‘’ …Si
ne terminam propozitiile in acelasi timp. De fapt, le si incepeam la
fel, iar vocea lui imi dadea impresia ca imi arata un adevar
incredibil, ma facea sa simt ca el e altfel. Imi oferea un sentiment
de implinire doar auzindu-l sau tinandu-l in treacat de mana. Langa
el, simteam mereu ma pot destainui , ca are acces nelimitat la
sufletul meu, fara a ma judeca. Si stia totul. Parca m-ar fi cunoscut
de o viata. Nu era perfect, dar ma invata sa pot infrunta toate
problemele vietii. Ma facea sa simt ca, orice ar fi, nimic nu poate
rupe legatura dintre noi, ca pot avea incredere in el si in
sustinerea lui in ciuda tuturor lucrurilor. In plus, imi oferea ceea
ce nu stiam ca se poate: acea siguranta ca nu ma voi pierde niciodata
in relatie, ca pot deveni cea mai buna versiunea mea, fara sa ma
ingradeasca , crescandu-mi mereu stima de sine si implicit,
facandu-ma sa simt ca noi doi devenim unul.
Si
acum ma intreb: a existat cu adevarat asa sau doar eu l-am pictat asa
intr-un tablou din sufletul meu, venerand imaginea lui ca pe cea mai
pretioasa icoana?’’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu