Uneori, pur si simplu visam. Nu alegem noi ce visam. Cred ca visele survin in urma propriilor framantari. Poate visam ca sa ne eliberam. Poate visam ceea ce ne-am fi dorit sa fie si nu a fost. Sau poate visam ceea ce a fost si nu ne-am fi dorit sa fie. Uneori visele ne sunt invadate de persoane neinvitate. Si, uneori, visele ne trezesc la realitate.
L-am visat. Pentru prima data dupa atat de mult timp. L-am visat de parca era aievea. I-am simtit privirea, puteam sa ii desenez zambetul...Era neschimbat. Inca ii stiam locul fiecarei alunite, fiecare pistrui si fiecare rid de expresie. Inca stiam ca avea o suvita de par rebela si ca ochii lui isi schimbau culoarea in functie de starea lui de spirit. Inca stiam ca atunci cand ma vede, zambeste spasit si ma priveste parca plin de regrete. Inca stiam ca am fost unica pentru el. Si o vedeam in gesturile lui.
L-am visat. I-am visat atingerile si i-am auzit soaptele. In vis, m-a facut sa imi amintesc de felul in care ma iubea, atat de ravasitor, atat de intens, atat de neomenesc. M-a facut sa imi amintesc de felul in care il iubeam: patimas, dramatic, dincolo de orice bariera. M-a facut sa imi amintesc ca a fost in toate celulele mele si mi-a fost imposibil sa ma desprind de atingerile lui. Mi-a amintit doar cu o mangaiere ca a fost in toata respiratia mea si ca nu gaseam vreun alt sens decat el. Era in tot ceea ce incercam sa fiu, imi completa fiecare gand, fiecare propozitie, fiecare sentiment si imi domina fiecare senzatie, fiecare traire, fiecare iluzie. Era acolo chiar si dupa ce am spart toate amintirile cu el in mii de bucati. S-a refacut si era ca nou: fara nicio crapatura, fara vreo piesa lipsa.
Cred ca mult dupa ce povestea s-a incheiat, am continuat sa il iubesc din tot sufletul, desi o negam vehement. Dar o faceam doar in vis, pe acel taram magic unde nu am gasit lacrimi, dezamagire, durere, acolo unde el era doar al meu si eu doar a lui. Cred ca mult dupa ce povestea s-a incheiat, m-ar fi ingenunchiat privirea lui talhara si zambetul lui strengar. Cred ca mult timp dupa ce povestea s-a incheiat, ar mai fi putut sa imi suceasca mintile si sa ma tina prizoniera in universul lui. L-am iubit nespus. Ii iubeam rasul, privirea si felul in care gesticula. Ii iubeam soaptele si felul in care ma facea sa simt ca sunt unica lui, ca universul lui sunt eu si ca nu ar putea sa mai fie fara mine. Iubeam felul in care ma lua in brate, incercand sa imi explice ca locul meu e acolo si niciodata, nimeni nu ma va mai face sa zambesc si cu ochii si cu sufletul si cu inima deodata, ca iubirea noastra e unica si va dura chiar si dincolo de moarte, ca indiferent pe ce mare ne vor purta corabiile, el va fi mereu al meu si eu mereu a lui.
L-am visat. Mult. Sau cel putin asa mi s-a parut. Am incercat din rasputeri sa il scot din visul meu, dar nu am izbutit. Nici nu stiu cum a aparut acolo. Locul imi parea cunoscut: se auzeau valurile marii, nisipul imi gadila talpile picioarelor, iar stelele clipoceau mirific. Mi-a cerut un ultim dans.
- Nu ti-am cerut de multe ori ceva. Dar te rog, e un ultim dans. Pe melodia noastra.
- Nu imi amintesc melodia noastra. Am avut atat de multe melodii in care sufletele noastre au dansat la unison incat mi-ar fi imposibil sa aleg una.
- Nu vreau sa ma minti. Te rog, stiu ca inima ta stie.
- Inima mea nu mai stie de foarte mult timp nimic in ceea ce te priveste.
- Stii, cred ca de data asta chiar va fi ''just one last dance''..., imi spuse cu o tristete de nedescris.
- Stii, cred ca a fost demult. Atunci candva, cand dansam in bratele tale, sufletele noastre dansau si ele. Acum ai tine in brate doar un trup al carui suflet nu iti mai apartine demult.
- Nu te cred. Am nevoie sa vad ca sa cred...
M-am apropiat de el, sigura pe mine, intampinandu-i privirea cu aceiasi raceala de ultima data. I-am oferit un ultim dans... intr-o noapte instelata, in care ne-am privit adanc in ochi, ne-am vorbit din priviri si a inteles ca in ceea ce ma priveste, dragostea ce i-o purtam a plecat demult cu acea corabie care nu va mai acosta la tarmul inimii mele. A inteles ca sclipirea ce credea ca o vede in ochii mei era de fapt stralucirea stelelor ce isi reflectau frumusetea in ochii mei. A inteles ca acest ''just one last dance'' pe care mi l-a cerut doar i-a confirmat ca pentru el, inima mea e inghetata. Ca eu am inghetat tot ce am simtit candva pentru el si ca nu ii mai regasesc nici parfumul, nici atingerile in porii mei. Ca indiferent de cat de patimas ma iubea, i-am uitat gesturile de foarte mult timp.
- Tu...chiar poti fi dureros de rece...Esti atat de frumoasa, ochii tai sunt atat de limpezi, iar zambetul tau pare sincer... Tu... Eu chiar nu ma mai regasesc nicaieri...Tu chiar nu ma mai simti, asa e?
- Zambetul meu nu pare sincer, chiar e. Si da, in ceea ce ma priveste, nu te mai simt. Iubesc. In felul meu. Dar iubesc. Sincer si dezinteresat. Si da, zambesc. Din toate punctele de vedere. Imi pare rau, nu am cuvinte mai frumoase de spus...
- Dar... chiar ai uitat tot ce ai trait cu mine? Ai uitat mangaierile mele? Ai uitat soaptele mele? Ai uitat felul in care mi te daruiai, complet, fara retineri? Ai uitat cum in bratele mele deveneai cea mai fragila si vulnerabila femeie din lume? Ai uitat cum te pierdeai in ochii mei si imi cereai sa nu iti iau fericirea asta vreodata? Ai uitat toate nebuniile? Ai uitat cum in miez de noapte, sub cerul limpede ai urlat din toti plamanii ca ma iubesti si vrei sa stie lumea intreaga asta? Ai uitat ca ti-am spus ca mereu voi fi in umbra ta si voi avea grija sa fii fericita? Ai uitat sa vezi iubirea din ochii mei?
- Stii, ce am trait cu tine a fost mai mult decat minunat. Dar toate trairile acelea sunt puse intr-o cutie care acum e plina de praf, pusa intr-un colt intunecat al sufletului meu. Si da, am fost fericita. Cred ca cea mai fericita femeie din intregul univers. Te-am iubit asa cum doar eu te-as fi putut iubi. Te-am facut vulnerabil, te-am facut sa tremuri, sa plangi de fericire si sa traiesti fiecare clipa ca si ultima. Te-am venerat asa cum muritorii venerau zeitatile candva demult si nu indrazneau sa le supere nici cu gandul, daramite cu faptele. Si nu pentru ca imi era teama de tine, ci pentru ca iubirea mea era completa, era fara limite si imi parea ca fara de sfarsit. Iti stiam fiecare gest si totusi, reuseai sa ma surprinzi in fiecare zi. Te iubeam atat de mult incat simteam ca dragostea ce ti-o port da pe dinafara, ca nu incape toata in sufletul si in inima mea si radia in jurul meu. Cred ca de aceea te vedeam mereu fericit, te simteam implinit. Te acopeream cu dragoste neincetat. Imi urlam iubirea pentru ca nu mai stiam ce sa fac cu atata fericire. Ma implineai din toate punctele de vedere. Da, am simtit iubirea ta. Era coplesitoare, pasionala, intensa, patimasa si inaltatoare.
- Nu stiu, nu stiu cum ne-am pierdut.
- Corectie, m-ai pierdut. Tu pe mine. Eu nu am pierdut nimic. Intr-o zi, vei intelege ce am vrut sa spun. Nu stiu daca vreodata vom afla ce ne-a legat, nici cand sau cum s-a sfarsit, nici cand am uitat...A ramas o poveste frumoasa, doar atat. Am pastrat tot ce a fost frumos. Dar nu ma mai intorc in trecut. Nici macar pentru a-mi aminti. Nu te mai caut in noapte tarziu, nu iti mai caut ochii si nici mangaierile. Nu mai fac asta de atat de mult timp...
- Eu...m-am indragostit de tine de prima data cand te-am vazut, am crezut ca nu sunt genul tau, ca niciodata nu vei putea simtit ceva pentru mine. Apoi, cand am simtit iubirea cu care m-ai invaluit, am stiut ca tu esti sufletul meu si intreaga mea existenta. Apoi, te-ai suit intr-un tren si ai plecat pentru a nu te mai intoarce vreodata.
- Da, poate... Mi-e greu sa mai spun ceva. Asta pentru ca nu as sti ce sa iti spun. Cand am luat-o pe un alt drum, as mai fi avut atat de multe sa iti spun. As fi vrut sa stii ca urma sa plec pentru totdeauna, ca am esuat ca si intreg, ca dragostea ce ti-o purtam era sortita esecului. As fi vrut sa mai fi avut o seara cu tine, o seara in care sa iti fi spus tot. Sa imi lipesc pielea de a ta, sa iti mai savurez dulceata buzelor o ultima data, sa iti arat cum e dragostea mea, cu cata pasiune te pot invalui, sa ma simtit aproape si sa imi impregnez si mai adanc parfumul in porii tai, sa fi vazut ca inima mea te cunostea doar pe tine, sa fi stiut ca ai fi putut fi cel mai fericit barabt din lume. As fi vrut sa stii ca niciodata nu voi putea fi suparata pentru ce mi-ai facut. As fi vrut sa stii ca ma gandeam la tine in fiecare secunda a existentei mele si ma inecam de dor atunci cand nu erai langa mine. As fi dat orice pentru inca o noapte cu tine, sa citesti in privirea mea toate cuvintele nespuse si sa imi scot din suflet iubirea ce ti-o purtam, sa o las la tine si sa nu ma mai chinuie dupa aceea...Stii, atunci as fi dat orice pentru zambetul tau. Acum, imi esti indiferent. Nu imi mai trezesti nicio simtire.
- Nu poti sa imi spui asta! Iti amintesti tot! Nu imi spune ca acolo, undeva in inima ta, nu mai ai sentimente pentru mine.
- As fi ipocrita sa spun ca nu. Iti sunt recunoscatoare. Pentru tot ce mi-ai daruit si pentru tot ce m-ai facut sa simt. Si da, te respect si te apreciez ca om. Ca barbat, ai dat gres. Dar nu, nu mai simt nimic. Tot ce am simtit e inghetat.
- Si daca se dezgheata?
- Ar fi imposibil. Inima mea nu iti mai apartine demult. Acum am ceva ce tu nici nu iti poti imagina.
- Nu e nimic imposibil, miracole exista.
- Asta nu ar fi un miracol, ar fi un dezastru. Daca sentimentele acelea s-ar dezgheta, ar putea face ravagii in viata ta. Dar si in a mea. Te-am iubit. Asa cum nu am crezut ca pot iubi vreodata. Mi-a luat mult pana sa recunosc asta. Foarte mult. Ma minteam pana si pe mine. Apoi am realizat ca trebuie sa imi asum ceea ce simt sau ce am simtit pentru a putea merge inainte si pentru a te putea lasa in urma.
- Iubita mea..., imi spuse, luandu-mi mana si sarutand-o asa cum o facea candva...
- Nu mai sunt demult iubita ta., i-am spus in timp ce mi-am smuls mana din mana lui.
- Candva mi-ai spus ca, indiferent de ce va fi in viata ta, daca vin si te iau de mana si iti cer sa pleci cu mine, ai face-o, fara sa stai pe ganduri! Haide, ia-ma de mana, vino cu mine! Mergem doar noi doi, acolo unde ti-am sorbit lacrimile, unde ne-am iubit dezbracati de orice obligatie si unde ne vom regasi mereu.
- Candva, te iubeam! Candva, te credeam al meu, doar al meu! Candva, erai singurul barbat in care aveam incredere. Iti sorbeam cuvintele si credeam ca spui doar adevaruri. Si atunci a vorbit fericirea din mine. Acum mi-am gasit locul. Si nu mi-as dori sa fiu intr-un alt loc sau langa altcineva.
- M-ai mintit???? Nu te cred! Saruta-ma! Lasa-ma sa iti gust buzele pentru ultima data, sa vad daca ceea ce spui e adevarat sau minti, lasa-ma sa imi amintesc, sa iti amintesc, sa pastrez acest sarut mereu si mereu, imi spuse in timp ce mi-a prins fata in mainile lui, apropiindu-si buzele de ale mele. Pana si eu eram uimita de calmul meu. Inainte, daca ar fi facut asta, mi-ar fi fugit pamantul de sub picioare, as fi inceput sa tremur si as fi implorat cu privirea sa ma sarute mai repede. Acum, nici macar nu mi se mai pareau apetisante buzele lui, nici macar nu ma trecea vreun fior. L-am lasat sa ma sarute si am incercat sa ii raspund la sarut. Dar s-a oprit repede, parca stupefiat.
- Il iubesti, asa e? De asta nu ma poti saruta! Cum e el? Spune-mi, te rog , spune-mi. Cand s-a indragostit de tine? De ce? Cum te poate face fericita? De ce mi-a furat tot ce ma facea fericit, de ce mi-a furat totul?
- Cat de ipocrit poti fi??? El e asa cum tu nu ai fost si nu vei putea fi vreodata! S-a indragostit de mine atunci cand eram la pamant, cand tu nu m-ai ridicat. M-a ridicat si m-a iubit. Asa cum eram, distrusa, cu sufletul in bucati, fara sa astepte nimic la schimb. Ma face fericita in atat de multe feluri. Feluri in care tu nu ai fi putut sa o faci. Ce-i drept, sunteti total opusi. Dar, ca sa iti raspund, da, il iubesc si el nu ti-a furat nimic! Pur si simplu a fost acolo si am ales sa ma smulg din universul tau pentru a fi fericita in universul lui.
- Gata!!! Destul!! M-ai ponegrit destul!!! Ce ti-am facut???? Cum am putut sa te schimb asa?
- Frumosule, nu te-am ponegrit si nu o voi face vreodata. Te-am iubit prea mult pentru a putea vorbi vreodata urat despre tine. Asta ar insemna sa vorbesc urat si despre mine. Nu te ponegresc, nu te condamn. Atunci da, am fost atat de furioasa. Dar eram furioasa pe mine. Pentru ca te-am crezut. Pentru ca am fost atat de oarba. Eram furioasa ca inca te iubeam si cred ca te-as fi iubit si daca mi-as fi scos inima din piept. Stii, am infruntat o lume intreaga pentru tine. Eram convinsa ca m-am nascut pentru tine si tu pentru mine.
- Te rog, opreste-te! , imi spuse in timp ce i se umpleau ochii de lacrimi.
- Nu. Acum ma vei asculta pana la capat. Dupa cum spuneam, eram convinsa ca suntem unul pentru altul, ca eram iubirea vietii tale si tu iubirea vietii mele, eram convinsa ca impreuna mutam muntii din loc, ca nu exista alta iubire atat de pura si de sincera ca a noastra, pana si tu ai spus asta. Ca atata timp cat ne iubim, vom dainui vesnic. M-am invinuit atata vreme, am crezut ca e vina mea. Cand de fapt tu nu ai stiut sa ma iubesti asa cum te iubeam eu. Eu nu ti-am fost suficienta in timp ce eu nu ma puteam satura de tine.
- Te rog, opreste-te! Cand ai devenit atat de dura? Cand te-am pierdut? Cand te-am scapat printre degete? Am fost un prost! Cred ca m-am straduit sa te pierd si nu aveai ce sa mai faci! Si atunci cand mi-am dat seama, tu deja erai alta. Privirea ta era rece si tu pareai diferita.
- Nu sunt dura. Nu pot sa neg ca m-ai schimbat. Nu stiu daca vreodata voi mai putea sa dau frau iubirii din mine asa cum am facut-o cand eram cu tine. In plus, nu paream diferita. Chiar sunt diferita. Nu ma mai pierd in ochii tai, nu ma mai fascineaza zambetul tau si nu iti mai sorb soaptele.
Stii, vine o vreme cand trebuie sa alegi ce vrei sa faci. Daca ramai sau mergi inainte. Trebuie sa stii cand iubirea s-a sfarsit. Cand sperantele nu mai exista. Eu am ales sa iti dau drumul, sa nu ma mai doara. Uneori, exista un timp pentru iubire si un timp pentru a merge mai departe. Timpul pentru iubire in ceea ce ne priveste s-a scurs. Am mers mai departe. Nu ma mai uit acolo unde ai fost tu candva.
- Eu...imi pare rau!
- Nu trebuie sa iti para! Am trait clipe de vis cu mine si oricat vei nega sau vei vrea sa negi vreodata, ti-am oferit clipe de vis, de neuitat. Iti datorez multe zambete si multe lacrimi de fericire.
- Cum se face ca mereu reusesti sa privesti doar partea plina a paharului?
- Ce ai vrea sa iti spun? Ca o buna perioada de timp am evitat sa merg in locurile in care mergeam cu tine si mi-am dat seama ca nu mai puteam merge nicaieri, pentru ca am fost cu tine mai peste tot? Ca o buna perioada de timp nu am mai baut vin sau sampanie pentru ca fiecare inghititura imi amintea de tine? Ca o buna perioada de timp nu am mai ascultat melodiile care imi plac pentru ca auzeam vocea ta fredonandu-le? Ca nu am mai purtat ruj rosu foarte mult timp pentru ca imi aminteam cum ma muscai de buze de fiecare data cand ma vedeai asa, mancandu-mi rujul si spunandu-mi ca am cele mai frumoase buze, sa nu le mai incarc cu chimicale? Ca nu am mai stat sa privesc cerul pentru ca imi aminteam de steaua pe care mi-ai cumparat-o si careia i-ai dat numele meu? Ce vrei? Ce vrei sa mai stii? Ca la dus ma spalam frenetic, incercand sa imi scot mirosul pielii tale din pori? Ce mai vrei sa stii? Te ajuta sa stii ca m-am invinovatit mult, ca m-a durut si ca erau zile in care de abia stateam in picioare, imi inghiteam lacrimile si ma rugam sa nu vada nimeni cat de slaba sunt, cat de mult m-a durut ce mi-ai facut si ca, mai apoi, urlam de durere in perna, ca sa nu ma auda nimeni? Ca puneam mana pe telefon decisa sa te sun si sa urlu, sa tip, sa te injur si sa te condamn pt iadul pe care m-ai facut sa il traiesc? Te ajuta sa stii toate astea? Te ajuta sa stii ca nu am putut privi multa vreme pozele cu noi, de teama sa nu le rup si mai apoi sa imi para rau? Te ajuta sa stii ca am plans rauri de lacrimi? Ca am avut ochii incercanati si sufletul gol? Ca ma uitam in urma mea, sperand ca tu sa ma strigi, sa imi spui ca totul a fost doar un cosmar si esti si vei fi mereu langa mine? Spune-mi!, i-am urlat furioasa, in timp ce ochii mei scapau lacrimi care imi ardeau obrajii.
- Nu, te rog sa nu plangi! Nu vreau sa te stiu plangand. Nu am vrut vreodata sa iti aduc atata nefericire. Te rog, lasa-ma sa te iau in brate, sa te linistesti!, imi spuse, in timp ce isi deschidea bratele. Imbratiseaza-ma! Nu imi spune nimic, doar imbratiseaza-ma. Privirea ta imi e de ajuns ca sa inteleg ca nu mai esti a mea. Imbratiseaza-ma ca si prima data, ca si cum m-ai iubi, ca si cand as fi totul pt tine. Va veni o zi in care vei uita ca am fost in viata ta, ca am avut ceva impreuna.
- Nu, acum tu nu mai ai acest efect asupra mea. In bratele tale nu as mai putea gasi vreodata ceva. Am devenit imuna. Si nu te flata, lacrimile nu sunt pentru tine, e furia din mine, sunt furioasa ca m-am ingradit singura, ca nu am fost atat de puternica incat sa nu ma las doborata. Nu voi uita vreodata ce a fost intre noi, mi-ai oferit clipe minunate. Sunt toate in cutia aia pusa deoparte, ti-am mai spus.
- Iubita mea, nu te-am mintit vreodata cu ceea ce simteam. Sarutarile mele, mangaierile, soaptele, privirile, zambetele, lacrimile de fericire, toate au fost sincere.
- Stiu! Nu ai fi putut fi atat de bun actor. Orice ar zice oricine, m-ai iubit. Nespus. Inimaginabil. Si am simtit asta in fiecare secunda, in fiecare clipa. Am simtit iubirea ta in toate unghiurile trupului meu.
M-a durut. Mi-am inghitit suspine, lacrimi si multe vorbe ce au ramas nespuse. M-ai mintit. Mult. Nu as mai crede vreun cuvant spus de gura ta. Dar niciodata nu am sa ma indoiesc de iubirea ce mi-ai purtat-o. M-ai iubit sincer. Deplin. Sublim. Cu emotie. Cu pasiune si patima. Cu trupul si cu inima, cu sufletul, cu privirea, cu vorbele. M-ai iubit asa cum am visat sa fiu iubita. Si nu aveai cum sa disimulezi toata iubirea asta. Stii de ce? Pentru ca te simteam. Pentru ca ma simteai. Pentru ca eram un tot. Si pentru ca mi te-ai daruit mie asa cum m-am daruit eu tie: total, fara inhibitii sau prejudecati, fara limite. Era imposibil sa te prefaci.
- Mereu ti-am spus ca iubirea dintre noi e o iubire unica, nemaintalnita. Iti amintesti?
- Toate iubirile sunt unice si nemaintalnite.
- Da, dar a noastra era cea mai unica, cea mai speciala, cea mai iubire dintre iubiri.
- Era, chiar era., i-am spus zambind bland.
- Imi era atat de dor de tine zambind...
- Nu zambesc datorita tie, ci datorita unor clipe pe care am ales sa le traiesc.
- Imi doresc atat de mult sa fug cu tine, sa te iau, sa te fac sa te reindragostesti, sa te dezghet, sa fim un TOT din nou. Sa ma iubesti din nou.
- Chiar daca m-ai lua cu tine, nu vei mai avea parte de mine vreodata sau de iubirea mea. Si ai face bine sa intelegi asta.
- Danseaza inca o melodie cu mine, te rog. Fii chitara mea, lasa-ma sa te tin aproape de inima mea pana in zori., imi spuse in timp ce ma strangea la piept si ma purta pe notele muzicale ale unei melodii atat de dragi sufletului meu.
M-am abandonat melodiei, am inchis ochii si am zambit , rememorand prima data cand am dansat impreuna. L-am privit mai apoi. Avea ochii umezi, dar s-a straduit sa schiteze un zambet. Era la fel de frumos cum il tineam minte, dar ochii lui blanzi nu mai sclipeau, nu ma mai pierdeam in ei. Ma simteam oarecum vinovata.
- Esti un om bun., i-am spus. Si nu imi pare rau ca te-am iubit, ca ai fost iubirea mea complexa, ca pluteam datorita tie si ca datorita tie, m-am simtit invincibila. Am sa iti multumesc mereu pentru dragostea ta, pentru toate trairile. Acum, ca am reusit sa iti spun tot ce am avut de spus, voi pleca...
- Nu, stai! Meriti o explicatie pentru ce s-a intamplat!
- Nu, nu am nevoie de explicatii. Nu vreau sa mai aud nimic. Ai facut asa cum ai simtit. Nu te condamn pentru nimic. Te-am condamnat atunci, o scurta perioada, pana am inteles ca singura vinovata de nefericirea mea sunt eu. Ca fericirea mea depinde de mine si atat. Ca eu aleg daca vreau sa fiu fericita sau nefericita. Mi-a luat mult pana sa ma resemnez, sa te uit, sa te smulg din inima mea, din porii mei. Mi-a luat atat de mult pana sa imi inving teama de a iubi din nou.
- Dar nici mie nu mi-a fost usor, daca asta crezi!
- Nici nu ar fi avut cum. M-ai iubit prea mult ca sa ma uiti la prima adiere a vantului. In plus, ti-a fost asa cum ai ales sa iti fie. Fii fericit, om frumos. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, nu as sterge nimic. Si stai linistit, te-am iubit. , i-am spus in timp ce m-am desprins din bratele lui, pentru a pleca. Te-am adorat, te-am iubit, te-am trait...
- Stai!, auzeam parca din departare. M-am intors si vedeam o umbra in departare, totul era incetosat...
Am auzit brusc un zgomot puternic. Am deschis ochii speriata, uitandu-ma in jur. Eram acasa. La mine acasa. In patul meu. Cu omul meu langa mine. Dormea ca un copil nevinovat. Am rasuflat usurata, am zambit si l-am sarutat usor, in semn de multumire pentru ca e acolo langa mine. Nu am vrut sa ii distrub somnul.
Mi-am pus capul din nou pe perna. Ma simteam eliberata. Uneori, cred ca e de ajuns sa spui, chiar si doar in vis, acele cuvinte care au ramas nespuse. Uneori, cred ca in vis descoperi ca poate ai avut socoteli neincheiate cu trecutul si atunci , te poti elibera, te poti descarca, te poti rupe pentru totdeauna de tot ceea ce nu stiai poate ca te mai macina.
Uneori, cred ca visul e cea mai reala cale de evadare , de a gasi raspunsuri si a te regasi.
Uneori, un singur vis e de ajuns pentru a vedea ca uiti ceva. Pentru a pretui pe cineva. Pentru a iubi. Pentru a ferici,
Uneori, un singur vis te ajuta sa iti eliberezi inima pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu