Eternitate

      Mereu am fost de parere ca doar marea e eterna...bine, si cerul. Dar pentru mare am o afinitate, as putea sa stau ore in sir sa o privesc, sa privesc cum se onduleaza fiecare val, sa ii admir ''nesfarsenia'', sa ma pierd in ganduri si in amintiri pe malul marii, afundandu-mi picioarele in nisip si lasand valurile sa ma mangaie usor, sa privesc cum se ascunde Soarele in apa si cum s oglindesc stelele in fiecare clipocire. Acum, as putea sa afirm ca am mai gasit ceva etern: iubirea. Dar iubirea aia care e atat de intensa, incat ai renuntat la ea, ca sa nu te ucida. Iubirea aceea care in viata asta nu isi va gasi implinire, dar va ramane o eternitate in sufletul tau si in cercul ce il porti pe deget.
   Nu stiu cat m-a iubit el de mult, dar stiu ca eu l-am iubit foarte mult. A fost un sentiment real, unic, sincer. Inca mai pastrez in suflet si in inima sertarul acela unde il gasesc doar pe el si unde e toata iubirea mea pentru el. Stiu ca acolo, va ramane pentru totdeauna o iubire sincera. Va ramane o eternitate , va dainui vesnic , atata timp cat voi danui si eu si mai stiu ca va fi acolo cand imi va fi dor de el. Nu i-am mai facut nicio promisiune pentru nu-l induce in eroare, dar nu stiu daca exista vreo clipa din zi si din noapte in care sa nu ma gandesc la el. M-am resemnat oarecum, desi ii regasesc mireasma printre asternuturi si zambetul intr-un tablou prafuit din ochii mei. Ii regasesc mangaierile de fiecare data cand ma afund in apa din cada si imi las ochii sa planga in voie. Am plecat obosita de langa el, am plecat dezamagita, la pamant si plina de indoieli. Am plecat cu inima franta si sufletul mai sfasiat ca niciodata. Dar macar il pastrez in suflet pentru totdeauna, asa nu am cum sa il pierd vreodata. Sufletul e al meu si eu decid cine pleaca si ramane din el.
     Candva , ne vom revedea. Intr-o zi oarecare, fie si peste zeci de ani. Atunci vei fi stiut ca m-am tinut de cuvant, ca privirea ta o vei mai gasi in ochii mei, la fel de pretioasa si iubirea ce ti-o port a durat si va dura o eternitate. Ah, da...si cercul argintiu cerut va fi tot acolo, la locul lui, pe degetul meu. Am pus in el toate amintirile cu tine, am pus in el toate dorintele noastre, l- am sarutat asa cum ti-am sarutat si tie candva buzele si l-am stropit cu lacrimile mele fierbinti. Nu ai cum sa intelegi cat de multe sentimente se pot afla intr-un cerc de metal pretios si cat de multa insemnatate poate avea pentru mine, pentru o femeie cu sufletul sfasiat si chinuita de povara unei iubiri neimplinite. Stii de ce un inel e rotund? Pentru ca dragostea sa nu se strecoare prin niciun colt, sa ramana acolo iar si iar, sa se invarta la infinit si sa devina din ce in ce mai puternica. Sa fie eterna. Nici macar moartea nu poate sa rupa acel cerc, trupul se dezintegreaza, dar iubirea prinsa in acel cerc e eterna, ramane vesnic. Eternitatea se poate percepe de oricine in multe moduri si fiecare putem avea perceptii diferite despre ceea ce dureaza o eternitate. Eu consider ca da, marea , intinderea vasta a apei e eterna, iti da impresia de nemarginit, de etern. Dar iubirea o intrece. Iubirea e eterna. De ce? Pentru ca nu ai cum sa omori iubirea ce o simti pentru un bunic ce a plecat prea devreme, pentru o sora, pentru un copil , pentru un parinte sau pentru barbatul iubit. Cei plecati prea devreme sunt mai vii ca niciodata in amintirile ce ni le-au lasat, in lectiile de viata oferite cu drag, in fiecare vers scris pentru ei, in fiecare stea ce clipoceste pe cer atunci cand simti ca nu mai exista speranta. In plus, sunt oameni dragi pe care ii vei iubi mereu si nu doresti sa uiti vreo amintire cu ei. Dar, cu omul iubit e mai complicat. Mai ales cand iubirea voastra nu s-a implinit. E mai complicat pentru ca ramane acolo. In fiecare por, in fiecare parte din tine, pentru ca te-a format oarecum si te-a invatat sa iti fie dor de el. Si atunci te enervezi. Si uneori vrei sa il scoti din inima ta si nu poti. Apoi te enervezi tu pe tine pentru ca ai vrut asta si ii ceri iertare imaginar. E complicat. E greu sa te simti incomplet, sa simtit ca nu ai iubit pe nimeni asa cum l-ai iubit si ca nu reusesti sa mai ajungi la acele simtaminte. Am sustinut mereu ca fiecare iubire e unica si fiecare iubire are varsta ei. Dar exista acel om care iti marcheaza intreaga existenta. Acel om care te face sa ii darui sufletul si inima pe de-a-ntregul. Fara sa mai pastrezi nimic pentru tine. Acel om care devine intreaga ta existenta si iti ''smulge'' toata iubirea de care esti capabila. Acel om care va dura etern in sufletul tau.
''-Te iubesc!
- Pana cand?
-Pentru totdeauna''.
Candva va patrunde si el intelesul acestor vorbe...doar ca acum s-a schimbat raspunsul, nu mai e ''Pentru totdeauna!'', acum s-a transformat in ''Etern!''.