melancolii

''- Daca ar fi sa am vreodata o fetita, as vrea sa aiba ochii tai. Asa mari si maro intens. Nu negri. Ci maro asa ca tine.ti-am zis, ai cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut. Hai nu rosi, imi zise, vazand ca imi las privirea in jos si rosesc.

- Nu rosesc! Ce credeai, ca ma impresionezi cu atat? E de la caldura sobei. Puteam profita de asta deoarece stateam chiar langa soba.

- Fii serioasa, iti cunosc deja fiecare gest! Cand te rusinezi, iti lasi privirea in jos, prinzi o culoare de rosu aprins in obrajori si sari repede sa te scoti!

-Nu zau! Ca ii fi tu Nostradamus!

-Nu sunt, da stiu ca melodia asta iti place, asa ca vom dansa!

In fundal,. Se auzea tony braxton-spanish guitar. Ce-i drept, era melodia mea favorita. Pana sa apuc eu sa riposez, deja eram in bratele lui si dansam. Ma privea intens, cu o privire calda, sincera, in care ma pierdeam.mi-am pus capul pe pieptul sau si am simtit instant o liniste interioara. Inima ii batea intr-un ritm neregulat. Dar totusi era la unison cu inima mea. Simteam ca doar noi doi existam. Nici nu am realizat cand s a terminat melodia si noi inca dansam.

-Hey, porumbeilor! L-am auzit pe Mihaita, colegul meu strigand. Voi nu vedeti ca s-a schimbat ritmul? Unde va credeti, la hotel?

- Nu ma, noi avem ritmul nostru! Se grabi Soso sa raspunda.

- Putem sta jos putin?, am intrebat eu timid.

-Sigur, frumoaso! Asta nu inseamna ca nu vom mai dansa acum seara. S-a intamplat ceva de ai cazut pe ganduri?

-Ei, nu am cazut pe ganduri. E foarte cald aici si am cam ametit. Ti-am zis eu ca ai pus ceva in vin., i-am spus zambind.

-Pai sa stii ca am pus! Putina otrava de pe sageata lui Cupidon. Asa poate ma mai bagi in seama.

-Hmmm...sa vedem pe cine loveste prima data otrava, pe mine sau pe tine. Poate si pe buzele mele se afla otrava.deci esti lovit din doua parti.

-Pe buzele tale rosii nu poate fi decat dulceata, in niciun caz otrava, se grabi el sa raspunda.

- Hai ca devii prea siropos. Ies putin afara sa iau aer.

-Ok. Vrei sa vin cu tine?

-Multumesc, as vrea sa fiu putin singura.

-Ok. Imi spuse el cam dezamagit.

Am iesit putin afara. Era un frig incredibil, dar zapada care lucea fulg cu fulg in btaia lunii m a facut sa uit de tot frigul si sa ma las furata de peisaj. Luna se oglindea frumos intr-o balta inghetata, iar razele ei se reflectau pergect pe neaua imaculata. Privind pierduta peisajul, am simtit doua maini calde pe umarul meu.

-Roxi, ai sa racesti! spuse Soso. Ia geaca mea sau vino inauntru. Canta profu' Timisoara!

-haha! Iar va plange. Hai sa mergem.

-Da manutele! Ai inghetat! Nici nu ma mir, cu bluzita asta asa subtire si fustita asta inexistenta. Tipic tie. Iti place sa stii ca innnebuesti lumea din jurul tau. De fapt, si daca ai veni infofolita, ai fi la fel de apetisanta.

-Hai mai! Nu ma tot peria atat, ce vrei? Sa te cred? Te pomeni ca te-ai indragostit!

- Mai stii? Zise el cumva retinut . Acum fii atenta, canta profu. Stii ca se supara daca murmuram in timp ce canta.

Profu Popovici era un om extraordinar. Timisoara era orasul lui de suflet si mereu canta melodia asta si ajungea intrins pe podea atunci cand melodia ajungea la final. Statea asa vreo 10 minute si plangea, in timp ce ne povestea cat de dor ii e de timisoara, dar ca e incantat si fericit ca noi suntem acolo, cu el si ii oferim afectiunea noastra. Te facea sa plangi, indiferent de cat de puternic era.Era un bărbat de vârstă mijlocie, statură medie, cu sprâncene groase, dar cu un chip ce inspira blândețe, o voce caldă și suavă.Un om ospitalier, deși casa lui nu avea multe de oferit, dar găseai toată iubirea, căldura si bunăvoința din lume. Mereu ne invita acasă la el de sărbători, ne pregătea vin fiert si mereu ascultam veșnica „Timișoara”. Iar el mereu trăia momentul intens, de parcă ar fi prima oară când ar auzi melodia. Se transpunea pur și simplu. Era momentul lui. Iar noi eram fascinați să-l privim așa. Era un om bun. În ochii lui puteai citi un suflet cald, bun, plin de înțelepciune, sensibil, cult. L-am adorat pe proful Popovici. Adoram să îl văd la școală povestindu-ne a nu știu câta oară despre „Examen la dirigenție” și coincidența în care se regăsea. În clasa a noua, el stătea în prima bancă. Iar in film, cand dirigintele face prezența, îl strigă pe băiatul din prima bancă „Popovici Alexandru”. Iar pentru el faptul că și el se numea Popovici Alexandru și stătea în prima bancă, era o coincidență ce îi făcea sufletul să tremure. Iar proful adora să ne povestească asta, lăsând mereu o lacrimă să îi curgă. Era adorabil, un adevărat exemplu pentru mine. Mă iubea pentru că nu ripostam atunci cand trebuia să citim, să facem referate, citeam cu plăcere tot ce îmi dădea pe lângă cărțile de la școala. Îl șicanam atunci când spunea „-Maxim 3 pagini, copii! Ai inteles , Roxana? ” , iar eu îi răspundeam înainte să termine „-Domnule profesor, nici prima idee n-o termin în primele 3. Lăsați, vă mai cultivați si dumneavoastră.”. Ce să se cultive el ,că era doar era doxă de carte. Dar îmi plăcea să-l șicanez mereu.Se întorcea cu spatele la mine si bombănea ceva, dar știam că îi place să citească ceea ce scriu. O făceam cu mult drag și multă implicare emoțională. Și el simțea asta.”