Fericirea e ceva relativ. Te " plesneste" uneori doar pentru a te face sa traiesti in basme , apoi iti aduce inlocuitorul ei : nefericirea. Si da. Pot spune ca nefericirea se naste din fericire. De ce? E simplu.Fericirea naste speranta. Nefericirea omoara speranta.Fericirea aduce visuri. Nefericirea te face sa te ranesti in cioburile visurilor sparteFericirea are promisiuni. Nefericirea are promisiuni incalcate.
Fericirea iti face sufletul sa zambeasca. Nefericirea iti pune un zambet fals pe buze.
Si atunci? Cum sa nu vezi ca fericirea e efemera si nu tine de tine sa o fortezi sa ramana?
Fiecare om isi decide viitorul. Mai roz sau mai murdar. Dar nu singur. Mereu va fi un factor decizional care il va impinge sa ia sau sa nu ia o decizie. Probabil de acolo se trage fericirea sau nefericirea fiecaruia.
- Hey! Eram sigur ca tu esti! Doar tu puteai fi cu umbrela ta colorata pe o vreme ca asta si visand.- Ceau...- Ce mai faci?? Te-ai vopsit, nu pot sa cred! Nu mi te puteam imagina altfel decat bruneta.- Lumea se schimba. Fac bine. Merg la munca. Tu?- l-am intrebat din politete. Nu eram tare interesata de activitatile lui.- Eu astept sa se deschida banca. Sa stii ca pari mult mai inocenta asa. Ai un chip atat de angelic., imi spuse cu multa incantare.
- Asteptare placuta! Nu sunt inocenta. Si mereu am avut un chip angelic.
- Ha ha. La fel de modesta ca intotdeauna. Si ironica. Te grabesti?
- Da.
- Stai o secunda. Vreau sa iti spun ca am mai vrut sa te sun. Sa imi amintesc vocea ta. Dar m-am gandit ca nu e bine. Si nu te-am sunat. Desi as fi vrut sa te mai aud. Imi pare rau...
- Nasol daca trebuia sa iti amintesti vocea mea. Chestiile frumoase si placute se uita foarte usor. Ma bucur ca nu m-ai sunat. Nici nu aveai cum. Dar sa stii ca m-ai auzit.
- Cum asa? Iar vorbesti in asa fel in care doar tu intelegi?
- tu ar trebui sa stii cel mai bine! Doar am o voce superba care inveseleste orice zi, nu e asa? i-am raspuns zambind ironic.
- Stai putin...nu pricep...Dar tu m-ai uitat? , m-a intrebat cu un zambet tamp pe acelasi chip neschimbat.
- Am spus ca doar chestiile frumoase se uita usor.
- Ce vrea sa insemne asta?
- Intelegi ce vrei! Te las! Am pierdut si asa destul timp! Pa.
- dar...esti fericita?
- Priveste-ma! Infloresc! Doar vine primavara!
Si am plecat fara sa ma uit in urma mea. La fel de energic ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Fara sa-i lamuresc incertitudinile si fara sa-i zambesc asa cum era el obisnuit candva. Fara sa ii las loc sa imi mai adreseze vreun cuvant sau sa faca vreun gest.
Inca nu a inteles ca prima ploaie nu curata bine sufletul, dar dupa mai multe ploi, sufletul devine ca nou. Inca nu a inteles ca oricat ai fi insemnat candva pentru un om, vine o vreme in care prezenta ta si orice ai spune devine o banalitate. Inca nu a inteles ca, independent de clipele frumoase, cele in care ai fost ranit au mai mare impact si nu te lasa sa iti mai amintesti ce a fost frumos. Inca nu a inteles ca o floare, chiar daca s-a ofilit, daca e ingrijita bine , udata si iubita, infloreste mult mai frumos si devine mai puternica.
Inca nu a inteles ca trebuie sa lasi trecutul acolo unde e, ca sa poti trai prezentul si sa fii fericit.
Inca nu a inteles nimic. Dar va intelege. Candva. Undeva. Cu cineva.
Pana atunci va trai in aceeasi incertitudine si banalitate ca si pana acum.
Femeile sunt dependente de atentie. De afectiune. De dragalasenii. De iubire. Sau cel putin marea lor majoritate. Toate femeile asteapta si adora sa fie surprinse din cand cu o floare sau o mica atentie. Chiar daca nu e floarea lor preferata. Chiar daca nu e ziua lor. Chiar daca nu e vreo ocazie speciala. Pur si simplu sunt extaziate sa gaseasca o floare pe pat. Sau un biletel cu vorbe dulci in geanta. Sau o carte pe pat. Sau si mai frumos, un buchet imens de flori la usa, la munca sau pe strada.
Femeia e firava. Si delicata. Sensibila, dar puternica. Femeia are nevoie sa fie rasfatata. Are nevoie de confirmari mereu. Sa i se aduca aminte ca e frumoasa. Ca e iubita. Ca e draguta cand zambeste si adorabila cand se motaie. Ca e superba atunci cand iese din dus si se chinuie sa isi faca ritualul de frumusete. Femeia e Univers. Sau ar trebui sa fie pentru barbatul de langa ea. Trebuie tratata ca Soarele mereu, cu maxima importanta. Nu ca o stea de care isi mai aminteste barbatul din cand in cand.
Femeia e Rai. Nu o fa sa devina Iadul tau si Raiul altuia. E capabila sa transforme si sa se transforme. Femeia de langa tine e ceea ce ai facut-o sa fie.
Ploua. Ploaia spala, la fel ca si marea. Spala sufletul. Inlatura mizeria si durerea. Spala trupul de toate mangaierile mincinoase, spala creierul si inlatura toate vorbele dulci, incarcate de cele mai ipocrite minciuni.
Ploaia curata. Curata inima si o lasa curata, ca noua. Curata ranile adanci si dezinfecteaza. Inlatura fiecare urma de durere, de disperare.Ploaia Vindeca. Vindeca dezamagirile, tristetea, disperarea si sentimentul de vinovatie
Te vindeca si te face ca nou. Ploaia e rece. Si iti raceste si sufletul uneori. Pentru ca a fost de ajuns sa ai caldura sufleteasca pe care altii sa ti-o fure si pe tine sa te lase sa ingheti de frig in durerea ta. Mai bine rece. Sa ii racesti si pe altii. Daca tot nu a fost indeajuns caldura.
Ploaia te linisteste. Iti arata ca fiecare picatura poate fi o speranta. Asa cum uda pamantul si ajuta firicele de iarba sa creasca, asa ajuta si sperantele sa se inmulteasca.
Ploaia...te mangaie. Atunci cand fiecare mangaiere calda ce ai primit-o a fost o mangaiere oferita cu dispret si ironie, ploaia iti ofera mangaieri reci ca sa te trezesti dracului la realitate! Printul din povesti nu exista si happy end-urile sunt niste bullshituri create pt prosti si idioti! Ploaia iti da mangaieri reci ca sa vezi, tampita care esti, ca realitatea e cruda si nu seamana cu povestea pe care ti-ai creat-o! Fat-Frumos e Zmeul cel Rau, Vrajitoarea cea Rea nu dispare din peisaj vreodata, e acolo sa zgadare fiecare clipa pe care tu o consideri fericita, iar minunatia din castelul din povesti e o iluzie nenorocita, pictata cu cioburile visurilor tale sparte. Tu nu esti printesa din povesti, esti proasta care doar crede asta si esti doar o Cenusareasa care nu va ajunge vreodata la bal pentru a dansa cu printul ei!
Doar ca..in orice poveste, fie ea cu happy end sau nu..dupa ploaie vine Soarele. Care mangaie cu razele lui sufletele cazute si inecate in prea multa ploaie, reface ranile si aduce Speranta! Soarele care distruge si ultima farama de rautate, Soarele care tine loc de lumina in sufletele in care a fost intuneric si le ajuta sa renasca. Le transforma in Suflete-Phoenix...le obliga sa renasca din propria cenusa si sa isi creeze o carare noua in viata. Pavata cu sperante puternice. Visuri marete. Sentimente adevarate. Suflete curate si dornice de actul suprem: iubirea adevarata si sincera.
Si printesa aia ranita devine Regina. Regina cararii ei si a propriei lumi. O lume in care nu lasa pe nimeni sa intre incaltat pentru ca nu cumva sa murdareasca acea carare care straluceste de bunatate. Acea carare care se numeste simplu: Suflet. Si alege cu grija fiecare emotie care ajunge acolo, fiecarr cuvant si fiecare om care vine sa ramana sau e doar in trecere.
Cat despre printul-zmeu...nu va mai ajunge vreodata in sufletul Reginei...nici nu l-ar mai putea cunoaste pentru ca nu seamana cu ce a lasat el in urma: noul suflet nu are crapaturi prin care sufla vantul, nici nu murdar si nici calcat in picioare. Straluceste, e plin de viata si emana doar fericire. In plus, Soarele domneste si nu se vede nici urma de furtuna, noroi sau ploi.
Fiecare femeie poate deveni Regina. Fara vreun print alaturi. Langa un print nu poti ajunge la rangul de regina. Doar poti ramane pe loc sau mai rau, sa ajungi o Cenusareasca cazuta in propria-i prapastie din suflet!
Doar tu alegi ce esti. Doar tu te poti ridica sa mergi inainte sa cauti Soarele sau sa ramai sa te ineci in noroi. Doar tu, femeie! Nimeni altcineva nu o va face pentru tine si nimeni altcineva nu te va transforma! Zanele bune nu exista!
Si totusi bagheta magica e in mana ta!
Ce faci atunci cand primavara se arata pe la colturi??? Incepi curatenia de primavara, ca sa nu te afecteze astenia...incepi intai cu sufletul...scoti toate durerile afara, aspiri orice ramasita de suparare si dezamagire, arunci amintirile neplacute, scuturi bine ca sa scapi de indoieli, de neplaceri, de nervi si apoi dai cu mopul ca sa stergi urmele de noroi pe care ti le-au adus altii in suflet, doar pentru a-l murdari. In cele din urma , gletuiesti ca sa acoperi crapaturile , sa fii sigura ca nu mai intra praful sau emotiile negative si apoi lustruiesti frumos , pentru a reda stralucirea de alta data. Dupa care te ocupi si de exterior: pui putin ruj pe buze, un zambet minunat pe fata, o pereche de pantofi cu toc ca sa cuceresti lumea, atitudinea de invingatoare, privirea increzatoare si aia e. Ai terminat! Vei straluci, vei fi libera, vei simtit cum optimismul te inconjoara si probabil iubirea te va lovi cu toata forta ei, pentru a te face sa stralucesti mai tare decat soarele!
