Memento mori....Nu uita ca esti muritor. Si totusi uitam asta atat de des...
Timpul fuge mai repede decat cel mai rapid om din lume. Si nu il putem opri. Nu il putem incetini. Nu putem da timpul inapoi, din pacate. Putem doar să mulțumim pentru aducerile-aminte, pentru amintiri pe care nimeni nu ni le poate lua.
Si totutsi, de multe ori am mai avea atatea de facut, atatea de spus, atatea de oferit, dar fiecare om are timpul lui pe acest Pamant si se pare ca timpul nu iarta. Uneori e ireal cât de repede zboară și cât de multe nu am făcut sau nu am spus, realizam câte mai aveam de spus doar după ce timpul ne e furat intr-un mod sau altul.
Azi sunt 9 ani. Noua ani de când am hotarat sa formăm un cuplu. Deși viața ne-am rezervat alte planuri și am luat-o pe cai diferite, ar fi o minciună să nu recunosc clipele frumoase si prea fericite trăite lângă tine. Involuntar, mereu mi-am amintit de tine in aceasta zi. Imi amintesc când te intrebam:
- Alta zi nu ti-ai gasit si tu sa ma întrebi dacă vreau să fiu iubita ta, numai in1 noiembrie? O sa ne sărbătorim aniversarea de ziua mortilor!
- Noi vom sarbatori dragostea mereu in 1 noiembrie, nu morții. Noi vom fi fericiți de 1 noiembrie., îmi răspundeai zâmbind.
Și azi? Azi ce sărbătorim? Vorbesc cu tine pentru ca stiu ca ma vezi si ma auzi de acolo de Sus. Azi unde e fericirea pe care o sărbătorești tu? Sau eu? Azi ti-am dus flori și lumânări la mormânt. Asa am sărbătorit, împreună cu fiica noastră și părinții tăi. Azi am mers la mormântul tau. Am plans. De durere. De neputinta. De frustrare. De furie. De dor. Am fumat o țigară cu tine. Doar eu. Ca in Rai nu cred ca ai voie sa fumezi. Ti-ai arde aripile. Am vorbit cu tine in timp ce ma priveai rece de pe piatra mormantului tau. Te-am certat si tu încă îmi zâmbești. Nu mi-ai spus nimic. Poate ca nici nu as fi vrut. Ai stat acolo ca o statuie rece, de-a pururi împietrită. Privind și zâmbind. Ti-a placut imaginea ce ai vazut-o? Ti-a placut sa ne vezi pe toți plângând? Nu cred. Nu ai fost niciodată atat de crud încât să îți facă plăcere durerea altora, mai ales când e vorba de cei dragi tie.
Te-am visat din nou zilele trecute. Nu mi-ai spus nimic , asa cum o faci de obicei in visele mele. De data asta doar mi-ai zâmbit și ai tăcut. Atâta tot.
Te-am visat de atatea ori de când Dumnezeu a decis să te ia lângă El și m-am întrebat mereu de ce. De ce te visez atat de des? Poate pentru ca nu am apucat sa iti spun tot ce mai era de spus. Poate pentru ca nu am apucat sa iti multumesc asa cum meritau pentru fiica noastră, pentru tot ce ai făcut pentru mine și pentru sprijinul tau . Poate pentru ca nu am apucat sa te rog sa ma ierți pentru toate momentele in care mi-am iesit din fire și am avut certuri și neplăceri, poate pentru ca și tu mai aveai ceva de spus. Nu am gasit încă o explicație.
Independent de certurile noastre, de neplăceri și clipe triste, mereu am apreciat calitățile tale și sufletul tau mare și bun. Independent de problemele noastre, stiu ca m-ai iubit cu adevărat și sincer. Mereu ai fost acolo pentru mine și nu m-ai lasat sa cad. Mi-ai oferit sprijin, m-ai încurajat și mi-ai spus :
- Sari tu, sar și eu, sa stii! , era replica ta mereu cand spuneam ca nu mai pot.
Dar de data asta n-am sărit eu, ai sărit tu și nu ai prevenit pe nimeni, ne-ai lasat doar cele mai calde vorbe și ai plecat pentru totdeauna. Ai plecat fizic. Pentru ca te găsesc mereu in amintiri, in suflet, în chipul fiicei noastre care e bucata ruptă din tine.
Ce as mai putea sa iti spun acum? Ar fi atat de multe de spus și totusi nu îmi găsesc cuvintele...Plecarea ta a fost șocul vieții mele, atat de brusca, atat de dureroasă, atat de nedreaptă...
Azi sunt 10 luni de când ai plecat, de când nu ti-am mai vazut chipul, de când nu ti-am mai auzit vocea decât în vise. Uneori îmi doream să te scot de acolo ca sa pot macar sa te mai îmbrățișez o data, să îți poți săruta și îmbrățișa fetița.
Nu stiu daca Divinitatea și Cerul au avut nevoie de tine mai mult decât are ea, dar stiu ca as da zile și ani din viata doar sa mai fii, să mai rămâi printre noi chiar dacă doar sa ma cerți sau sa nu îmi vorbesti, doar sa fii aici. Acum. Si maine. Si poimâine. Si in fiecare zi...
Poate ne vom intalni cândva. Când și timpul meu va fi fugit. Poate atunci ne vom putea spune toate vorbele nespuse. Poate atunci voi înțelege de ce.
Pana atunci, îmi rămân întrebări fără răspuns, îmi rămâne doar să îți privesc chipul gravat pe acea piatra rece și lipsită de viata si sa îmi amintesc cu drag de toate momentele minunate pe care mi le-ai oferit. Pentru ca sunt singurele care contează.
Multumesc. Iarta-ma. Multumesc.
Doamne Doamne sa aiba grija de sufletul tau, iar tu de fetița noastră!
