Mi-e dor de mine cea de altadata care putea sa treaca peste munti pentru a realiza ceva, de mine care nu tinea cont de parerea altora daca eram convinsa ca ceea ce fac e bine. Ma privesc in oglinda si nu ma vad...nu ma vad eu cea de demult. De cele mai multe ori vad doar doi ochi tristi si un chip sters pe care timpul deseneaza din ce in ce mai multe urme. Mi-e dor de mine asa cum eram eu mereu: vesela, pusa pe glume, senzuala, increzatoare, puternica si plina de viata. Uneori simt ca m-am pierdut in mine si nu ma mai recunosc, nu ma mai regasesc. Mi-e dor de amintiri pe care le-am trait si le-am uitat. Mi-e dor de visele si sperantele mele, de mine adormita langa sufletul tau, invelita de soaptele si zambetul tau, iubindu-te fara teama ca maine nu vei mai fi aici...
Mi-e dor de mine cu parul in bataia vantului, de valurile marii care sa imi spele tristetea din suflet, de curcubeul din ochii mei si de rasul meu colorat.
Mi-e dor sa traiesc, acum cand doar exist...Mi-e dor sa privesc soarele si sa ma imaginez deasupra lui. Atat imi e de do de mine ca as putea plange in nestire. Mi-e dor sa cred ca toti oamenii sunt buni. Mi-e dor de tot ce credeam odata ca va ramane neschimbat. Mereu cred ca tot ce este vechi, este si frumos. Pentru ca amintirile ne compun fara sfarsit pe noi, oameni ai prezentului, in care timpul trece si noi ramanem doar cu dorul de noi. Mi-e dor de mine cea naiva, care nu isi dorea sa observe oamenii pentru a nu vedea cata rautate se ascunde in unii, cata falsitate si cata minciuna. Daca nu mi-ar fi dor de mine, nu as fi eu. Cred ca as fi murit demult.
Mi-e dor de mine, prividu-ma in oglinda, incantata de ceea ce vad. Mi-e dor de mine avand timp pentru mine, timp sa visez, sa ma bucur de lucrurile marunte...
Mi-e dor de mine aia nebuna care alerga in mare de cum o vedea si simtea ca lumea ii apartine si ca locul ei e acolo, pe nisipul fierbinte, in marea albasra , mangaiata de soare. Mi-e dor de mine aia care batea u pumnul in masa chiar daca putea pierde tot. Acum a invatat sa fiu mai blanda, mai rabdatoare, mai tacuta. Dar mai am de invatat. Cand sunt singura in masina ( probabil singurul meu loc personal si neimpartit), ascult muzica tare si imi amintesc cum ma distram eu si cu mine. Cum ma opream de atatea ori din drum sa admir te miri ce si sa rad la unison cu cei din jur, chiar daca nu stiam de ce rad si nu ii cunosteam. Mi-e dor sa iau o carte in mana seara si sa nu o mai las pana e gata, fara sa-mi pese ca a doua zi voi fi lesinata de somn. Mi-e dor sa imi las pleoapele sa leneveasca cat vor ele, in timp ce visez iar si iar.
Uneori, ca sa ma descarc, as vrea sa pot sa plang fara motiv, sa tai 3 cepe mari si rosii si sa plang pana si ultima lacrima care se scurge din ochii mei si aluneca pe obraji, ajungandu-mi pe buze..
As vrea sa imi pun o rochie rosie din dantela, un ruj rosu-rubiniu pe buze, insotit de un zambet in care se regaseste un licar de speranta, dupa care as vrea sa imi pun un pahar de vin rosu, purpuriu asemenea buzelor mele,dar sec, care sa imi invaluie toate papilele gustative, un vin cu un buchet atragator,care sa fie o explozie de gratie si eleganta , cu gust plin si catifelat, dar cu aroma complexa si sa sorb inghitituri mici in timp ce savurez randuri dintr-o carte draga mie, care sa ma atraga in povestea ei minunata.
M-am indragostit de rosu mai nou, ca atunci cand faci o boala, fara sa vreau, fara sa am putinta sa ma apar dupa aceea. Rosu e ca o dependenta. O data ce il porti ori pe buze, ori pe unghii , ori ca imbracaminte, simti ca e cam greu sa mai traiesti fara rosu. De ce? Pentru a iti da senzatia de putere, simti ca poti trece peste cele mai mari obstacole cu un ruj rosu pe buze si un zambet seducator. Stiu ca daca am sa caut fericirea personala, voi avea ce imparti si celor din jur. Arta de a invinge se invata din infrangeri.
Acum imi doresc sa ma opresc putin din toata goana aceasta si sa vad ca viata e frumoasa daca imi si doresc asta. In viata totul se intampla o singura data si nu vei mai putea niciodata trai clipa de ieri, de aceea trebuie traita la maxim. Iar vorbele... ei bine, vorbele trebuie spuse. Nu lasa vorbe nespuse, poate maine nu mai ai cui sa le spui. Si vei regreta. De aceea aleg sa traiesc totul. Acum. Aici. Asa cum imi vine, fara retineri sau constrangeri. In fond, ce se-ar putea intampla? Sa fiu dezamagita de unele reactii? Macar stiu ca am incercat. Sa ma doara unele raspunsuri? Si durerea face parte din viata. De cele mai multe ori, in viata cautam explicatii si ne pierdem timpul cautand un motiv. Uneori, nu exista si e trist, dar poate chiar aceasta e si explicatia.
E bine sa iti amintesti uneori, sa visezi, sa zambesti cu gandul la amintirile tale. Si cel mai indicat sfat e : usurinta! Cu un zambet, totul pare mai usor. I
In realitate, viata e un drum cu sens unic. Esenta ei este sa mergem inainte.
Rujul rosu pe buze si drept inainte!
