Iubire

     

  Un om care iubeste, mereu va fi frumos. Un om care e iubit, va fi mereu minunat.

    Iubirea nu inseamna doar o zi frumoasa mereu. Iubirea inseamna sa il alegi pe cel de langa tine in fiecare dimineata chiar si atunci cand viata devine grea. Sa fiti o echipa, sa radeti, sa plangeti, sa va tineti de mana cand e usor si cand e greu. Sa va ascultati, sa va sprijiniti , sa va iertati. Pentru ca acea iubire adevarata nu e perfecta, e doar reala , sincera si construita pas cu pas, zi de zi. Iubirea adevarata e cand doua inimi construiesc un singur drum, impreuna, doar al lor, presarat cu toate momentele ce le-au trait, cu lacrimile varsate, cu zambetele oferite, cu imbratisari calde... Iubirea e cand te uiti in ochii celuilalt si te vezi cel mai frumos om din Univers. Pentru ca asa te vede el. Si stii ca are dreptate. Si te regasesti in limpezimea ochilor lui, in timp ce te pierzi in amalgamul de fiori ce iti strabate trupul.

 Iubire e atunci cand stii ca poate sa te franga cu o singura imbratisare, dar stii ca in bratele lui te simti in siguranta.

Iubire e atunci cand incepi o fraza, iar celalalt o termina. Cand dorintele voastre coincid. Cand stii ca si in alt Univers , tot el ar fi implinirea ta.

Iubire e atunci cand stii sa ii dai drumul, daca locul lui nu e langa tine. Iubire e cand te bucuri de bucuria lui, de succesul lui, de realizarile lui.

Iubire e atunci cand il vezi pe omul de langa tine ca cel mai frumos, mai minunat si mai bun, dar in acelasi timp ii iubesti defectele.

 Iubire e atunci cand ii vorbesti frumos, ii iei apararea si nu permiti nimanui sa vorbeasca urat. 

Iubire e atunci cand inima si sufletul stau sa iti sara din piept doar la auzul vocii sale.

Iubire e atunci cand buzele tale nu apuca sa zambeasca, in timp ce inima iti rade!

Iubire e atunci cand trupul tau se contopeste cu al lui si nimic in jur nu mai exista!

Iubire e atunci cand nu exista nicio explicatie, dar stii ca e iubire!

Imi e dor de mine...

         Imi e atat de dor de mine, incat nu stiu in ce moment m-am oprit atat de mult, in ce moment m-am pierdut...

Exista momente in viata cand simti ca te apasa totul, cand trupul e obosit, mintea e haotica si parca sufletul e gol. Exista acele momente cand iti cauti linistea in oameni, in zgomot, in muzica, in fuga, dar oricat de repede ai alerga, parca nu gasesti nici linistea, nici acel ceva sa te ridice cu adevarat.

      Da. Imi e dor de mine. Imi e dor sa scriu. Imi e dor de baile fierbinti, lungi, parfumate, cu spuma care imi mangaie trupul, cu un pahar de vin rosu langa cada si o carte buna in mana.

Imi e dor sa ma privesc si sa fiu multumita de ceea ce vad. 

    Imi e dor de mine.

Imi e dor sa imi ofer si mie bunatatea pe care o ofer altora. Sa ma imbratisez atunci cand nimeni nu o face, sa imi iert greselile asa cum ii iert pe altii, sa imi vorbesc frumos atunci cand inima imi e obosita, sa imi dau timp sa ma vindec, sa imi ofer rabdare cand pasii imi sunt nesiguri ai sa ma iubesc chiar si in zilele in care simt ca nu merit.

Pentru ca.... Si eu sunt la fel de importanta ca si toti cei pentru care lupt in tacere...

Imi e dor sa stau linistita, singura pe o banca, sa ascult muzica in casti si sa plang in voie daca simt ca se asta am nevoie ca sa ma resetez. 

   Imi e dor sa vad partea plina a paharului, bunatatea din oameni. 

Pentru ca asta m-a ajutat mereu ca sa am sufletul curat si nu incarcat cu resentimente, ranchiuna sau mai rau, cu ura.

Mereu am incercat sa vad ce e mai frumos si mai bun in om. Si mereu am pastrat doar amintirile frumoase traite, chiar daca acea persoana m-a dezamagit sau m-a ranit mai mult sau mai putin intr-o anume etapa a vietii. Am ales mereu sa vad partea plina a paharului, sa imi amintesc zambetul omului sau nenumaratele clipe in care m-a facut sa zambesc sau sa fiu fericita.

Nu urasc si nu am urat vreodata vreo persoana. 

      Da. Au fost oamenii care m-au ranit candva. Vor mai fi si pe viitor. Dar nu imi murdaresc sufletul, nu urasc, nu port ranchiuna. Poate imi displace un om. Poate nu suntem pe aceiasi lungime de unda. Poate nu avem aceleasi opinii sau aceleasi gusturi. Si asta pentru ca suntem diferiti. Poate m-a ranit si nu imi mai doresc sa il vad. Dar nu ii port pica si asta nu inseamna ca am uitat amintirile frumoase.

      Si eu am ranit la randul meu. Voit sau nevoit. Cu stiinta sau cu nestiinta. Poate am ranit oameni care m-au iubit in acele momente. Poate am ranit oameni care au tinut la mine. Poate am luat decizii care într-un anumit moment, i-au ranit pe cei din jur. Poate eu am considerat ca atunci si acolo, decizia mea a fost cea mai buna si nu am realizat ca ar putea rani pe cineva. Dar chiar si asa, sunt convinsa ca am daruit multe , nu doar am ranit. Si mi-ar place sa cred ca oamenii mereu isi vor aminti doar ce au trait frumos si bun, nu si ce i-a ranit.

      Mi-ar place sa cred ca si cei din jur vor sa isi pastreze sufletul curat si nu si-l incarca cu resentimente, ranchiuna , ura, amintiri urate...

Pentru ca in final, conteaza doar clipele frumoase traite, cele care iti fura o lacrima sau un zambet strengar, cele care parca opresc timpul in loc sau cele care te fac sa razi cu pofta din senin...

Un om cu amintiri dragi e un om frumos. In schimb, un om care are regrete, care are resentimente, care uraste , are sufletul incarcat, apasat, privirea trista si parca se urateste pe zi ce trece. 

      Nu suntem perfecti. Perfectiunea nu exista. Toti gresim. Cu sau fara stiinta. 

Dar cu cat iubim mai mult, imbratisam mai mult, iertam mai mult, cu atat viata va fi mai frumoasa!

Singura responsabila esti TU!

        Dupa multe si multe nopti nedormite, ganduri, analize, intrebari fara raspuns aparent, ajung la concluzia ca singura responsabila de fericirea si nefericirea ta esti TU ! Si doar TU! Nu un el sau o ea sau cei din jur. Poti alege daca vrei sa fii fericita sau nu. Si totodata, trebuie sa constientizezi ca nu esti responsabila de fericirea sau nefericirea nimanui. Fiecare e responsabil in mod direct de fercirea individuala.                Pare ca am trait ca intr-o cutie pana acum, crezand ca o anume persoana e de vina pentru tristetea sau nefericirea mea. Si nu e asa. Simt ca m-am eliberat. Mi-am invins toti demonii. Am fost falita, am fost la pamant, am fost mintita, luata de proasta , am fost inselata sau poate distrusa. Numele meu  a fost tarat prin noroi de mai multe ori si de fiecare data m-am ridicat si l-am curatat. Apoi, mi s-a spus ca nu stiu sa iert atunci cand am refuzat sa mai acord o sansa oamenilor care m-au dezamagit, mi s-a spus ca sunt egoista doar pentru a-i exonera de vina pe cei care mi-au gresit. Dar oare chiar mi-a gresit cineva? Sau eu am permis sa mi se atribuie greselile lor individual, fara a privi in ansamblu si a reliza ca, de fapt, fiecare a facut doar ce a stiut, iar acele „greseli” practic sunt nestiinta sau neputinta. 

Si am realizat apoi ca m-am intristat sau m-am suparat degeaba.

        Uneori, pleci pentru ca nu te mai simti in siguranta, pentru ca tu consideri ca cel de langa tine nu te apreciaza si nu va recunoaste eforturile tale, dar de fapt pleci pentru ca asa ai ales si poate iti e frica de asumarea faptului si cauti scuze pentru asta. Ajungi la o limita in care nu mai suporti si incepi sa vrei sa inveti sa te cunosti, sa iti gasesti prioritatile si sa te regasesti. Ajungi acolo unde stii ca meriti mai mult decat jumatati de masura, unde stii ca tot ceea ce ai nevoie trebuie sa iti oferi TU. Si Doar TU.

        Probabil in urma ta va ramane un om care va crede ca e nedreptatit, neinteles, care se va victimiza si va trai cu falsa impresie ca ai plecat pentru ca nu l-ai iubit suficient, pentru ca nu l-ai inteles, pentru ca esti egoist. Ceea ce nu trebuie sa te afecteze. Poate intr-o zi, acel om va descoperi ceea ce e cu adevarat important: ca nu e datoria ta sau a altcuiva sa il faca fericit sau nefericit! Nici nu trebuie sa il ierti si nici sa te ierte. Nu i-ai gresit si nu ti-a gresit cu nimic. Totul a fost din nestiinta sau neputinta. Si atat. Fara alte explicatii si alte scuze.

Nu trebuie sa te amagesti iar si iar si nici sa te irosesti la nesfarsit acordand explicatii inutile, care oricum nu vor schimba trecutul, prezentul sau viitorul. De fapt, daca le analizam, practic, exista doar trecut. Prezentul, in urmatoarea secunda deja e trecut. Iar viitorul poate fi doar o iluzie. Singurul lucru ce ne ramane e trecutul.

        Mi se pare ireal sa vad femei care se injosesc incercand sa tina un barbat langa ele, rabdandu-i orice, acceptandu-i toanele si mizeriile, justificand apoi ca e dragostea vietii, cand de fapt, relatia in care s-au plafonat de bunavoie tradeaza doar parearea extrem de proasta pe care o au despre ele si faptul ca nu stiu sa se aprecieze si sa se fericeasca. Am ajuns in punctul in care am un orgoliu respectabil si un egoism pe care multi nu reusesc sa il inteleaga. Stiu sa iubesc, dar acum ma iubesc intai pe mine insami, sunt ca un puzzle si indiferent in cat de multe piese as fi dezmembrata, pot oricand sa ma asamblez singura la loc. Eu pe mine. Eu sunt omul potrivit pentru mine. Singura responsabila de bunastarea mea, de fericirea mea sunt EU! Si atat! Si apoi, daca un EL va reusi sa inteleaga ca nu ii sunt datoare si nu imi e dator cu nimic, sa inteleaga ca iubirea doar e si atat si ca iubirea nu doare, nu creeaza toxicitate si nici alte boli, ca iubirea e un intreg unde nu mai incape nimic rau din exterior si tot spatiul creat de un EA si un EL, de EI, intregul acela minunat pe care il formeaza prin uniunea lor vindeca pe loc tot ce-i murdar. Acolo unde doare, nu e si nu va fi iubire. Trebuie sa il iubesti pe  cel de langa tine asa cum te iubesti pe tine. Nu mai mult, nu mai putin. Strict atat cat te iubesti pe tine. 

Si in fond ce e iubirea?

Iubirea e iubire pana la final, oriunde ar fi acela. Nu se termina in momentul in care te certi sau te desparti de cineva. Ramane ca o samanta adanc sadita in sufletul nostru, pregatita sa iasa la lumina oriunde, oricand, cine stie pentru cine. Dar in primul rand pentru tine. Iubirea inseamna sa nu urasti atunci cand nu ti se raspunde asa cum ai dori, nici macar cand ti se raspunde cu rautate sau dispret. Iubind, nu pierdem nimic, doar ne pastram sufletul cald si bun, pregatit oricand pentru o viata senina, armonioasa, implinita. Iubind, castigi un suflet liber si linistit, neatins de regrete, frustrari sau dureri. Nu am pierdut niciodata iubind. Este adevarat ca uneori nu am inteles clipele prin care am fost nevoita sa trec, dar apoi mi-am amintit ca Dumnezeu da la orice o rezolvare si iti da doar cat poti duce, El stie asta mai bine ca oricine. Daca El crede ca poti, sigur poti. In plus, dupa orice sfarsit, urmeaza un alt inceput, dupa orice pierdere de sine urmeaza o regasire si dupa orice esec urmeaza o reusita.

Atunci cand un om drag vrea sa-mi plece din suflet, il las sa plece. Nu insist sa il opresc , nu ma opun si nu ma stradui sa il conving sa ramana. E responsabil de alegerea lui. La fel cand trebuie sa scot pe cineva din suflet. Eu stiu ce e cel mai bine pentru mine si nu voi cauta sa ma justific atunci cand voi pleca din sufletul cuiva. Daca pentru a exista in viata cuiva , trebuie sa devin altcineva, atunci mai bine ma retrag. E o naivitate ca o femeie sa creada ca lumea unui barbat se rezuma doar la femeia de langa el. Devine chiar amuzant cand un barbat e sigur ca el e lumea femeii de langa el. Fiecare individ are propria-i lume in care e stapanul sinelui.

 

        De aceea e asa de important sa lasi anumite lucruri sa treaca. Sa le dai drumul. Sa te desprinzi de ele. Oamenii trebuie sa inteleaga ca nimeni nu triseaza, uneori castigam, alteori pierdem. Nu trebuie sa asteptam sa ni se dea ceva inapoi, sa ni se recunoasca efortul, sa ni se descopere geniul sau sa ni se inteleaga iubirea. Sunt momente in care trebuie incheiate niste etape. Nu din orgoliu, nu din neputinta sau mandrie, ci pur si simplu pentru ca acel lucru nu se mai potriveste cu viata ta. Inchide usa, schimba discul, fa curat in casa, sterge praful. Nu mai fi cine erai, fii cine esti!

         

        In plus, cand ma trezesc dimineata, vreau sa ma simt plina de entuziasm, stiind ca ziua imi va aduce nenumarate realizari, pe care poate nu le voi constientiza pe moment. Este destinul meu sa rad si sa fiu plina de bucurie. Sa ma simt puternica si in siguranta. Este destinul meu sa ma simt bine in pielea mea si sa stiu ca fiinta mea e nepretuita. Desigur, ma voi confrunta si cu incercari, deoarece rolul lor este sa ma ajute sa ma maturizez, dar e destinul meu sa stiu cum sa le fac fata si cum sa le depasesc. Este destinul meu sa fiu victorioasa si sa fiu fericita! Este destinul meu sa duc o viata minunata!

Mai mult de atat, spun intotdeauna ceea ce simt si incerc sa fac ceea ce gandesc. Fara prea multe ganduri, fara prea multe „dar daca?”, fara prea multe ezitari.

Pur si simplu sunt Eu. Cu toate calitatile si defectele care ma definesc. Cui ii place, usa mea e deschisa daca vrea sa ramana. Usa mea e deschisa si pentru cin vrea sa plece. Singura rugaminte e sa nu stea nimeni in usa. Nu de alta, dar am nevoie ca intrarea si iesirea sa fie mereu libera. 

    Eu sunt doar un individ in aceasta lume, fac parte dintr-o iluzie in aceasta lume si Eu-l meu stie exact cum sunt eu si ce masti am.  Sunt o simpla manifestare a Universului.

 

Mi-e dor...de mine!

    Uneori, imi e atat de dor de mine...de zambetul meu, de calmul meu. Uneori imi e atat de dor sa plang in voie, linistita, sa scot toata durerea si frustrarile si sa fiu iar curata, plina de bunatate, de iubire, de zambete calde oferind cele mai neasteptate momente, momente de neuitat , care aduc fericire si zambete in suflete. 

    Mi-e dor de mine cea de altadata care putea sa treaca peste munti pentru a realiza ceva, de mine care nu tinea cont de parerea altora daca eram convinsa ca ceea ce fac e bine. Ma privesc in oglinda si nu ma vad...nu ma vad eu cea de demult. De cele mai multe ori vad doar doi ochi tristi si un chip sters pe care timpul deseneaza din ce in ce mai multe urme. Mi-e dor de mine asa cum eram eu mereu: vesela, pusa pe glume, senzuala, increzatoare, puternica si plina de viata. Uneori simt ca m-am pierdut in mine si nu ma mai recunosc, nu ma mai regasesc. Mi-e dor de amintiri pe care le-am trait si le-am uitat. Mi-e dor de visele si sperantele mele, de mine adormita langa sufletul tau, invelita de soaptele si zambetul tau, iubindu-te fara teama ca maine nu vei mai fi aici...

Mi-e dor de mine cu parul in bataia vantului, de valurile marii care sa imi spele tristetea din suflet, de curcubeul din ochii mei si de rasul meu colorat.

Mi-e dor sa traiesc, acum cand doar exist...Mi-e dor sa privesc soarele si sa ma imaginez deasupra lui. Atat imi e de do de mine ca as putea plange in nestire. Mi-e dor sa cred ca toti oamenii sunt buni. Mi-e dor de tot ce credeam odata ca va ramane neschimbat. Mereu cred ca tot ce este vechi, este si frumos. Pentru ca amintirile ne compun fara sfarsit pe noi, oameni ai prezentului, in care timpul trece si noi ramanem doar cu dorul de noi. Mi-e dor de mine cea naiva, care nu isi dorea sa observe oamenii pentru a nu vedea cata rautate se ascunde in unii, cata falsitate si cata minciuna. Daca nu mi-ar fi dor de mine, nu as fi eu. Cred ca as fi murit demult.

Mi-e dor de mine, prividu-ma in oglinda, incantata de ceea ce vad. Mi-e dor de mine avand timp pentru mine, timp sa visez, sa ma bucur de lucrurile marunte...

    Mi-e dor de mine aia nebuna care alerga in mare de cum o vedea si simtea ca lumea ii apartine si ca locul ei e acolo, pe nisipul fierbinte, in marea albasra , mangaiata de soare. Mi-e dor de mine aia care batea u pumnul in masa chiar daca putea pierde tot. Acum a invatat sa fiu mai blanda, mai rabdatoare, mai tacuta. Dar mai am de invatat. Cand sunt singura in masina ( probabil singurul meu loc personal si neimpartit), ascult muzica tare si imi amintesc cum ma distram eu si cu mine. Cum ma opream de atatea ori din drum sa admir te miri ce si sa rad la unison cu cei din jur, chiar daca nu stiam de ce rad si nu ii cunosteam. Mi-e dor sa iau o carte in mana seara si sa nu o mai las pana e gata, fara sa-mi pese ca a doua zi voi fi lesinata de somn. Mi-e dor sa imi las pleoapele sa leneveasca cat vor ele, in timp ce visez iar si iar.

Uneori, ca sa ma descarc, as vrea sa pot sa plang fara motiv, sa tai 3 cepe mari si rosii si sa plang pana si ultima lacrima care se scurge din ochii mei si aluneca pe obraji, ajungandu-mi pe buze..

    As vrea sa imi pun o rochie rosie din dantela, un ruj rosu-rubiniu pe buze, insotit de un zambet in care se regaseste un licar de speranta, dupa care as vrea sa imi pun un pahar de  vin rosu, purpuriu asemenea buzelor mele,dar sec, care sa imi invaluie toate papilele gustative, un vin cu un buchet atragator,care sa fie o explozie de gratie si eleganta , cu gust plin si catifelat, dar cu aroma complexa si sa sorb inghitituri mici in timp ce savurez randuri dintr-o carte draga mie, care sa ma atraga in povestea ei minunata.

    M-am indragostit de rosu mai nou, ca atunci cand faci o boala, fara sa vreau, fara sa am putinta sa ma apar dupa aceea. Rosu e ca o dependenta. O data ce il porti ori pe buze, ori pe unghii , ori ca imbracaminte, simti ca e cam greu sa mai traiesti fara rosu. De ce? Pentru a iti da senzatia de putere, simti ca poti trece peste cele mai mari obstacole cu un ruj rosu pe buze si un zambet seducator. Stiu ca daca am sa caut fericirea personala, voi avea ce imparti si celor din jur. Arta de a invinge se invata din infrangeri.

     Acum imi doresc sa ma opresc putin din toata goana aceasta si sa vad ca viata e frumoasa daca imi si doresc asta. In viata totul se intampla o singura data si nu vei mai putea niciodata trai clipa de ieri, de aceea trebuie traita la maxim. Iar vorbele... ei bine, vorbele trebuie spuse. Nu lasa vorbe nespuse, poate maine nu mai ai cui sa le spui. Si vei regreta. De aceea aleg sa traiesc totul. Acum. Aici. Asa cum imi vine, fara retineri sau constrangeri. In fond, ce se-ar putea intampla? Sa fiu dezamagita de unele reactii? Macar stiu ca am incercat. Sa ma doara unele raspunsuri? Si durerea face parte din viata. De cele mai multe ori, in viata cautam explicatii si ne pierdem timpul cautand un motiv. Uneori, nu exista si e trist, dar poate chiar aceasta e si explicatia.

E bine sa iti amintesti uneori, sa visezi, sa zambesti cu gandul la amintirile tale. Si cel mai indicat sfat e : usurinta! Cu un zambet, totul pare mai usor. I

In realitate, viata e un drum cu sens unic. Esenta ei este sa mergem inainte. 

Rujul rosu pe buze si drept inainte!

 

Oamenii nu mor...

     Se spune că cel mai greu pe lumea asta este să pierzi pe cineva. Pe cine drag, pe cineva apropiat, pe cineva care a fost acolo cand ai avut nevoie, pe cineva care s-a abandonat pe sine pentru a te ajuta pe tine, pe cineva pe care nu te gandeai vreodata ca nu va mai fi acolo, indiferent de trairile avute cu acea persoana. Pe cineva care te-a învăţat cum să iubeşti. Pe cineva la care te asteptai sa fie acolo si maine. Si poimaine. Si in alta zi. Si mai apoi, vezi cum timpul i-a fost furat si au ramas atat de multe cuvinte nespuse... Este, cu adevărat, cea mai dureroasă experinţă a vieţii.

     Poate acel cineva ti-a oferit atat de multa bucurie, poate a fost intr-un moment dat in viata lumea ta si te-a invatat ce inseamna dragostea neconditionata. Si apoi vezi ca de fapt ar fi trebuit sa te opresti din vartejul cotidianului pentru a-i fi fost recunoscatoare pentru lucrurile bune aduse in viata ta. Pentru ca totul trece atat de repede si pentru ca vezi ca poate puteai sa te porti mai frumos atunci cand ti-ai urmat impulsivitatea. Pentru ca, intr-o zi cand vei ridica privirea din telefon, acel cineva nu va mai fi acolo. Mai presus de orice, trebuie sa inveti sa traiesti si sa iubesti ca si cand ar fi ultima ta zi pe pamant. pentru ca, una din ele,. chiar va fi. Trebuie sa risti si sa iti traiesti viata. Sa le spui celor dragi cat de mult ii iubesti si cat de mult ii apreciezi. Zilnic. Viata merita traita pentru ca, la un moment dat, vei fi nevoit ca om sa infrunti realitatea pierderii. Si viata da, continua si uneori zilele se transforma in nopti si noptile in zile pana cand vei intelege ca niciodata nu va inceta sa iti fie dor de acel cineva care a plecat si va trebui sa inveti sa traiesti cu acel gol in suflet, cu aceasta permanenta absenta. Cand pierzi pe cineva brusc, pe cineva pe care il vedeai acolo mereu, inima ti se rupe iremediabil si nu vei putea trece peste aceasta tragedie. Nu vei putea uita niciodata. Si totusi, cumva, asat este bine. Pentru ca astfel va continua sa traiasca in caldura inimii tale zdrobite si tu vei continua sa traiesti chiar si asa . E ca si cand iti sucesti gelzna fara sa se vindece complet vreodata, dar continui sa dansezi, insa o faci usor, schiopatand si asta nu face decat sa adauge profunzime si autenticitate dansului tau. Oamenii pe care ii pierzi, raman de fapt c cu tine. Adu-ti aminte de ei si de momentele minunate pe care le-ati avut impreuna, uitand de tot ce afost gri, trist, doar bucura-te de privilegiul de a-i fi avut aproape. 

     Multa lume spune ca dragostea doare. Nu este adevarat. Dragostea nu doare. ea e buna, pura, infrumuseteaza, innobileaza, fericeste fiecare por. Singuratatea doare. Sa pierzi pe cineva doare. Invidia doare. Rautatea doare. Si urateste. Confundam toate acestea cu dragostea, dar de fapt, dragostea este singurul lucru in lumea asta care poate stinge durerea, este singura care nu doare. 

Dar singuratatea care ramane dupa pierderea acelui cineva e insuportabil de dureroasa. E mai rau ca o molie care iti devoreaza incet , incet sufletul. E ca milioane de molii impeuna cu viermi, gandaci si alte vietati oribile care iti intra in trup in acelasi timp, cu menirea de a-ti devora sufletul, inima si tot ce ai mai bun.

      Timpul nu vindeca durerile. Doar ne invata cum sa traim cu ele. Mai mult sau mai putin, mai devreme sau mai tarziu. Timpul lasa de multe ori cuvinte nespuse, vorbe aruncate pe care le regreti, intrebari fara raspuns. Iti alini poate sufletul cu acele consolari din povesti, dar tu stii mai bine decat oricine ca intrebarile tale sunt fara raspuns si nici nu vei primi vreodata raspuns. Uneori, in singuratatea ta, te simti atat de incapabil , atat de vinovat, atat de singur incat nu stii de unde sa te mai reculegi si cum sa nu cazi, sa nu te afunzi, sa nu lasi sa iasa la suprafata toate durerile, tristetile, intrebarile, sa pari puternic in fata tuturor pentru ca nu iti permiti sa fii slab.

Da , intr-un fel sau altul, mereu acel cineva care a plecat mult prea devreme, va fi mereu o parte din tine, mereu ii vei simti spiritul cand vei avea nevoie sa te ridici si chiar daca a plecat, mereu in mintea si in inima ta va exista zambetul ultimei clipe fericite petrecute impreuna si mereu vei avea impresia ca totusi, poate nu a plecat, uneori ii simti prezenta, mirosul si ai vrea sa ii spui atat de multe, sa ii pui atat de multe intrebari. Poate, in visele tale , va parea atat de real incat vei refuza sa crezi realitatea si vei crede uneori ca realitatea e de fapt un cosmar, desi ratiunea te trage repede cu picioarele pe pamant. Dar uneori, e suficient sa il vezi in vis, ca si cum ar fi aievea si te consoleaza gandul ca poate ai reusit sa ii mai spui cate ceva din ceea ce ar fi trebuit sa ii spui cand era inca aici.

    Daca un om e iubit, el nu poate sa moara. Fiindca va trai atata timp cat in sufletul nostru va fi viu. ''Moartea este o granita a vietii, nu si a iubirii.''

''Oamenii nu mor. Ei se muta in stele si inimile celor care ii iubesc. Cand ne este dor, inchidem ochii, iar ei vin de fiecare data, acasa. La noi. Se aseaza pe prispa gandurilor, a dorurilor si ne asculta. Uneori, daca suntem atenti, ii putem simti. Cand vantul ne trece usor peste chip si prin par.''

Pentru Fiica mea

Iubita mea fiica, comoara mea,

Vreau in primul rand sa iti spun ‘’La multi ani!’’. Te-am privit dormind ca un ingeras si m-au napadit lacrimile, vazand cat de mult ai crescut. Si totusi, parca anii au zburat. Regret ca sunt doar eu singura , privindu-te si minunandu-ma de frumusetea ta aparte si de inocenta ce o emani. Noi doua avem o legatura foarte puternica, Iris, floarea mea, si asta stiam de dinainte sa te am. Ai crescut in mine ca un fulg si ai crescut , ai tot crescut pana ai fost pregatita sa dai piept cu lumea de afara. Te-am luat in brate si am simtit cum iubirea pentru tine imi inunda fiecare vena si am descoperit astfel implinirea implinirilor. M-ai facut si ma faci fericita zi de zi cu fiecare zambet al tau, cu fiecare privire calda si cu fiecare lucru marunt pe care il faci. Zi de zi ma intreb ce am facut pentru a primi o comoara ca si tine. Esti cea mai perfecta fiica, printesa mea. Am sa am grija sa cazi cat trebuie si sa inveti sa te ridici singura, dar totusi sa stii ca in bratele mele e totul mai usor, iar atunci cand eu nu voi mai fi, vreau sa fii suficient de puternica pentru a te apara singura.

Vad cum zi de zi te schimbi tot mai mult, cum incepi sa ai propriile pareri si gusturi si cum incepi sa iti formezi unele conceptii. Asta ma sperie uneori, pentru ca realizez cat de repede trece timpul si cat de diferit e totul. Uneori, as vrea sa opresc timpul in loc, pentru dragalasenia ta, dar in schimb, ma bucur de tot ceea ce imi oferi neconditionat, pur, fara pic de egoism. Nu ma mai satur sa te privesc. Tu m-ai maturizat, mi-ai dat incredere in mine atunci cand mi-a fost greu , mi-ai zambit si zambetul tau a fost luminita de la capatul tunelului. Esti motivul pentru care zambesc si cand sunt obosita sau fara chef. Vei trece si tu prin stari din acestea, dar pana atunci vreau sa stii ca esti speciala, ma pui in valoare, imi testezi limitele, ma inveti sa am rabdare, sa fiu mai atenta si mai buna, dar cel mai important, ma inveti sa ma stradui sa fiu cea mai buna mama pentru tine.  Nu stiu ce sfaturi sa iti mai dau acum, pentru ca emotia m-a coplesit, dar te rog sa nu iti pierzi niciodata zambetul si privirea sa iti fie mereu senina si curat. Este stralucirea inimii tale. Tu esti dovada vie ca cineva acolo Sus ma iubeste, pentru ca, in ochii tai vad echilibrul dintre tristetea de a pierde pe cineva drag si bucuria de a trai iubita. Tu mi-ai aratat adevaratul sens al lumii in care traim si te-ai nascut din iubire. Iti multumesc pentru ca m-ai ales sa iti fiu mama si mereu sa stii ca vom fi cele mai bune prietene. Am incredere in tine ca o sa te descurci cu toate pentru ca ai stofa de luptatoare, ca si tatal tau. Mereu voi fi langa tine, chiar daca nu o arat de fiecare data.

In mod sigur am sa te mai cert, in mod sigur am sa te mai critic, am sa mai imi pierd rabdarea si am sa strig, dar nu din rautate, ci pentru ca te iubesc si vreau sa devii cea mai buna versiune a ta. Vreau sa cuceresti lumea, sa mergi mereu cu privirea sus, sa fii sigura pe tine sis a stii ca esti cea mai buna sic ea mai frumoasa, esti universul meu.

Nu vreau vreodata sa te opresti din a fi fericita, vreau sa gasesti mereu curajul sa faci ceea ce vrei si ai nevoie si vreau sa te strang mereu la pieptul meu, sa stii ca iti sunt recunoscatoare ca existi. Ma surprinzi mereu, voi fi mereu aici cand vei avea nevoie de mine, sa te ocrotesc, sa te iubesc neconditionat sis a iti amintesc mereu ca esti cea mai de pret comoara a mea!

La multi ani, floarea mea minunata!

Mama, sora ta si Tata te iubesc nespus!

De Craciun...

             De Craciun..

     De Craciun , casa ar trebui sa fie plina de veselie, de miros de cozonaci, iar sufletul incarcat de bunatate, iubire si speranta.

De Craciun...parca anul asta nu mai e cum era...lipseste ceva, de fapt, lipseste cineva. 

De Craciun, cand familia se strange la masa, nu ar trebui sa fie parinti care sa isi planga copilul plecat prea devreme sau copii care sa isi planga taticul sau mamica. 

De Craciun, sufletele tuturor ar trebui sa fie incarcate de fericire. Dar uneori, nu putem lupta cu soarta. Si oricat ne-am dori, nu putem da timpul inapoi.

As minti sa spun ca acum, de Craciun, ma simt implinita total.

 De Craciun, as vrea sa am puterea sa dau timpul inapoi. Sa pot lua durerea si tristetea din sufletele celor mult prea incercati.

Sa pot oferi zambete din zambetele mele celor care nu mai au putere sa zambeasca.

De Craciun, as vrea sa pot oferi o imbratisare celor care nu au pe nimeni sa ii imbratiseze. O vorba calda celor care nu au auzit demult asta, o mangaiere pe obrajii brazdati de lacrimi, bunatate si dragoste celor care nu mai cred in asta.

De Craciun, as vrea ca tu sa fi fost aici. Sa ne molipsesti cu entuziasmul tau si bucuria ta .Imi amintesc ca ti placeau sarbatorile de iarna. Craciunul era sarbatoarea ta preferata. Iti placea sa iti faci planuri, sa razi, sa asculti colinde, sa adulmeci mirosul cozonacilor proaspat scosi din cuptor si sa rupi pe furis din ei, spunand cu gura plina ca n-ai fost tu. Erai atat de fericit in perioada asta. Adorai mirosul de brad si iti sclipeau ochii cand stingeai lumina si priveai clipocirea luminitelor. Imi lipseste rasul tau si bucuria ta molipsitoare. Imi lipseste pana si senzatia de siguranta pe care o aveam in preajma ta. Mi-ai spus ultima data cand am discutat serios ca indiferent ce va fi, vei avea grija de noi. Ca asta e rolul tau. Si ca acum ai inteles. Nu mi-ai zis ce ai inteles. Dar privirea ta era blanda si calda. Si a fost ultima imagine pe care am avut-o cu tine. Mi-ai urat "Craciun Fericit!''si mi-ai zis sa nu mai plang, ca totul va fi bine. Dar...

De multe ori ma simt pierduta. Golul asta e imens. Imi e dor de tine si imi doresc mai fi fost aici inca o zi, inca un an, inca 10, inca 100. Nu imi gasesc cuvintele atunci cand comoara noastra imi spune ca ii lipsesti, ca ii e dor. Pentru ca e un dor sfasietor, care parca se accentueaza pe zi ce trece. Si doare. Spunea cineva ca durerea nu dispare, doar incepi sa te obisnuiesti cu ea. Dar cand??

  Imi pare atat de rau ca a trebuit sa ne parasesti. Imi pare atat de rau ca, de Craciun , tu ne vei vedea de acolo de Sus, dar noi nu vom putea sa te vedem decat in poze. 

 Se spune ca noptile sunt cele mai dificile cand vrei sa treci peste o durere. Pentru ca atunci te napadesc amintirile si atunci poti plange in voie, fara ca cineva sa te intrebe de ce sau sa fii nevoita sa dai socoteala. Iti privesc pozele de atat de multe ori si te cert de si mai multe ori. Acum, de Craciun,  sunt si mai furioasa pe tine. Mi-as dori sa ma fii chiar daca doar sa te certi cu mine sau sa ma cert cu tine. Dar sa stiu ca esti. Cel mai dificil este sa supravietuiesti noptilor, sa stii. Am adormit de multe ori plansa. Am auzit oameni spunand ca trebuie sa plangi pana cand lacrimile iti seaca. Asa am facut... necontenit. Am plans la dus. Am plans in bucatarie. Am plans in timp ce mergeam si in timp ce vorbeam. Am plans pana si in somn. Am urlat in perna ca sa nu-mi auda nimeni durerea. Nu am simtit niciodata un nod real in gat... pana atunci, cand tu ai disparut fizic pentru totdeauna din viata mea.

Un timp, oamenii nu prea stiau ce sa spuna sau cum sa se poarte cu mine. Apoi, cand au vazut ca nu discut despre tine, au crezut probabil ca nici nu m-a afectat plecarea ta. Nu pot spune ca ii invinovatesc. Dar nu am avut nevoie ca ei sa stie ce gol imens ai lasat in viata mea. Desi uneori as vrea sa urlu toata durerea asta, toata neputinta asta…Nu am cum sa uit, cum sa ma prefac ca e totul roz. Stiu ca viata merge inainte, dar as fi vrut sa fii si tu , sa mearga inainte si pentru tine. Am aprins de atatea ori lumanari langa fotografia ta, am vorbit de atatea ori cu tine…stiu ca m-ai ascultat, stiu ca m-ai auzit, stiu ca mereu ai stiut ce simt si cum simt. Dar eu nu am stiut sa inteleg.

De Craciun, as vrea intelepciune multa. Si cumpatare. Multa.

Amintirile cu tine ma vor insoti intotdeauna. Si sunt atat de multe. Si ma bucur pentru ele. Pentru fiecare in parte.

Este greu și neobișnuit să realizez și să accept că ai la doar 30 si ceva de ani. Mi-am imaginat întotdeauna că o să îmbătrânesti,, o să ai păr alb și riduri, o sa ai nepoti si o sa fii alaturi de fiica noastra in cele mai importante momente din viata ei. Îmi doresc si acum atât de tare acest lucru, că mă doare. Dar ăsta e adevărul despre viață: e fragilă, prețioasă, impredictibilă și fiecare zi e un dar, nu un drept.

Am 28 de ani. Nu vreau să mă duc. Iubesc viața. Sunt fericită pentru ca am doua comori nepretuite.Le datorez asta celor pe care îi iubesc. Dar e un lucru pe care nu îl pot controla.

De Craciun, sș vrea ca oamenii să nu își mai facă atâtea griji pentru lucrurile minore, lipsite de însemnătate, să nu se mai streseze și să încerce să-și amintească faptul că toți avem aceeași soartă, toți vom muri la un moment dat, așa că ar fi bine să prețuim timpul pe care îl avem.

De Craciun, in acele momente în care va plângeti pentru lucruri ridicole, gânditi-va că cineva înfruntă o problemă reală. Fiti recunoscător pentru lucrurile minore și treceti peste ele. E ceva normal să va enerveze anumite lucruri, dar nu le lăsati să aducă negativitate în viața voastra și a celor apropiați voua.

De Craciun, ajutati, oferiti, fericirea vine din lucrurile pe care le faceti pentru ceilalți, mai mult decât din cele pe care le faceti pentru voi.

De Craciun, incercati să va bucurati de fiecare experiență și să o trăiti, în loc să încercati să surprindeti totul cu camera telefonului.

De Craciun si nu numai. Faceti asta in fiecare zi.

Treziti-va devreme dimineața, uneori și ascultati păsările care ciripesc, priviti culorile copacilor, ale cerului.

Ascultati muzică. Buna. De calitate.

Vorbiti cu prietenii vostri. Puneti telefonul jos și ascultati.

Călătoriti dacă asta e pasiunea voastra.

Munciti ca să trăiti,  dar nu trăiti ca să munciti.

Faceti ceea ce va face cu adevărat fericiti.

Mancati desert, fără să va simțiti vinovati.

Spuneti ''nu'' lucrurilor pe care nu vi le doriti.

Nu va simtiti presati să le îndepliniti altora așteptările.

Spuneti-le celor dragi că îi iubiti. Inainte sa fie prea tarziu si sa nu mai aveti cui spune asta.

De Craciun, fiti voi insiva. Aveti curajul sa o luati de la capat. Fiti buni. Calzi. Minunati. Impaciutori.

De Craciun, fiti asa cum trebuie sa fiti mereu.