Poti pastra pe cineva doar daca il lasi sa plece. Si il pastrezi in mintea ta. Si in inima ta. Alaturi de toate clipele frumoase si toate saruturile si imbratisarile. Si alaturi de toate planurile si visele care nu au mai apucat sa devina realitate. Cineva spunea candva sa nu te atasezi de nimeni si de nimic, astfel nu risti sa fii ranit. Sunt curioasa daca si cel sau cea care a scris asta a putut vreodata sa se tina de propriul sfat. Doar atasamentul se transforma mai apoi in dependenta, acea dependenta care iti hraneste iluziile si sperantele si te face sa vezi totul roz, o dependenta placuta. Iar apoi trebuie sa renunti. Si e al dracu` de greu. Intri in sevraj, te iau frisoane, calduri, ai rabufniri si crize de depresie, treci prin niste chinuri inimaginabile pana resusesti sa scoti dependenta din tine, sa smulgi totul de pe buzele tale, din porii tai, din mintea ta, din sufletul tau. Si apoi ajungi un om gol. Lipsit de atasament sau afectiune.Rece si cu privire goala de mort.
Dar e alegerea fiecaruia sa plece sau sa ramana. Poti alege si tu sa te chinui sau sa il chinui, incercand prin orice mijloace sa-l faci sa ramana. Sau poti sa iti deschizi bratele si sa ii dai drumul. Sa zboare acolo unde considera ca e binele lui si fericirea lui. Apoi, tu intoarce-ti spatele, inchide-ti bratele si nu le mai deschide vreodata pentru cineva ! Nu ca ar avea cineva ce sa iti mai ia, doar sufletul tau s-a dus cu prima adiere a vantului si ai ramas goala. Doar nu mai privi in urma. Pleaca, fugi ! Nu este nimeni obligat sa isi asume o iubire, asa cum nimeni nu este obligat sa accepte neasumarea ei !
Poate intr-o zi, acei oameni care au renuntat la iubire, vor intelege ca iubirea e mai presus de orice avere sau de orice lege a firii si a Univesrului ! Vor intelege, dar va fi prea tarziu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu