Se spune că cel mai greu pe lumea asta este să pierzi pe cineva. Pe cine drag, pe cineva apropiat, pe cineva care a fost acolo cand ai avut nevoie, pe cineva care s-a abandonat pe sine pentru a te ajuta pe tine, pe cineva pe care nu te gandeai vreodata ca nu va mai fi acolo, indiferent de trairile avute cu acea persoana. Pe cineva care te-a învăţat cum să iubeşti. Pe cineva la care te asteptai sa fie acolo si maine. Si poimaine. Si in alta zi. Si mai apoi, vezi cum timpul i-a fost furat si au ramas atat de multe cuvinte nespuse... Este, cu adevărat, cea mai dureroasă experinţă a vieţii.
Poate acel cineva ti-a oferit atat de multa bucurie, poate a fost intr-un moment dat in viata lumea ta si te-a invatat ce inseamna dragostea neconditionata. Si apoi vezi ca de fapt ar fi trebuit sa te opresti din vartejul cotidianului pentru a-i fi fost recunoscatoare pentru lucrurile bune aduse in viata ta. Pentru ca totul trece atat de repede si pentru ca vezi ca poate puteai sa te porti mai frumos atunci cand ti-ai urmat impulsivitatea. Pentru ca, intr-o zi cand vei ridica privirea din telefon, acel cineva nu va mai fi acolo. Mai presus de orice, trebuie sa inveti sa traiesti si sa iubesti ca si cand ar fi ultima ta zi pe pamant. pentru ca, una din ele,. chiar va fi. Trebuie sa risti si sa iti traiesti viata. Sa le spui celor dragi cat de mult ii iubesti si cat de mult ii apreciezi. Zilnic. Viata merita traita pentru ca, la un moment dat, vei fi nevoit ca om sa infrunti realitatea pierderii. Si viata da, continua si uneori zilele se transforma in nopti si noptile in zile pana cand vei intelege ca niciodata nu va inceta sa iti fie dor de acel cineva care a plecat si va trebui sa inveti sa traiesti cu acel gol in suflet, cu aceasta permanenta absenta. Cand pierzi pe cineva brusc, pe cineva pe care il vedeai acolo mereu, inima ti se rupe iremediabil si nu vei putea trece peste aceasta tragedie. Nu vei putea uita niciodata. Si totusi, cumva, asat este bine. Pentru ca astfel va continua sa traiasca in caldura inimii tale zdrobite si tu vei continua sa traiesti chiar si asa . E ca si cand iti sucesti gelzna fara sa se vindece complet vreodata, dar continui sa dansezi, insa o faci usor, schiopatand si asta nu face decat sa adauge profunzime si autenticitate dansului tau. Oamenii pe care ii pierzi, raman de fapt c cu tine. Adu-ti aminte de ei si de momentele minunate pe care le-ati avut impreuna, uitand de tot ce afost gri, trist, doar bucura-te de privilegiul de a-i fi avut aproape.
Multa lume spune ca dragostea doare. Nu este adevarat. Dragostea nu doare. ea e buna, pura, infrumuseteaza, innobileaza, fericeste fiecare por. Singuratatea doare. Sa pierzi pe cineva doare. Invidia doare. Rautatea doare. Si urateste. Confundam toate acestea cu dragostea, dar de fapt, dragostea este singurul lucru in lumea asta care poate stinge durerea, este singura care nu doare.
Dar singuratatea care ramane dupa pierderea acelui cineva e insuportabil de dureroasa. E mai rau ca o molie care iti devoreaza incet , incet sufletul. E ca milioane de molii impeuna cu viermi, gandaci si alte vietati oribile care iti intra in trup in acelasi timp, cu menirea de a-ti devora sufletul, inima si tot ce ai mai bun.
Timpul nu vindeca durerile. Doar ne invata cum sa traim cu ele. Mai mult sau mai putin, mai devreme sau mai tarziu. Timpul lasa de multe ori cuvinte nespuse, vorbe aruncate pe care le regreti, intrebari fara raspuns. Iti alini poate sufletul cu acele consolari din povesti, dar tu stii mai bine decat oricine ca intrebarile tale sunt fara raspuns si nici nu vei primi vreodata raspuns. Uneori, in singuratatea ta, te simti atat de incapabil , atat de vinovat, atat de singur incat nu stii de unde sa te mai reculegi si cum sa nu cazi, sa nu te afunzi, sa nu lasi sa iasa la suprafata toate durerile, tristetile, intrebarile, sa pari puternic in fata tuturor pentru ca nu iti permiti sa fii slab.
Da , intr-un fel sau altul, mereu acel cineva care a plecat mult prea devreme, va fi mereu o parte din tine, mereu ii vei simti spiritul cand vei avea nevoie sa te ridici si chiar daca a plecat, mereu in mintea si in inima ta va exista zambetul ultimei clipe fericite petrecute impreuna si mereu vei avea impresia ca totusi, poate nu a plecat, uneori ii simti prezenta, mirosul si ai vrea sa ii spui atat de multe, sa ii pui atat de multe intrebari. Poate, in visele tale , va parea atat de real incat vei refuza sa crezi realitatea si vei crede uneori ca realitatea e de fapt un cosmar, desi ratiunea te trage repede cu picioarele pe pamant. Dar uneori, e suficient sa il vezi in vis, ca si cum ar fi aievea si te consoleaza gandul ca poate ai reusit sa ii mai spui cate ceva din ceea ce ar fi trebuit sa ii spui cand era inca aici.
Daca un om e iubit, el nu poate sa moara. Fiindca va trai atata timp cat in sufletul nostru va fi viu. ''Moartea este o granita a vietii, nu si a iubirii.''
''Oamenii nu mor. Ei se muta in stele si inimile celor care ii iubesc. Cand ne este dor, inchidem ochii, iar ei vin de fiecare data, acasa. La noi. Se aseaza pe prispa gandurilor, a dorurilor si ne asculta. Uneori, daca suntem atenti, ii putem simti. Cand vantul ne trece usor peste chip si prin par.''
