De cele mai multe ori, inima alege inaintea noastra. Uneori, chiar si impotriva ratiunii noastre. Uneori, ne indragostim de adevar, de un om ''echo y derecho'', cum imi place mie sa spun, adica un om asumat, cu coloana vertebrala, care nu isi ''supraechivaleaza'' calitatile si nu se suprapreciaza, un om care ofera tot ce poate si e de ajuns pentru tine. Dar uneori ne indragostim doar de o iluzie, de un tip duplicitar, care iti vorbeste frumos, poate joaca si teatru la fel de frumos, de un crai care isi descopera vocatia dupa ce ii arati cat de mult valoreaza ( asta pentru ca el nu stie si nu se cunoaste indeajuns), de un barbat caruia ii lipseste inima si sufletul, desi ai crede ca e tot ce are mai bun si mai frumos. Si doare atat de tare cand descoperi ca al doilea e barbatul langa care ti-ai pierdut timpul, barbatul caruia i-ai incredintat sufletul tau, inima ta si pentru care ai fi mers pana in panzele albe. Simti ca te rupi pe dinauntru cand iti cade valul dupa ochi, cand realizezi ca ai fost o papusa lipsita de importanta in mainile unui circar de duzina. Simti ca fiecare celula urla de durere atunci cand iti amintesti de toate promisiunile lui, promisiuni frante si acum vezi cum te-ai ranit in cioburile viselor sparte de catre el.
Pot afirma ca l-am iubit cu adevarat. Da. Vorbesc la trecut pentru ca iubirea mea se stinge incet, incet, cu fiecare clipa si cu fiecare minciuna de a lui. L-am iubit. Neconditionat. Sublim. Minunat. Cu mandrie. Cu recunostinta. L-am iubit cu totul. Cu inima. Cu sufletul, cu trupul, spiritual, fizic, cum vreti sa ii spuneti, fara nicio forma de exacerbare a ego-ului. L-am iubit pentru ca l-am simtit. Pentru ca am vrut. Pentru ca l-am dorit. Pentru ca il vedeam ca fiind TOT. Nu am vazut iubirea ca o trazactie de genul ''da-mi ca sa iti dau''. Daca au fost certuri? DA! O gramada..Poate au fost tineri de par atunci cand mi-a fost rau, au fost zile in care unul era bolnav si celalalt il ingrijea, poate au fost ceaiuri si supe de pui gatite in graba pentru a-i face bine. Toate acele clipe, momente, zile , nopti, luni, ani s-au scurs in numele aceste iubiri. Toate gesturile unice, vorbele , promisiunile , privirile au fost din iubire, din necesitatea imperativa de a nu putea trai fara el. Si da, am parut paote slaba, fara vointa sau dominata. Dar nu cred ca mi-a pasat vreodata de asta. Nu pretind ca am trait o iubire perfecta. Nu a fost asa. Nu pretind nici ca nu a luat sfarsit, pentru ca am inteles ca nimic nu e vesinic, decat iubirea unei mame pentru copilul ei. Sunt recunoscatoare ca am iubit. Ca am trait fiecare clipa ca si cand ar fi fost ultima. Daca voi mai trai o iubire asa? Nu stiu, nu caut. Nu imi doresc. Nici pe aceasta nu mi-am dorit-o. Mi-a iesit in cale si atat. Soarta a vrut sa o pierd, sa ne pierdem.
Stiu doar ca el a devenit parte din mine, a inceput sa imi curga prin vene si sa imi stapaneasca mintile si am fost manata sa sil ascund cat mai bine in inima mea pentru a-l pastra doar pentru mine. Am uitat insa ca el ramane doar unde vrea si cand vrea si nu imi apartine. Si da, ii simt inca urmele calde ale bratelor ce mi-au imbratisat candva atat de puternic trupul gol. Inca simt cum buzele lui imi saruta fruntea atunci cand ma simt la pamant, cand mi-e teama si cand ma simt mica. Inca ii mai aud uneori soaptele ce imi faceau lumea roz. Stiam ca in bratele lui sunt cea mai fericita, sunt in siguranta si nu ma poate atinge nimic. Stiam ca sarutul lui este modul meu de cunoastere preferat, ca si daca as saruta milioane de barbati legata la ochi, i-as recunoaste buzele si atingerea lor fara vreo problema. Stiam ca el e motivul pentru care vreau sa fiu mai buna zi de zi, ca va incerca sa imi redea increderea in mine. Credeam ca ma va iubi sincer si fara limite. Credeam ca vom fi de neinvins, ca impreuna vom putea muta si muntii, ca va fi acolo sa ma prinda daca voi cadea si voi fi acolo sa ii dau umarul meu sa se sprijine daca a obosit. Ca va fi fericirea mea.
Apoi am vazut ca singura responsabila de fericirea mea sunt eu si atat si daca voi fi capabila sa ma ridic singura, nimeni nu ma mai poate calca in picioare.Am recunoscut ca nu mai pot. Ca mi se pare inuman ceea ce am de dus. Dar apoi am vazut ca doar eu pot sa ma ridic, sa gasesc puterea sa merg pana la capat. Sa cad de 100 de ori. Dar sa ma ridic si a a 101 oara si sa castig.
Da, imi e greu sa uit ca imi spunea de atat de multe ori ca nu se poate satura de mine, ca nu se poate satura sa ma priveasca, sa imi atinga trupul si sa ma sarute mereu. Imi e greu sa uit privirea lui plina de satisfactie cand ma arcuiam, gemeam si imi infingeam mainile in carnea lui. Nu am fost vreodata ipocrita. Da, imi placea sa facem sex. Eu ii spuneam ''dragoste'', pentru ca imi daruiam inima si sufletul de fiecare data. Cand cuminte, cand salbatic, cand cu tot timpul din lume la dispozitie, cand pe fuga. Imi placea felul in care mirosul pielii lui ma indemna sa il gust, adoram felul in care mainile lui se plimbau pe trupul meu si se opreau in locurile atat de mult adorate de el. Imi placea zambetul lui si felul in care tremura. Si da, chiar imi placea sa ne iubim asa. Zi de zi, noapte de noapte, la infinit.
Dar o relatie nu poate exista asemeni unei pasari flamingo, doar intr-un singur picior. Unul singur nu poate face cat manadoi, chiar daca iubirea e imensa. Dragoste cu forta nu se poate. Si da, prefer sa stau sa bocesc o vreme decat sa imi tarasc inima prin mocirla zilnic. Sufletul meu era plin de el, nu aveam chinuri interioare si nici temeri . Nu mi-am dorit sa ma trezesc si sa vad ca lipseste partea cea mai importanta din mine, sa vad ca visele s-au spulberat, ca promisiunile au fost duse de vant. Dar nu am sa ma lupt cu morile de vant. Sufar si plang fara sa ma rusinez de asta, am iubit viu si neconditionat. Nu am sa imi arunc amintirile , nu am sa imi ponegresc iubirea, chiar daca simt multa furie si indignare.
Daca acum incep sa ma privesc iar in oglinda, parca incep sa ma regasesc. Parca totusi reusesc sa mai gasesc undeva in privirea mea o sclipire si parca mai pot zari o tentativa de suras pe chipul meu palid, care incepe sa prinda culoare acum. Poate nu a fost atat de rau pe cat a fost de nepasator in ceea ce ma priveste. Si indiferenta doare al dracu de tare. Mai tare decat orice rautate. Am dat mai mult, am primit mai putin. I-am dat tot ce am avut si a luat tot, fara sa imi oferi macar scuze. Acum nu mai am ce sa ii mai dau. Mi-a fost greu sa ma desprind de acest barbat pe care il iubeam neinchipuit de mult.
Acum, nu mai poate veni cand are el chef, sa imi bata la usa inimii si sa isi doreasca sa il si invit sa intre. Inima mea nu e un magazin in care sa intre si sa iasa cand are el chef si sa aiba pretentia sa fie deschis exclusiv pentru el, non-stop. L-am primit de prea multe ori, la ore tarzii, atunci cand sufletul mi se odihnea si incerca sa isi repare gaurile lasate de el. A intrat de atatea ori, cu pantofii murdari, uneori arzandu-mi sufletul cu tigara din care pufaia, lasandu-ma mai apoi in ceata. Venea, imi indruga niste cuvinte fara noima si niste promisiuni ce nu isi gaseau vreodata desavarsirea. Apoi, pleca, fara nicio remuscare. Ma apucam sa adun mizeria, nu bine teminam si iar aparea sa imi dea lumea peste cap. Sunt sigura ca el credea ca iubirea ce i-o purtam ii da dreptul sa vina, sa imi dea viata peste cap. Ei bine, acum am trantit usa, am blocat-o, am inchis-o! Acum sa il vad ce va face! Va bate de nebun la usa dupa un timp sau va pleaca definitiv de data aceasta, intelegand ca nu mai suntem si nu mai avem cum sa fim? As fi preferat sa fie un barbat cu coloana, integru, care sa isi asume ori relatia pe de-a-ntregul, ori plecarea. Fara alte mojicii. Nu un copil indecis, care nu stia ce vrea, Trbuia sa se lupte ori cu el, ori cu noi, nu sa tot scormoneasca rana si asa adanca. Mi-as fi dorit sa fie barbat, sa fi plecat fara sa fi spus ceva, decat sa fi insirat lucruri fara sens. Acum, usa am inchis-o.
Dorul de mine m-a ajutat sa prind puteri, sa imi amintesc ca nu sunt nevoita sa suport mojiciile unui barbat doar din iubire. M-am desteptat, tarziu ce e drept, dar am facut-o. Mi-am amintit ca sunt importanta pt mine, pentru copiii mei, pentru cei ce ma iubesc. De ce am petrecut atat de mult timp langa el? De proasta si pentru ca am crezut ca este onest, integru. M-am inselat doar cu a doua parte, de prima sunt convinsa. Si am realizat ca timpul nu omoara iubirea, doar oamenii o fac. Timpul exista doar pentru a accentua si a testa ceea ce e. Omul omoara iubirea cu egoismul sau, cu ratatea sa, cu scuze ieftine si cu goana permanenta dupa o fericire imaginata in fel si chip. Oamenii isi ucid visele, sperantele, iubirea. Timpul doar ii face pe oameni sa faca o alegere in ceea ce ii priveste. Daca vor sa traiasca o dragoste adevarata, o vor trai pana la moarte. Daca nu, vor renunta si vor trai totul limitat.
Nu inteleg cum a putut dormi in atatea nopti stiind ca femeia de langa el plangea, suspina si el nu avea un cuvant bun pentru ea. Si da, uneori se spune ca cele mai urate temeri se adeveresc. Imi era atat de teama ca va veni ziua in care va tine in brate o alta femeie in timp ce ea doarme linistita. Nu imi doream nimic mai mult decat persoana lui, sufletul lui, bratele lui in jurul meu , buzele lui lipite de ale mele. Credeam ca e indragostit de mine , ca a gasit ce cauta si stia sa aprecieze ce are. Apoi, am aflat ca un barbat valoreaza exact cat cuvantul si promisiunile lui. Dar acele cuvinte si promisiuni pe care le transforma in fapte, nu doar pe care le scoate pe gura. Un barbat care promite multe si nu face mai nimic nu valoreaza nimic. Valoreaza exact cat suma tuturor promisiunilor sale , acelea pe care le duce la bun sfarsit, pentru el si pt femeia de langa el. Si tind sa cred ca acei barbati care nu spun prea multe, fac tot ce le sta in putinta ca femeia de langa ei sa fie mereu cu zambetul pe buze. Un barbat trebuie sa stie ca vorbele si promisiunile odata spuse, nu mai pot fi luate inapoi. De asemenea , un barbat trebuie sa stie ca daca are deja o relatie cu o femeie pe care pretinde ca o iubeste, nu isi creste stima de sine trimitand mesaje cu subinteles si altor femei. Trebuie sa stie ca nu e ok sa fie misogin, ca femeia trebuie tratata ca pe egalul sau, nu ca pe o sclava. Un barbat stie ca o femeie se iubeste frumos.
Acum, mi-a ramas doar sa privesc inainte. Sa ma spal frenetic ca sa imi scot atingerile si saruturile lui din piele, sa ma regasesc, sa uit, sa ma iubesc, sa ma respect si sa imi atribui locul cuvenit. Sa raman ferma pe pozitie si sa nu mai plec urechea la promisiunile lui, promisiuni ce nu vor deveni vreodata realitate.
Acum, trebuie sa imi amintesc ca am doua comori pentru care sunt centrul universului, ca forta mea ii va ajuta sa mearga inainte si sa vada ca nimeni nu poate sa te doboare. Acum, mai mult ca niciodata, voi merge cu fruntea sus, stiind ca am iubit. Sincer. Dezinteresat. Sublim. Neconditionat. Si ca nu e vina mea atunci cand se gasesc scuze.
Cand cuiva ii pasa de tine, face orice efort sa fie , nu cauta scuze ca sa nu fie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu