăia momentul intens, de parcă ar fi prima oară când ar auzi melodia. Se transpunea pur și simplu. Era momentul lui. Iar noi eram fascinați să-l privim așa. Era un om bun. În ochii lui puteai citi un suflet cald, bun, plin de înțelepciune, sensibil, cult. L-am adorat pe proful Popovici. Adoram să îl văd la școală povestindu-ne a nu știu câta oară despre „Examen la dirigenție” și coincidența în care se regăsea. În clasa a noua, el stătea în prima bancă. Iar in film, cand dirigintele face prezența, îl strigă pe băiatul din prima bancă „Popovici Alexandru”. Iar pentru el faptul că și el se numea Popovici Alexandru și stătea în prima bancă, era o coincidență ce îi făcea sufletul să tremure. Iar proful adora să ne povestească asta, lăsând mereu o lacrimă să îi curgă. Era adorabil, un adevărat exemplu pentru mine. Mă iubea pentru că nu ripostam atunci cand trebuia să citim, să facem referate, citeam cu plăcere tot ce îmi dădea pe lângă cărțile de la școala. Îl șicanam atunci când spunea „-Maxim 3 pagini, copii! Ai inteles , Roxana? ” , iar eu îi răspundeam înainte să termine „-Domnule profesor, nici prima idee n-o termin în primele 3. Lăsați, vă mai cultivați si dumneavoastră.”. Ce să se cultive el ,că era doar era doxă de carte. Dar îmi plăcea să-l șicanez mereu.Se întorcea cu spatele la mine si bombănea ceva, dar știam că îi place să citească ceea ce scriu. O făceam cu mult drag și multă implicare emoțională. Și el simțea asta.”