Si da. Nu sunt perfecta si nici nu am pretins vreodata ca sunt sau ca voi fi. Cel mult pot incerca sa fiu mai buna, mai onesta si mai intelegatoare. Poate mai putin naiva si mai mult cu picioarele pe pamant.
Daca am gresit??? Si inca cat.
Daca am ranit? Mai mult decat imi imaginam.
Daca am inselat? De la oameni, pana la asteptari, inclusiv pe mine.
Daca am mintit? Mai bine decat ma asteptam sa stiu minti.
Daca regret??? Unele chestii, da. Altele, nu. Pentru ca mi-au aratat ce inseamna : ASA NU!
Am gresit. Atunci cand cei din jur imi spuneau ca nu e bine, dar nu am tinut cont. Am gresit atunci cand ego-ul meu a fost mai presus de sentimente si am pierdut bucati din suflet si oameni dragi. Am gresit atunci cand nu am spus ce simt, ce ma doare si am izbucnit dupa o perioada, ranind si ranindu-ma. Am gresit atunci cand am crezut ca totul mi se cuvine si ca nu trebuie sa ofer nimic in schimb. Am gresit atunci cand nu mi-am asumat greseli si am incercat sa dau vina pe cei din jur pentru esecurile mele. Am gresit atunci cand nu mi-am delimitat bine prioritatile si i-am ranit pe cei din jur. Mereu cei care te iubesc au prioritate. Dar asta am vazut dupa mult timp. Si nici acum nu prea stiu sa aplic bine treaba asta. Mai am de invatat.
Am gresit atunci cand am catalogat oameni care ma iubeau, strigandu-le in fata ca nu simt nimic pentru mine, doar pentru a-i rani, desi stiam ca gresesc. Am gresit oferind prea putin celor care meritau totul si prea mult celor care nu meritau ceva. Am gresit de fiecare data cand ma descarcam urland la persoana iubita, desi nu avea vreo vina. Am gresit atunci cand nu am spus : ''iarta-ma!'', ''multumesc!'' si poate era tot ce persoanele din jur aveau nevoie sa auda. Am gresit atunci cand nu am spus : ''hai sa vorbim!'' si am preferat sa tip si sa arunc cu gunoi si apoi am facut pe victima. Tot eu.
Am gresit avand asteptari de la cel de langa mine, fara ca eu sa-mi dau interesul sa aflu macar ce asteptari are el de la mine.
Am ranit. Atunci cand nu am putut sa impartasesc sentimentele cuiva, desi amageam cu vorbe dulci. Atunci cand promiteam un lucru si probabil si uitam ce promiteam, de unde sa ma mai tin de promisiune?? Singurele promisiuni de care m-am tinut mereu sunt cele facute fiicei mele. Ea e sfanta pentru mine.
Am ranit atunci cand am aruncat vorbe grele la nervi. Bineinteles, nu mi-am cerut scuze mai apoi. Pentru ce??? Tipic mie. Am ranit atunci cand am negat adevarul, desi stiam ca persoana in cauza ma va ierta. Am ranit atunci cand , din prea multa siguranta, ''jucam'' ping-pong cu inima cuiva. Nu stiam ca doare al dracu' de tare. Dar si dupa ce am aflat, am facut la fel. Asa ca...
Am ranit atunci cand nu mi-am aratat adevaratele sentimente sau trairi, iar omul de langa mine traia pentru asta. Am ranit atunci cand m-am inchis in mine si am preferat sa ma refugiez in alte brate decat sa discut. De ce sa fac un lucru simplu cand pot rani si rupe suflete? Doar n-oi fi proasta!! Oribil! Am ranit atunci cand am inselat asteptari si nu am facut nimic ca sa repar asta.
Cred ca am ranit mereu. Zi de zi. Si pe fiecare om ce exista sau a existat in viata mea. Nasol sa traiesti cu asta ....
Am inselat. Oameni. Oameni pe care nu i-am iubit. Am pus pe spatele milei, ca cica imi era mila sa le spun ca nu mai merge, asteptam sa-si dea seama in timp ce paote eu eram in alte brate. Nu pentru sex. Mai mult pentru cuvinte dulci care sa ma faca sa visez. Ca nah, mi-era greu sa-mi deschid gura, sa spun : ''prietene, nu mai merge! mersi pt tot, dar gata!''. Am incercat o data, pe bune, nu a mers. Omu` ma iubea, m-a rugat sa ne mai dam o sansa si am cedat. Mi-a parut rau de el si mi s-a facut mila. Asta e ceva ce nimeni nu poate nega: ca am suflet bun si sunt sensibila. Dar nu ma ajuta si nici nu ma scuza. Din contra.
Am inselat omul de langa mine.Da, omul iubit. De ce? De proasta!! Nu pentru ca el nu era bun. Ci pentru ca eu nu am fost destul de inteligenta sa vad dincolo de orgoliu si sa imi spun durerile intr-un mod in care el sa inteleaga. Si bineinteles, era prea greu sa inteleg ca responsabilitatile lui si stresul zilnic il impiedica uneori sa-mi deseneze castele pe nori si sa-mi spuna povesti despre zane si printi. Si normal, de ce naiba sa fi incercat sa il ajut? Mai bine i-am dat pace si l-am lasat neajutorat, fara o vorba buna sau o mangaiere sau o imbratisare si m-am dus sa ascult vorbe dulci.Si bineinteles, de ce sa apreciez eforturile pe care le facea ca sa ma multumeasca sau sa imi faca pe plac? Da' pe dracu! Am dat in el, i-am cerut incontinuu, l-am blamat si acuzat si am oferit NIMIC! Invinuindu-l pe el pentru tot. Bine, avea o mica parte din vina. Dar tot eu nu stiam exact ce sa-i explic ca nu face bine , asa ca e scuzat. SI tot eu raman scorpia fara suflet. Desi e omul iubit. Si sufletul meu e la el. Cu tot cu inima si pori si piele si trup si minte. Bineinteles ca nu va crede niciodata asta. Nici eu nu m-as putea crede! e sub orice ratiune sa pot trai impacata cu asa ceva!
Am inselat asteptarile oamenilor dragi, oamenilor ce ma iubesc. Atunci cand credeau ca sunt pe linia de plutire, Poc o plama ca sa se trezeasca la realitate si sa vada ca nu am tinut cont de nimic si am dat-o iar in bara. Si ghici cine plangea apoi si mergea sa caute sprinjin?? Tot eu! Bineinteles, spasita, cu regrete si spunand ca data viitoare voi fi mai atenta si nu imi voi mai repeta greselile. Un drac! Am facut la fel si data viitoare, si dupa aceea!
M-am inselat inclusiv pe mine. Mi-am inselat asteptarile ce le aveam de la mine. Cum? Foarte simplu. Mintindu-ma in timp ce stiam adevarul!
Cu asa ceva e chiar greu sa nu ai remuscari sau mustari de constiinta. Sa stii ca ai dezamagit constant. Si nu ai facut nimic ca sa te opresti.
Am mintit Vai, si inca cat! De ce? De idioata, asa cum spune si EL atunci cand il enervez. Mama, si cata dreptate are. Dar bineinteles ca ma oftic , doar e greu sa recunosc ca are dreptate. Desi nu e frumos sa jignesti, dar cateodata mai e nevoie de o mustrare din asta ca sa atingi pamantul putin. Am minti de la oameni dragi pana la persoane iubite mult si bine. Doar pentru ca mi-a fost teama sa infrunt adevarul. Nu ca mi-ar fi dat cineva in cap sau ca nu ar fi considerat ca e omeneste sa gresesc, da' nah..Nu e asa ca e mai usor sa trantesc o minciuna??? Pe care ma chinuiam sa o tin minte in caz ca mai ating acel subiect vreodata. Am mintit doar ca sa spun ce asteptau altii sa auda. Ca cica asa le fac un bine. Da un drac'! A fost mai rau apoi pentru ca nu mai puteam sa imi retrag vorbele si omu` ma credea si era fericit. Si era o fericire care ma durea. Pentru ca i-am construit fericirea pe o minciuna . Sau pe minciuni. SI doare al dracu` cand incerci sa iei asa ceva.
Si ghici ce? Pana si pe mine m-am mintit. Ba ca nu-mi pasa, ba ca nu iubesc, ba ca nu se va afla, ba ca nu face rau o miciuna mica. Desi nu exista minciuna mica sau mare. E MINCIUNA si gata! Si doare! Ranesti persoana pe care o minti si apoi te doare cand iti spune ca nu mai da doi bani pe cuvantul tau. Apoi poti tu sa te tarasti cu morti si sfinti si dumnezei, chiar daca ai dreptate. Ca ciuciu! Altii vor avea credibilitate si tu pauza.
Ei, si sa vezi apoi mustrari de constiinta. Alea ca alea, da' pana mai fac eu oamenii aia sa creada in mine...Vai mama mea!
Regret. Multe. Unele ca nu le-am facut la timpul lor, altele ca le-am facut prea repede si altele ca doar am indraznit sa ma gandesc sa le fac. Regret cuvintele nespuse. Vorbele aruncate la nervi. Mangaieri ce nu le-am ofr\erit si altele ce le-am oferit. Regret ca nu am stiut sa tin cont de anumite sfaturi. Ca nu am stiut aprecia si nici nu am stiut sa fiu onesta. Regret. Si nu ma ajuta la nimic.
Cel mult ma pot uita in oglinda si sa incerc sa fiu un om mai bun. Sa nu-mi repet greselile si sa fiu exact asa cum trebuie sa fiu. Fara sa insel asteptari sau oameni, fara sa mint sau sa dezamagesc. Fara sa ranesc si fara sa astept fara sa dau ceva in schimb. Vreau sa imi promit asta. Si sa ma tin de promisiune. E de ajuns. Si nu pot sa duc mai mult. Nu ma mai suport nici eu, cum naiba sa ma suporte altii???
